ESENTE

1. CULEGERE DE POEZII PUBLICATE ÎN TRIM I-2011 REALIZATOR ESENTE MARTIE-2011

2. I VIOREL DOINIŢA FLORIN ROMIŢA ION ANA DANIEL MARIA CRISTI GEORGETA JUSTIŢIARUL MARIANA GEORGE SANDA CORNEL MIHAELA GELU ELENA FLORIN LUCIA MIHAI Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

3. NATALY II MIOARA VIOREL JENY GEORGE CARMEN LLIELU CAMELIA ŞTEFAN DELIA ION CARMEN VIOREL VASILICA DAN ICA HORIA RELY VICTOR VIOLETTA VIOREL ELENA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

4. II DANIELA FLORIN BOMBONICA ALEX CRISTINA ADRIAN GABI HELEN VOICU MARIANA NICU MIHAELA AUREL VALERIA MARIA RADU NELY OVIDIU VERONICA MARIAN CRINA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

5. A fost frumos Așteptare de toamnă Singur în univers mă simt... Visez ? N-am corespuns cerințelor și iată, Sunt scos din grații ! Trist eu meditez... Mi-e dor de-un gând senin de fată... Oricât de tare un copil greșește, Rătăcitor, de vine-n a ta poartă, Învinge rațiunea și-l iubește ! Așa e scris, e-a noastră soartă... Și-am fost zglobiu, și zăpăcit în toate, Și-am spus ce nu știam cum să gândesc ! Dar am pecit, spui tu, cum nu se poate, Și nu știam ce rău greșesc ! Am fost atât de sincer și deschis... Dar sunt un om, și omul mai greșește, Tu ai iubit un om perfect, din vis, Dar nu-s... Și un nod în gât se-oprește... Te-astept de-un ceas, dar tu... nu vii ! Privesc pe-aleile pustii.Tresar când pași aud că vin ! Dar nu ești tu, e un strain... În nori de frunze eu te-astept, Cu vânt si ploaie eu dau piept, O, nu ! Nu plec... Poate-ai să vii... Cad stropi de ploaie, mii și mii... Se-aprind lumini, s-a înserat, Și în zadar te-am așteptat... E ceață, frunzele foșnesc, Și trist, spre casă o pornesc... AUTOR-VIOREL CROITORU retur

6. Dar dacă geamuri nu i-aș fi făcut, O, dulce rază, nu te-aș fi văzut, Și aș fi vegetat în lumea mea.. Acu doar sper, iar inima mi-e grea… Degeaba vrea! Era ca la-nceput de univers, Iar îngerii cântau un dulce vers, Sclipiri de stele te înconjurau, Dar nu-s.. Și trist și singur stau Nu pot, dar vreau… Iar viața-n jur mă-mpinge și mă vrea, Că cică aș avea un rol în ea, Și joc! Dar sufletul mi-e greu Și nu-i permis, dar mă gândesc mereu, Doar tu și eu… Ce fericit am fost, și-am fremătat, Când descriai iubirea-ți minunată, Mă rușinam... Chiar m-ai intimidat, Iar focu-ți senzual mă-îmbată... Așa ceva nu uiți și nu apune, Și tot ce simt va fi mereu la fel ! Ce am de zis, doar vântului voi spune... Sunt melcul Crypto , dragă Enigel... Iubiri interzise Și am crezut că am găsit din nou Al fericirii minunat ecou Și am sperat mai mult decât puteam: Am vrut să zbor, dar m-am lovit de... geam! Și chiar speram… Turnuri de fildeș alb am ridicat, Și tot ce-aveam, acolo-am încuiat, Convins fiind că doar le-am protejat Iar cheia-n hăuri negre-am aruncat…. O, ce păcat! AUTOR-VIOREL CROITORU retur

7. Doamne, fă să mai existe,Versuri, blânde, delicate!Cântul lor să mai persiste,Pe-aste site-uri dedicate Site-uri noi! Am ajuns în site-uri unde,E noroi pe toti pereții,Unde groaza te pătrundeȘi te mângâie scheleții!Cel ce-njură cel mai tare,Și-i mai mozgolit la gură,E poetul cel mai mare,El e din .. nomenclatură!Editorii dacă-i critici,Dovedești că nu ai fler,Și pe veci, cu toti piticii,Vei sta la "Atelier"...Simți cumva respect sau milă?Dragul meu esti demodat!Dacă nu șochezi prin silă,Pleacă, ești concediat!! Oamenii fără cuvinte Când oamenii n-aveau cuvinte, Și gândurile le simțeau, Vedeau curat ce ai în minte, Și ce ascunde... chiar n-aveau ! Când radiau în jur iubire, Și cei din jur cu el simțeau, Iubea cu ei întreaga fire... O Doamne, ce frumoși erau ! Și viata lor le era cântul, Cu îngerii se-amestecau, Iubeau și floarea, munții, vântul, Și dragoste-napoi primeau... retur

8. Vis de iubire Și darul de-a vorbi cu gândul, Pe-un car de vorbe am schimbat, Rămâne scris și nu-l ia vântul, Dar totu e... atât de plat ! Și simt, ca cei ce n-au cuvinte, În suflet luminez cu dor, Nu știu cuvinte să te-alinte, Să te mângâie-așa ușor... Și doar frânturi din tot ce cuget, Îmi ies în vorbele ce scriu, Și-mi e așa frumos în suflet ! Regret c-atâtea vorbe știu... Am citit frumoase rânduri, pe la fete-ndrăgostite Și mă simt atras cu gândul de frumoasele ispite... Inima îmi bate iute, și visez la ele treaz, Dar... m-ăntorc la ale mele, să nu mă mai dau viteaz... Gândul însă iar mă poartă, și o simt că parcă vrea, Să mă mângâie pe suflet, și-un sărut ușor să-mi dea ! Cu privirea ei fierbinte, blând, la pieptu-mi să se culce, N-am sperat nicicând atâta, nu cunosc ceva mai dulce ! Stau , nu misc, să nu dispară, clipa mea de fericire ! Dar surpriza-i și mai mare... mă cuprinde, cu iubire, Mă desmiardă, se lipeste... simt că o să amețesc! Și-i răspund, mai cu sfială, că mi-e frică c-o gonesc... Doamne.. Ai creat femeia, un miracol pe-astă lume, Nu pot pune în cuvinte, nici nu pot a le ascunde, Patima ce ne pătrunde, ce ne duce în extaz... Și un pic îmi e rușine, și am lacrimi pe obraz... AUTOR-VIOREL CROITORU retur

9. Degetele Stam uimiți de ce simțirăm și abia ne revenim Simt dorința cea nebună ca din nou să ne iubim ! Dar ea doarme și respiră așa gingaș și ușor, Și-i admir gurița, sânul, mijlocelul și-un picior... Priveam oglinda apei, în cadă scufundat, Era atât de bine... și stam îngândurat... Și degetele-am scos, ființe mititele, Diverse, dolofane, mari, mici si subțirele! Atât de diferite și toate sunt doar... eu, Noi suntem... miliarde de degete de Zeu ! Și-am înteles atuncea, că suntem strâns legați, Ca degetele mâinii, și de-asta suntem frați ! Dacă dispare-un deget, EL este mai departe, De-apare un alt deget, Avem toți un nou frate ! Nu stim , nu ținem minte, știm doar ce-am invățat, Dar GLASUL dinăuntru, șoptește nencetat... De-ți liniștești tu mintea, auzi a lui șoptire, Te umple fericirea, și simți numai iubire, Privirea-nrourată, și caldă-ți luminează, Iar îngerii deasupra-ți fac tumbe si dansează ! Nimic nu-i întâmplare, căci viața e o școală, Cu multe lecții grele, tristețe, luptă, boală... Iar inimioara-ți plânge, ești trist si părăsit, Si-ți iei inima frântă... și mergi... Spre infinit... Gânduri de foc Stăteam la gura sobei, copil, și tot priveam, La flăcări, jar, cenșă și nu înțelegeam, Era mister... E iadul? Nu cred, e prea frumos! Și-i mai dădeam de lucru, cu-n lemn luat de jos. Plimbam usor vătraiul, și totul fremăta, Și-n jerbe, mii de stele, lumi noi le preschimba! Eram chiar Creatorul, în gânduri scufundat, Așa-i și lumea noastră? Mereu m-am întrebat... Și a trecut o viață și foc am tot făcut, Priveam pierdut pe gânduri, aceleași din trecut: N-om fi doar o scânteie, din focul lui ceresc? Milenii intr-o clipă, se nasc... si se topesc... retur

10. Vis de copil Cerșetorul În fată-mi doi copii se uită în vitrină, Își plimbă degețelul pe unde-i o mașină, Și ochii sus se-nalță se vede că visează, Conduce jucăria si ochi-i scânteiază! Cel mare se trezeste și-l trage pe cel mic, El plânge și-i răspunde: -Hai să mai stăm un pic! Când pleacă, mulțumirea i se citea pe față, -Mai trecem pe aicea, când vom ieși la piață? Și merg visând agale si visul e frumos... Și-un băț e jucărie și-l târâie pe jos, Și muzica din suflet... fac drumul minunat, Au găuri prin adidași și sufletul curat... N-au bani de mașinuțe și nu le-ar folosi, Un vis ține mai mult, iar de s-ar împlini... Îi bate inimioara, nu stie cum ar fi! -Și dacă, totuși, Domnul de noi și-ar aminti? În fața lui e-o mare de picioare, Ce trec grăbite-n sus și-n jos, Și între ei se simte singur tare, Și totu-i fără de folos ... În șapca pusă lângă dânsul, Mai pică, rar, câte un ban, Și simte că-l apucă plânsul: A fost ca ei acum un an! Dar a iubit doi ochi albaștri, Deja în suflet s-ancălzit... În zbor, trecut-au printre aștri, Până ce el ... a sărăcit! Și tot ce-avea, acu e fum... Din ochii goi se scurg smaralde, Și stă pierdut, în colț de drum, Doar visele îi mai sunt calde... AUTOR-VIOREL CROITORU retur

11. Viață modernă Singur printre voi Sunt singur iar acasă, gândul mi-e pe pereți,Adună flori, scaieți, Din amintiri, departe... mă frige câte-un dor, Da-l ocolesc usor.E ger și vântul bate-ntr-un gard și-un trecător,Și-i scutură de zor,Plutesc ușor prin lume, pe-al meu calculator,Cuvinte aiurea zbor:Ea râde, altul plânge, conduce chior pe chior,Ei tac asurzitor!E prânz, acu e seară, mă culc și visez iară,Că-i dimineața chioarăIar singur sunt acasă... gând, toate se repetă,Pendula mea-i defectă!Ieri învățasem mersul, astăzi iubesc nebun,Mâine-s bătrânVieți după vieți la fel...N-ați obosit nițelCu veșnic țel?Iar mâța mea se-ntinde, pe blană-apoi se linge,Nimica n-o constrânge...E-o lecție cumva? Să fac la fel aș vrea...Oare-aș putea? Privesc la filmul vieții mele, în timp ce o trăiesc, Mă văd și-i văd pe ceilalți și simt că obosesc. Și-mi pare că-as dori să fiu, cu cineva real, Și singur stau, și mă tot uit, mă las furat de val.. Dar nu durează mult și iar, mă simt însingurat, M-am plictisit de-același film, și ce l-aș fi schimbat ! Dar nu am cum , am de trăit, anost. ce-i de trăit, Și-ți pare totul cunoscut, și gata stabilit... Sonoru-i dat pân' la refuz, și-i mare tărăboi, Și totuși singur eu mă simt, acuma, printre voi, Și, de singurătate chiar, îmi țiuie-n urechi, Da... stiu că-am fost și feiricit, în vremuri tare vechi... Nu stiu cum am alunecat din filmul meu afară, Dar am văzut ce-i de văzut și a-nceput să doară! Am înteles că e-n zadar, să ai scopuri mărunte, Când viața-n drum ți-a așezat, să urci abruptul munte ! Tu poți călătoria ta, s-o faci o bucurie, Sau să fii trist și plin de nori, și calea ta... pustie ! Cum am ajuns sa fiu asa, că doar sunt optimist ? Cred că-am călcat pe-alăturea... și-aici am nimerit ! AUTOR-VIOREL CROITORU retur

12. Buchet de lacrimi Iar ce ne face mai umani, Și mai frumoși, Sufletul vostru-a inspirat, Pe cei duiosi... Nu o să reușec nicicând, Să mulțumesc, Dar vă trimit un dulce gând, Și vă iubesc! De când ne naștem brațul tău, Ne-a ocrotit, Ai fost la bine și la rău, Și ne-ai iubit... Când lacrimi de copil aveam, Le-ai sărutat, Și nopți întregi când sufeream, Tu ne-ai vegheat! Și lacrimi de adolescent, V-am dăruit, Și-au meritat și-ultimul cent, Căci v-am iubit! De fericire-am lăcrimat, Tot lângă voi! Și zilele ne-ați luminat Când eram doi... Tot voi ne-ați dăruit copii, Și i-ați iubit! Cu câte lacrimi... doar tu știi... Și-au înflorit! AUTOR-VIOREL CROITORU retur

13. Pentru o Ea Mărțisorul vecinei Un vecin cu-n plic în mână Azi sună la o vecină.Ea: -Sunt singură acasă,Hai vecine după masă! Stă, se uită încurcat,Și... sub usă l-a băgat.-Ioi vecine, ce n-ai zis?Ușa-îndată i-a deschis! Era-mbujorată toată,Ca fata nemăritată...El stângaci și încurcat!Pe obraz l-a sărutat... Dar nevasta mai de jos:-Ce faceți, mă rog frumos?-Vai ce gest frumos vecină, Nu credeam că-l lași să vină! -Dapoi eu ți l-am trimis,Și la astea trebe-împins!Și-apoi... vorba n-o mai lasă,De el nici că le mai pasă... Si-a pus sub cap o pernă și doarme liniștit Și o admir cu drag, din cap până-n picioare Ceva din vis i-aduce un zâmbet mulțumit, În ea se simte pacea și-atâta relaxare... Mi-alunecă privirea pe curbele-i feline, Pe formele ce-alintă simtirea de bărbat, Le-aș săruta dar somnul o prinde-atât de bine ! Că nu mă-ndur să-l tulbur nici cu un mângâiat… Fragilă și micuță, cu lumea s-a luptat... E-așa frumos un suflet, sensibil de femeie! Nu-l merit, dar mă bucur că Domnul mi l-a dat Prin lumea asta dură, alăturea să-mi steie... retur

14. Vultur sau găină? Și a rămas să-și ducă viața, Ca o găină pe gunoi... Hai, vă treziți, și lăsați viața De scurmător! Zburați și voi! Dacă nu credeți năzuința Spre mai înalt, ce o simțiți, Ca vulturi nu vă dați silința, Găini veți fi și-așa trăiți! Un ou de vultur a ajuns, La o găină în cuibar Și-apoi când coaja a străpuns, A apărut un pui hilar! Și toată viața-a râcâit, Ca și găinile surate A cloncănit, a-mbătrânit, Și-a năpârlit pe jumătate... El a-ncercat și-un pic de zbor, Dezaprobat de-ntreaga curte... Și-a renuntat așa usor! N-a îndrăznit de dor s-asculte... Ceva plutea odat’ pe sus, Cu grandioasă măreție! Și a rămas pe gânduri dus... -Surato, pasăre să fie? -E vulturul, al nostru rege! I-au spus găinile bătrâne, -El calea cerului culege, Noi pe pământ... cu-a noastre râme... AUTOR-VIOREL CROITORU retur

15. Celor din vest Ploaie Vestul țării pentru mine Plinu-i de prieteni buni, Gând, privire au ca tine, Din străbuni… Cei ce-i stiu din astă lume, Dragi mi-s și i-am admirat, Iar încrederea-mi pot spune, Mi-au păstrat... Și ca orișice pădure, Musai sunt și "uscături"! Îi cunosti după privire, Și-s destui... Dăm de fiecare dată Visuri, gânduri, bucurii... De-s cu inimă curată Tu o știi... Și ploaia poate fi frumoasă, Și ploaia poate bucura, De o privești uscat din casă Sau vesel sub umbrela ta ! Și dacă-s singur, și-s în ploaie, Și stropi pe stradă ropotesc, Zăresc privirea ei vioaie În orice baltă... Și-o iubesc! Iubesc și prospețimea verde Ce după ploaie se aprinde, Și ceața care-ncet se pierde, Si-un dor te tine mă cuprinde... Natura, florile învie, Iar sus se-aprinde-un curcubeu Ca totul mai curat să fie Afară și-n sufletul meu ! AUTOR-VIOREL CROITORU retur

16. Nicicând nu s-a jelit de griji sau lipsuri, Pentru copii muncea stăruitor, Ca să-mpletim în fapte-a’ noastre visuri, Durere să n-avem și nici un dor. Ne-a învățat ce-nseamnă cuviința, Respectul, bunătatea și blândețea, Nădăjduind, să prețuim credința Și să cinstim în toate frumusețea. Ne-a cultivat în suflete iubirea De-aproapele, de flori, de anotimpuri, Ne-a privegheat atent și cald suirea Spre Dumnezeu , spre viitoare timpuri. Să-i mulțumim măicuței noastre sfinte, Cuvintele-s puține și n-ajung. Dăm dragostea din inimă fierbinte Și lacrima din ochi duioși ce plâng. CÂNTEC PENTRU MAMĂ Mi-e dor de tine , frate, de surori, De zilele cu voi din ani trecuți, Când cerul vieții noastre n-avea nori. Cu dragoste-n Hristos eram crescuți. Eram scăldați în dragoste de mamă Și-n straie de lumină primeniți, De ploi și geruri aspre n-aveam teamă, Căci de părinți aleși eram iubiți. Azi , mama scumpă  nouă ne zâmbește. Cu Dumnezeu și sfinții e  în rai. Prin îngeri păzitori ne ocrotește, Cu sfaturi ne îndeamnă, fără grai. Noi o purtăm în suflete curate, În tot ce facem o simțim cu noi, Că s-a jertfit să urmăm școli înalte , Cu demnitatea bravilor eroi. AUTOR: DOINIŢA NISTOR retur

17. De-ndată ce iubirea e salvată, Se înmulțește-n inimă mereu Și crește ne-ncetat , tot mai bogată , Să-mpărtășim iubirea-Dumnezeu. Iubirea în lumină se revarsă, Din suflete curate, îngerești, Doar armonie este-n orice casă, Nădejde în Hristos din plin primești. Mari fapte de iubire-s în tot locul, Cântări se-nalță-n binecuvântare, Nepătimire, har, miraj e totul, Iubirea noastră e mântuitoare. ÎNDEMN LA IUBIRE Să ne iubim cu toții , azi , ca frații Desăvârșită dragoste voiesc, Cum fiii se îngăduie cu tații, Cum mamele căldură dăruiesc. Doar facere de bine să cunoaștem, Să ne iubim cum nu ne-am mai iubit, O lume de-mpăcare-n noi să naștem, De-aproapele să fim milostivit. Să ne rugăm fierbinte pentru oameni, Cu post și priveghere dăinuind, Să ne jertfim continuu pentru semeni, O pace negrăită-n dar primind. Să cultivăm virtutea în oricare, Smerenie, credință să râvnim, Înțelepciune, îndelung răbdare Și conștiință dreaptă să sădim. AUTOR: DOINIŢA NISTOR retur

18. Ești grădini de soare, disc de lună plină Ce inundă-n preajmă dulce reverie. Ești izvor de pace, adiere lină, Zâmbetul perpetuu, caldă poezie, Înger de lumină, diafan zenit, Curcubeu de vise după ploi de vară. Te iubesc de-a pururi pân’ la infinit, Scumpă mângâiere, marea mea comoară! ÎMPLINIRE Copile , fericirea m-a împresurat Când , cu osteneală, te-am adus pe lume. Un ocean de vise clar s-a conturat . Împlinire -i viața . Fiu ...Ce iubit nume ! Aur , nestemate, diamant, rubine, Giuvaeruri toate câte-n lume sunt, Nu au importanțăîn raport cu tine. Doar tu ești averea ce-o iubesc mai mult. Fără tine traiul n-ar avea menire. Tu dai sens, valoare, rațiune vieții. Mi-ești în gând și suflet peste omenire, Raza bunătății, roua frumuseții. Ești o floare rară ce nu crește-oricum, Liniștea de seară ce spre noapte tinde, Mirajul iubirii cu al său parfum, Deplin-armonie care ne cuprinde. Matematica-i o artă, E măreață, e divină. Dacă treci strâmta ei poartă, Te îmbraci în ani-lumină. Matematica-i rigoare, Este calcul și-argument, Coerențăși răbdare, Muncă, raționament. . retur

19. Matematica e visul Ce-am avut din tinerețe, Armonia, cântul, versul, Cugetare și tandrețe Matematica-i gândire, Stăruință, motivare, Lucru, înaltă zidire, A minții iluminare. Matematica-i justețe, Dăruire, consacrare, E un râu de frumusețe, E a inimii vibrare. Matematica-i totală, Absolut, perfecțiune, În existență vitală, E simțire, rațiune. Matematica-i o scară Ce te urcă-n Univers. Este dulce, dar și-amară Când nu-i simți logicul mers. Matematica e sacră Pentru cei ce o iubesc, E celestă, venerată De cei care-o prețuiesc. PERECHE Iubitule cu ochi căprui, Ce viața mi-ai făcut-o rai, Cu duioșie mă mângâi, Curată dragoste îmi dai. Doar cu tandrețe mă privești, Cu ochi-ți limpezi, din azur. Mereu neprefăcut gândești, Sensibil, doar loial și pur. Neprihănită-i dragostea Ce-o porți în suflet pentru mine. Mă simți ca pe-o aprinsă stea Ce arde -ntruna pentru tine. retur

20. FLOARE DE OMĂT Lui Dumnezeu îi mulțumesc Că mi te-a scos în calea mea, Frumos și blând mă însoțesc Cu tine, dreaptă-i cărarea. Pereche -n veșnicie-aș vrea Să stăm alăturea mereu. O mie vieți dac-aș avea, În toate mi-ai fi pururi zeu. Mi-aduci ofrandă viața ta. Eu sufletul pereche-ți sunt. Îmi e cântare existența, Un suav viers pe-acest pământ. Pură floare de zăpadă Coboară cu alb veșmânt Din norii ce stau grămadă, Legând cerul de pământ. Neaua cernută-n lumină, Strălucind, naște scântei. Gerul, grei țurțuri anină, Gătind streșini cu cercei. Plutește melancolia În văzduhul cu ninsori. Dorul trimite solia, Dragostei șoptind candori. Omătul ne împresoară, Dând iubirii noi culori, Cum gingașa profesoară Sădește-n suflete flori. AUTOR: DOINIŢA NISTOR retur

21. Ascult glasul tăcerii în mine răscolind Vechi amintiri de vise, tristețea-ngenunchind. Vii bucurii mă-ncearcă, neostoită tihnă, Lungi revărsări de pace, de veșnică odihnă. Ascult glasul tăcerii în ochii tăi curați, Tulburător de sinceri, în rouă îmbrăcați. Cu sufletu-ți fierbinte mă încălzești deplin Și prin tăcerea-ntinsă simțim tot ce gândim. Ascult glasul tăcerii de Dumnezeu purtat: Eternitatea vieții cu jertfa Lui ne-a dat. Coboară peste oameni doar dragoste și har, Ne cheamă la credință, dând mântuire-n dar. GLASUL TĂCERII Ascult glasul tăcerii în serile târzii, Când soarele apune cu plete-n lungi făclii. Stăpân, el ne zâmbește ca veșnic împărat, Ca mâine să revină mai viu și-nflăcărat. Ascult glasul tăcerii în dimineți uitate, Când totul se trezește la viață după noapte, Când zarea se revarsă în cercuri de lumină Și orizonturi vaste spre răsărit se-nchină. Ascult glasul tăcerii în nopțile cu lună, Când stele sclipitoare în roiuri se adună. Ne tulbură trăirea cu razele senine, Calm împietrite-n ceruri, de nostalgie pline. Ascult glasul tăcerii în mine cum răsună, Cum ne’ncetat repetă că liniștea e bună. Smerit și mut, în pace, mai bine să asculți; Vibrarea sufletească e punte peste munți. Ascult glasul tăcerii în ochii tăi duioși, Dezmierdători și tandri, blajini, miraculoși, Cu irizări divine, de dragoste scăldați, Cu tâlcuiri de șoapte, de soare inundați. AUTOR: DOINIŢA NISTOR retur

22. Să ne iubim unii pe alții Ne cheamă pururea Hristos, Cu râvnă să-nmulțim talanții, Să ne zidim suflet frumos. Cinstim pe Domnul cu simțire, Cu inimi calde-i mulțumim. Primim deplin tămăduire, Cu dragostea-i  ne întărim. Nădejdea la Hristos ne este, Ne-mpărtășim de Duhul Sfânt, Iisus -Cuvântu-i dragoste Și izbăvire pe pământ.   HRISTOS-DRAGOSTE Hristos la Sfânta Liturghie, Pe masa Sfântului Altar, Pentru creștini e jertfă vie, Iubire, mântuire, har. Repetă-n pace suferință Și trupul pentru noi și-l frânge, Ca să sporim dreapta credință Ce-a câștigat vărsatu-i sânge. Toți îngerii din cer coboară, Când ne rugăm cu inimi vii, Pe Dumnezeu de-l împresoară În timpul Sfintei Liturghii. Slavă-aducem cu pricesne, Se trezește-n  noi conștiința, Tămâia- mbată miresme, Freamătă ceresc ființa. Când din potir luăm lumina Și trupul lui Hristos primim, Ne este absolvită vina, Dulceața harului simțim. AUTOR: DOINIŢA NISTOR retur

23. POEZIA MATEMATICII TRUP DE LUT M-a îmbrățișat Pământul, În iubire m-a scăldat, Mi-a statornicit blând lutul Ce cu taină m-a brodat. Nevăzute, mii de fire M-au înlănțuit sfios. Leagăn sfânt, spre nemurire, Mi-a zidit glia duios. M-a îmbrățișat Pământul, Cu Lumina m-a-mbrăcat; Sclipitor îmi e veșmântul, Fericiri m-au fermecat. Energii, din seve-ascunse, Soare viu, desăvârșit, Bucurii, iubiri aprinse, Mi-a datTerra nesfârșit. Am îmbrățișat Pământul, Cu iubirea omului. Cânt teluric mi-e cuvântul, Că-s țărână-n trupul Lui. În șuvoaie de iubire, Țes din matematici fire, Să-nvelesc cu-nțelepțire Vlăstare de omenire. În oceanul cu rigoare, Aritmetica-i culoare Ce ridică spre valoare Mintea viu căutătoare. Rațiunea-n iscodire, Logicii-nalță zidire Din cugetul cu rodire, Pe-a statisticii sădire. Algebra, strălucitoare, Calculului dă vigoare, Răspândind parfum de floare Sufletelor, prin candoare. Analiza, cu simțire, Poartă cu însuflețire Orice rază de gândire Spre țărmul de izbândire. retur

24. Mulțumesc că mi-ai dat munții și câmpiile-nsorite, Dealurile cu podgorii și livezi în rod gătite, Mi-ai dat codrii cu izvoare, la țărm valurile mării, Leagăn- Dunărea albastră, bogății pe-ntinsul  țării. Mulțumesc pentru pădurea care freamătă pe coaste, Pentru-ascultătorul jneapăn de pe-nălțimile caste, Pentru frunza foșnitoare, floarea de colț suverană, Firele plăpânzi de iarbă, bobul de grâu pentru hrană. Mulțumesc spre cer, fierbinte, pentru floarea ce-ai clădit Ce miresmele-și revarsă, îmbătându-mă vădit. Frumusețea ei divină, fără de asemănare, Mă dezmiardă părintește cu tandrețe și candoare. Mulțumesc că mi-ai dat viață din părinți harnici și buni Ce-au aprins în fii credința învățată din străbuni; Pentru sufletul-pereche, pentru frate și surori, Pentru fiul meu și noră, toate-aceste vii comori. Cu-a geometriei boare, Fantezia, în fervoare, Judecății lucrătoare Pune străluciri de soare. Ramuri toate, cu-nrudire, Conlucrează-n întregire. Matematici, în unire, Artelor le sunt zeire! MULȚUMIRI Mulțumesc, Iubite Doamne, pentru tot ce-mi dăruiești, Pentru dragostea Ta sfântă cu care mă învelești ; Pentru soarele nădejdii cu lumina Ta cerească, Pentru că mi-ai dat credința care să mă întărească. Mulțumesc pentru natura pe care mi-ai dat-o-n dar, Pentru cerul plin de stele, pentru luna de cleștar. Pentru zarea cea senină, pentru răsărit și-apus, Pentru marea de lumină ce-ntunericu- a răpus. Mulțumesc pentru căldura lungilor zile de vară Și pentru răcoarea nopții care arșița doboară. Pentru ploaia roditoare care mângâie pământul Și sămânța ce o poartă, pe arii de cântec, vântul. AUTOR: DOINIŢA NISTOR retur

25. În gerul iernii cumplit, În troianul viscolit , Ajutor nu da nicicând ; Îl vedeai  mai mult  crescând. N-a rodit măcar o dată . În măreția brodată, De lume  s-a -nstrăinat, Cu-al lui suflet întinat . Putrezindu-i  rădăcina , S-a cutremurat obcina Când s-a frânt de greutate Și de- atâta răutate . Nu l-a plâns cu vuiet vântul Când s-a-nfrățit cu pământul , N-au  lăcrimat stelele , Nu s-a mâhnit soarele . Pentru viața cu  păcat, În adânc întunecat A căzut în  suferință , Fără  sincera căință .               *** Au crescut copacii vieții, Sorbind seva dimineții, Bucurându-se de soare Sau gemând de grea ninsoare. Unul avea crengi semețe, Se credea plin de noblețe, Privea-n jur doar cu mândrie, Primá  în oratorie. De-i cereai sfios vreun ram, Răspundea sever : „Nu am !” Ridica mai sus coroana, Te-ngemăna cu prigoana. De ardea soarele  verii Până la lăsatul serii, Nu-ți oferea umbra deasă Sub a ramurilor leasă. De bătea vântu-n rafale, Înălța ale lui poale Și de ploaia șiroia, Dinadins se desfoia. retur

26. Ale păsărilor  triluri Răsunau vesele-n dealuri . Fremăta  frunza  duios, De cântul evlavios . Susurau repezi izvoare , Parfumau pajiști în floare, Încântau caste priveliști Peste nepătrunse liniști. Pomul era minunat, Cu binele-împreunat, Neîntrerupt luminos, Fericirii dat prinos. Prin  credință-nălțătoare, Cu iubire iertătoare, Duhul  Sfânt suflându-i har, Scânteia ca un stihar. Cu nădejde spre cer, sus, Veșnicia la Apus, Inima, spre Răsărit Vibra-n stihuri dor smerit. N-amețea pe-nalte piscuri, Nu dispera în abisuri ; Zidise-n rai ctitorie , Pe altar , Lumina Vie. Alt pom, deși spre lumină, Își scălda crengile-n tină, Încărcat de-alese roade, Revărsate în cascade. Cucernic și blând din fire, Se dăruia spre jertfire, Învelea cu dragostea, Strălucind raze de stea. Păsările, obosite, După zboruri nesfârșite, Își găseau în pom odihnă, Întremându-se în tihnă. Sub verzi ramuri generoase, Animale sperioase Găseau hrana necesară, Adăpost primind în seară. Sub coroana ninsă-n floare, Primăvara , pe răcoare, Harnice albine, fluturi, Beau dulce nectar din muguri. Era multă bucurie, Largi picturi de feerie , Încântare,  voie – bună Sub a pomului cunună. retur

27. Temelii de stâncă, spre reașezare Pe pământ statornic, dreaptă cutezare A-nflorit în gândul tainic renăscut, În lumina nouă ce-n pace-a crescut. Am cioplit în piatră, pân’ la istovire, Sălaşul durabil, curată zidire, În roca răbdării, cu bază credinţa, Din plânsul amarnic ce l-a dat căinţa. Peste casa pură am pus doar iubire. Hristos e-năuntru, pentru-a mea-nnoire. Inima îmi arde, de-al lui dor e plină, Peste jarul sacru, cu tihnă mă-alină. Apele–n șuvoaie lovesc a mea casă, Zguduie pământul stânca cea aleasă, Ploi şi vânturi rele vor să o zdrobească, O izbesc cu forţă, fără s-o clintească. Din nisip de aur și din spuma mării, Rătăcind simțirea în pustiul zării, Ridicat-am mândră un castel la țărmuri, Cu mărețe-arcade, somptuoase turnuri. Păream fericită de înfăptuire. Prin strâmte creneluri, grea păcătuire Răzbătea în lume rece, ruşinoasă, Lașă, ipocrită, râzând mincinoasă. Vijelii porniră în văzduhul glasnic, Tunete cumplite răsunând năprasnic. Valurile vremii se rostogoliră; De ape, în ceruri, norii se goliră. Palatul de patimi se surpă-n furtună, Pulberea-ntinată dispăru-n lagună. Ce–arăta în viață a fi trăinicie, Devenea-ntr-o clipă, doar zădărnicie. Am plâns mult, cu lacrimi pline de regrete, Tâmpla am lipit-o de preasfânt perete; Cerșind copleșirea, foc mistuitor, Am primit, cu milă, val răcoritor. AUTOR: DOINIŢA NISTOR retur

28. când sărutul vine prea târziu Nord sărutul te deschide dulce-amar te face tânără lichidă chiar ca sub tăişul unei prove ca fructul din pădurea de mangrove e vina ta că am dormit atât mă sfredeleşte visul ce tăcut ce despărţit e pasul ce stingher şi cât de mult cât de puţin îţi cer... nu-ţi pot uita privirea verde-albastră acum când Luna în fereastră îmi va răsfrânge târziu definitiv dorinţa de-a mă umple cu tine... Mai sunt zăpezi curate, mai cad ninsori profunde, veşminte de pe arbori alunecă spre nord, te-am zăvorât, iubito, vremelnic în cetate sub fulgii de cuvinte din lacomul acord. De sus, mai vin banchize lăsând în vene gerul, gonind prin auroră reni de omăt foşnesc şi vor muşca din coapsa răpusei antarctide sorbind întârziata răsplatăce-o râvnesc. Din sânii tăi de gheaţăîmi construiesc igluuri şi ard în candelabre, peste tărâmul gol, chemări ca nişte negre lumini otrăvitoare, portaluri din săruturi în drumul către pol. Ca-n fiecare iarnă sfieli devastatoare urcau duios în mine, iar eu te regăseam şi-mi dăruiai sub giulgiuri de friguri senzuale fiordurile tale în care pătrundeam. AUTOR: FLORIN IONEL CERNAT retur

29. Corăbier în februarie Cântec de dragoste cu miere de salcâm Ninsori mai stăruieşi-acum, iar umbra ce mă calcinează alcovul verde îl închide în pumnul iernii, ca-n amiază. O interdicţie promisă cu tuşe frânte de savoare, frumos desen pictat cuminte cu buzele de fiecare. Pe promenade, înc-o dată, gândul diurn vâsleşte lapte şi-nalta trecere îmi cade în legănări de şold şi şoapte. Catarge vechi, din cetini aspre, declină drumuri temporare nelămurind de ce aleargă pe faţa mea doar Ursa Mare. Se-ntoarce iarna androgină, sarcasticăşi circulară, ca o scolastică tendinţă de simonie minerală. Precum o strună oscilantă pe trupul mării, retrograd, simt indecenţa ce-mi străbate nervura frunzelor de brad. Valuri cu vorbe şi sigilii, făclii din cearamult amară, în carnavalul de corăbii se viscoleşte-a primăvară. Şi, iarăşi, tragica poveste curgând prin sânul vertical ca o iubire desfăcută de promontoriul visceral. Eşti floarea mea de primăvarăşi frunza-n care mă răstorn,având predestinat instinctulsă mă iubeşti ca unicorn.Smerita linişte m-alintă...Molatec, tânărul zefirîţi netezeşte-n şoaptăpielea,cu-arome tari, de trandafir.Şi-n rostul caldelor hamace,triunghiul, încă neştiut,tresare-n lăcomia palmeicu neuitatul început.Tu eşti fluidă, precum mierea,rotundă, dulce, de salcâm,adâncă poftă ce-mi deschidealunecarea-n alt tărâm. AUTOR: FLORIN IONEL CERNAT retur

30. Cândva Cândva atâtea erguri întristate Te simt în cupa mată de sub pleoapecu irisuri gonind în verzi ţinuturi,acum îţi pun culorile pe fluturi,pe macii strânşi de tine, mai aproape.Şi nerămas cu gestul ce pătrundeam ridicat în stoluri vechi tăcerea,prin fiecare zbatere, plăcerea,e stearpă azi ca mâine să inunde.Tu nu şopteşti nimic, dar totuşi, gura,cu sortilegii ce mă vor petrece,va despleti în mine, pe când trece,fiorul care-mi mângâie arsura.Ne vom iubi, cândva,întreaga searăîn iarba cu o hulpavă chemareşi voi primi deplina ta licoare,sărutul plin, rodind a primăvară. atâtea  erguri întristateadună fire de siliciuvenind spre miazăzisimunulrostogoleşte-un  alb supliciudar mai rămân seisme ce împingnisipurile din muniţiiîn mari clepsidre când atingcu orice  întrebăriambiţiigăsind în nepriviri ce stingşi-n cratere de bronz  solstiţii AUTOR: FLORIN IONEL CERNAT retur

31. de-aş pleca eşti floarea mea de corcoduş de-aş pleca din porturi reci să te caut sub ploi de vară am să iau cu mine deci o trăsură care zboară iar în fiecare noapte aş turna ulei în stele şi desferecat de toate le-aş vedea că nu-s a mele de-aş pleca prin gări de fum să te caut în labirint ţi-aş culege de pe drum coşuri pline cu iacint şi în cioburi de  oglindă ochii mei prea plini de tine ar ajunge să te prindă-n depărtarea  caldei şine de-aş pleca pe strada mare unde teii dor în piept din mansarde porumbeii m-ar ruga să te aştept ţi-aş trimite  un miracol orişiunde tu vei fi şi-ntr-o sală de spectacol te-aş căuta...şi te-aş găsi venind spre tinecu un ramvârfuri de iarbă netezeammagia însă m-a schimbatdintr-o ninsoare în bărbatcând trec pe străzile multipletramvaiele ca roşii clipeşi-enigmele cu sâni ca lunadoar primăvara-ntinde-ntrunacerneala ce mă tipărisecu gust de ambră şi caiseiar adevăruri care mintse scurg în cupe de olinthexistă sensurişi din iarbăiubirile încep să fiarbăşi-n dimineţile de pluşeşti floarea mea de corcoduş AUTOR: FLORIN IONEL CERNAT retur

32. Nopţi Armistiţiu cafeaua doarme în cerc neclintit oglindă neagră pentru ochi goimiroase a gânduri străine peste care aşez straturi de ninsoriviaţa curge printre degete incoloriubirea se ascunde sub ochelari fumurii aburiţi de frica dimineţii mă strecor în pasul încet al resemnării şicoagulez amintirea peste şanţuri săpate • măîntorc la răscrucea unde anotimpurile stau la masa tăcerii primăvara s-a ridicat prima şi a foşnit din poale aÎnviere mă grăbesc să ating vara cucireşeamărui Sânzâienele m-au descântat fără noroc tac toamna îmi vinde iluzia vinului băut în noapteanunţiirămân cu iarna şi trasez albrăscrucea trecerii AUTOR: ROMIŢA MĂLINA CONSTANTIN retur

33. Stadiu ierite-am căutat dicolo depânza freatică printre respiraţiiam scormonit cu unghiilestraturiazimă acopăr cuargilăşi unamestec deploi din anotimpuridiferitesunt figurinăîndansul olaruluiodată mireasă alteori pulberepe degeteleobositedoar braţele-micuprindiubirea în cercochiiau îngheţat Călători noi nu ne vom pierde în infinitchiar de vom fi aruncaţi înalte galaxiine vom rostogoli îniubirebulgări de lumină până ne vom atingearipilesărutul ne va amintilutul crăpat dincare am seceratgrâuvom elibera anotimpurileaşezând rouă pestealbastrudin pântec auzim cântec de leagăn şi ne pregătim zborulîţi las o pană albă  să-mi scrii despre tine retur

34. Uneori Tu ştii Uneori când vin către tine crengile cresc distorsionat încopacul zămislit curădăcinile în suscerul apune roşu peste pescăruşii infometaţitu ştii briza oceanului lunecăprin frunzele mele iar seva universului curge în rodul care stăîn palmele taleîmbrăţişarea tainelor va risipi ceaţa adună pumnul şi ţine cerul aproape de tine şi-ar dori-omarionetălegată cu sfori deinima luisă danseze tango într-unroşu aprinsdupă culesul vieisau i-ar desenao lacrimă pe obraz şiar pune-o să mimeze tăcerea cândumerii atârnă peste munţii înzăpeziţialteori când fluxul sângelui scadear zboara împreunăînvalsul florilor deregina nopţiiclopoţelul ar suna şi ea ar prindearipidar râsul ei e lamarginea copilăriei şiîl învaţă să joace şotron AUTOR: ROMIŢA MĂLINA CONSTANTIN retur

35. Întoarcerea acasă Baladă Eu ştiu să te iubesc la margine de lumeDe când nu se născuse nici stea şi nici cuvântEu ştiu să cânt cu ochii din soare în genuneCând tu încet te sfâşii spunându-ţi ,,Cine sunt?''Eu ştiu să-ţi dărui somnul peste cupola vieţiiCând esti prea obosit de mult prea mult înaltŞi-apoi te ţin în braţe în clipa dimineţiiSă-ţi netezesc în taină, pe aripi, un liantEu ştiu să răsfir aţa când ghemul se deşirăŞi săînnod din lacrimi cărarea înapoiSă nu te rătăceşti când nopţile înşirăDin amintiri trecute, ciori negre şi strigoiEu ştiu să te iubesc la margine de lumeCând fi-vor adormite şi stele şi cuvântŞi-atunci am să te legăn şi am să-ţi spun pe numeBaladă-mi eşti în taină când aflu cine sunt! Eu mă întorc acolo undeflorile spun bună dimineaţa în nuanţe albastre pădurea murmură în cascade a verde cerul coboară peste rochia de mireasă alerg către orizont dincolo mă aşteaptă iubirea cu voal din stele eu respir iarbă adunată în pletele mele galbene beau din fântâni ascunse prin bătăile timpuluidezleg anotimpurile din horă şi mă-nalţ către Tine AUTOR: ROMIŢA MĂLINA CONSTANTIN retur

36. înainte de răsărit Alfabet toată noaptea am rostuit cuibulunde îţi aduni osteneala zilelor voiam să acopăr arşiţa şi furtunile cu crengi de măslin am pictat primăvara pe fereastră şiţi-am strecurat un bilet de dragosteca să-ţi fie cafeaua aromatăun amalgam de cuvintetrecute prin soarele inimiiau ridicat norulcu care ai acoperitvârful muntelui şiţi-am redeşteptat sufletul ucis am vrut să fiu atela care-ţi îndreaptă zborulacum respir prima bătaie a aripilor liberealbăfloarea de regină a nopţii se închide pe continentul tău e dimineaţă eu voi adormi am înserat am învăţat două litere şi   am scris mama pe sânii ei  acolo am ascuns   inocenţa  în plină vară   din petale de margaretă  am scrijelit pe curcubeu  iubire şi  am învârtit braţele   ca să cuprind cerul  când m-am oprit  strugurii se arcuiau în boltă  peste coşul cu litere amestecate  am încercat să scriu   înţelepciune  bruma acoperea mâinile în  căutare  acum  aştept stelele să răsară pe rând  am să le croiesc un drum de   lumină  din literele lipite de   inimă retur

37. Ne bagă gerul în oase. Am zugrăvit vechiul rai Cu făină si mălai Şi am spus mereu la glume Tot făcând la gură spume. O ţinem într-o dârvală Fără nicio socoteală, Ba că-i neagră, ba că-i albă Ba că baba n-are salbă, Tot alergând ca orbeţii Ne-a roşit obrazul feţii. Şi-am rămas la vorba ceea Că suntem în lume-a treia. Mereu ne-am înghitit ura Tot strigând aiurea la uraaa! Şi-uite aşa fără noroc Am cam pus ţara pe foc. ne-am turcit... De la un timp ne-am tot turcit Şi ţara noastr-a sărăcit, Au secat fântâni, urcioare, Cristalinele izvoare Vântul tot mereu ne bate Viaţa-n noi mereu se zbate Între traumăşi vis Tot trecând pe interzis. Visele decapitate Între doruri şi dreptate Ard în cerc uitat deschis Într-un veşnic paraclis. Trecerea e grea-n divan Ne tot fură an de an Precum iepurii si cerbii Primăvara firul ierbii. Vara noastră pe la umbră E din ce în ce mai sumbră Toamnele mai tuciurii Primăveri fără florii Iernile mai viscoloase AUTOR: ION IONESCU BUCOVU retur

38. şi împlinindu-mi visele... dar... clipele geloasele îmi furnică oasele în călătoria-mi lungă timpul iar o să mă-mpungă să rânjească iarăsi colţii în clepsdra neagră-a nopţii amintindu-mi că-s născut ca s-o iau de la –nceput dacă nu şi eu mă cern ca să intru în etern... tempus edax rerum îmi pare rău că timpul trece aş lua clepsidra ca s-o sparg m-aş avânta în mare-n larg în universul cel pribeag şi pe inele de saturn mai melancolic mai nocturn aş hoinări ca un nebun cu cheia cerului la mine aş opri timpul dinadins cu harul care m-a cuprins m-aş ridica din marea mare călătorind Abisele retur

39. elogiu luminii PRIMĂVARĂ O, primăvară,-mi dai fiori, Cărând lumina după noi Şi vântul cu parfum de flori Şi ciripitul din zăvoi. Se-aude cânt de ciocârlie În zborul ei spre infinit, Iar gâzele-ntr-o veselie Zburdă din zori la asfinţit. E cerul simfonie pură Razele soarelui sclipesc, Şi viaţa asta veşnic cură Într-un destin dumnezeiesc. Şi tu, natură, iar mă chemi, Cornul sună peste luncă Aducând parfum din vremi, Gândul dorului de ducă... Doarme luna-n cuib de dor, Eu din viaţă încerc alege, Ca umilul călător, Numai visele pribege. îngenunchez în faţa ta, lumină, tu dai contur lucrurilor, fără tine viaţa ar fi o lungăşi interminabilă noapte. tu eşti fericirea ochiului, cu tine zborul devine vis. tu goneşti întunericul din suflete şi urci spre etern tot ce are mai înălţător viaţa. retur

40. golgota Şi Te-a înălţat la ceruri Ca să mântui lumea nouă, La a doua înviere Să ne dai un semn şi nouă. Printre suliţi, ghimpi şi cuie, Pe o cruce-ndurerat Suie dealul-carăruie Domnul nostru Impărat. Între moarte şi-nviere Sângele din tălpi îi curge Şi nu-I pasă de durere Când soldatul Îl împunge. Plânge-ntruna tot văzduhul Se cutremură si marea Când Isusul Îşi dă duhul Mântuind crucificarea. Parcă stă şi parcă doarme Plâns de Mamă si de toţi Of, Isuse, rău îţi şade Între doi tâlhari de hoţi. Ura nu Te mai încape, Ceru-Ţi este curcubeu, Vine Domnul să Te scape, Domnul este Dumnezeu! călugărul păcătos Transformând biserica-n birt Călugărul Nectarie A dres aghiasma cu spirt, Dacă pe timpuri iubea pe Cristos Azi a ajuns un păcătos. Bagă fetele-n chilie, Le stropeşte cu apă vie, Le pune la rugăciune Apoi le mângâie coapsele păgâne. Fetele l-au dus în ispită Şi una din ele i-a devenit iubită. După postul lui neîntrerupt Lacom a gustat din opritul fruct. retur

41. În zări  şi-a încetat cântarea Fantastică, privighetoarea Şi glasul ei fermecător S-a înecat într-un izvor. Picură din cer doar stele Peste gândurile mele, Călărind pe calul murg Umbrele peste amurg. Luna, trista domnişoară, Zâna nopţilor de vară, A răsărit din mare iar Din apa rece de cleştar. Desfrunziţi teii de lună Pâlcuri-pâlcuri se adună Şi dansează pe poiată, Ca nebunii noaptea toată. Eu ca vânător de vise Ţin ferestrele deschise Şi privesc la feerie Pâna-n zori, pe la chindie. La cartea lor scrie Să-l trimită pe el, deavolul, în pustie Dar fata cu mâna plina de tămâie Îl pipăie şi-l mângâie. De geaba se roagă, cucernic, Să-l ierte Domnul pe nemernic, S-a hotărât... a întrerupt ruga Şi-a luat femeia pe fuga, A aruncat în iarbă cheia, A luat de braţ femeia Şi au plecat în lume-amândoi Ca doi strigoi... seară Încet biruitor se lasă Amurgul singur ca o plasă, Şi cade noaptea ca în vis Sub floarea dulce de cais. retur

42. în coasta amurgului să-i dau apă murgului să mă duc-aşa năuc ca pe cel mai drag haiduc, în bătaia vântului la capul pământului. dacă viscolele latră şi prin mine si prin piatră, eu îmi iau merindele, doina si colindele, şi-am să plec în veci de veci pe pustiile poteci. ştiu că este calea grea, dar câte zile-oi avea vreau ca trupul să-l răscoc la jerbe roşii de foc, topindu-mă-n fulgere pe dureri şi plângere. cântec pe fluier de soc cu o dragoste flămândă de izbândă într-un vârtej vulturesc, zările mă ispitesc, îmi moare teama de moarte şi urc tot mai sus, departe. urc spre căi pierdute-n zare, pân’ la soarele răsare mă-nghimp în săgeţi de astre până-n zările albastre, căci viaţa mă clatină aproape de datină. îmi iau fluierul de soc ca să cânt doina cu foc, căci de-acuma n-o să-mi pese de vremile ne-nţelese. pornirile-mi peste trup aş vrea ca să mi le  rup să uit de tot ce mi-i drag şi să stau cuminte-n prag şi cu paşii-n smulgere să cad printre fulgere. AUTOR: ION IONESCU BUCOVU retur

43. n-a atins cerul niciodată, doar goluri de-ntuneric se năzare, privirea din închipuirea lui se pierde ca un albatros în zare. poetul s-a înecat corabia de cuvinte, pe marea şuie umbrele dansează, poetul doarme sprijinit de arcă şi-n focul somnului duios visează. la-ncrucişarea vieţii în răspântii, acolo unde zeii ies din ape poetul trage brazdă prin cuvinte şi din cuvinte vrea să se adape. se-aprinde luna, stelele făclii îi lumineaza calea către faruri, imperii de cenuşă răscoleşte, cuvintele îi cad din cer ca daruri. le leagă şi le face scut de luptă, cuvintele dansează-aşa haihui la curtea dorului vrea să le ducă şi să se facă flori în faţa lui. stă atârnat de lună ca un laş şi cere dezlegare de la viaţă, aşteaptă singur şi sinucigaş ca arlechinul pendulând pe-o aţă. iubire blondă  te-am visat cu lacrimile  drept fântâni era târziu  la noi în sat părea că suntem  doi străini. şi am venit  la tine-n vis să-ţi dau o dulce sărutare, iar visul nostru  s-a închis şi am căzut  aşa-n uitare. retur

44. n-a mai rămas  într-un potir decât a visului ispită, şi efemerul elixir cu dulcea apă  otrăvită. la timpurile viitoare, un curcubeu cu-nalte punţi spre –nlănţuirile stelare cu misticele noastre nunţi. se lasă seara-ncet  pe pleoape o zi din viaţă  s-a mai scurs umbre se leagănă  pe ape în buza  tristului apus. am deschis ochii  către cer priveam  la soare şi la lună ca să te cer,  mândro, te cer, să fim de-apururi  împreună. tot aşteptând  să vii odată ca să-mi răsai frumos  în prag cu chipul tău gingaş  de fată să-mi mângâi  sufletul pribeag. AUTOR: ION IONESCU BUCOVU retur

45. viaţa asta Curg în  noapte fără nume Visele de dor postume, Să re-nvie nu se poate, Trec în amintire toate. Căci în viaţă nu-i pe vrute Clipa dulce zboară iute Şi-n durerile ei sumbre Ne loveşte-ncet cu umbre. Nu se poate să mai vie      Clipele de dor să-nvie, Doar în viaţă totul curge Numai omul le deplânge. Viaţa asta ca o hidră Se scurge printr-o clepsidră Şi-n a timpului durere Totul trece, totul piere. AUTOR: ION IONESCU BUCOVU retur

46. Format Schiţă Te-am lăsat să zbori în semnul sloveiCând poeme-ai construit ades,Mă-ngânam c-un vânt în pleata ioveiDescifrând al apelor eres.Te-am lăsat să mă cuprinzi în braţe,Aveam trupu-mbălsămat cu mirChiar de construiai deplin distanţe,Eu te socoteam mereu cumir.Mă-nchinam la versul tău sălbatic,Îl rostogoleam în ape-adânci,Apoi construiam format cvadraticPentru cubul unde-aveai s-arunci M-am tocmit cu iarna să te-aştepte, Timpul meu e mult prea-nvolburat Desenasem prin ninsoare trepte Să le urci, când vântul e plecat. M-am tocmit cu apele să-ţi spună Cât de mult în seară am vegheat, La ferestrele-mi nu bate lună, Iar pervazul plin mi-e de oftat. Înflorită-i numai noaptea clară, Stelele sunt aninate-n crâng, Vijelii se-aştern şi ne declară Când copacii visurile-şi frâng. Şi oricât tu te-ai gândi la mine, Mai departe decât iarna-ţi sunt Pune chiciurile să-ţi aline Gândurile într-un vis mărunt! AUTOR: ANA SOFIAN retur

47. Ar dispărea norii,s-ar linişti vântul,ar cânta tăcerilesau cuvintele ar deveni mai grelede sensuri?Azi mi-ai atins nefericireac-o fericiredăruindu-mi poatesingurul sâmbure de adevăral ultimului meu timp... Despre nefericirea mea Nefericirea meaa început să devină o obişnuinţă -un lucru comunde care te-mpiedici,chiar dacă nu eşti orb.Tu-mi spui că fericirea taîţi ţine rădăcinile-ntr-oexistenţă:a unei ploi îndrăgostiteîn care te învăluicând ţi-e sete,chiar cu risculde-a auzi tunetele cuvintelorsau de-a suporta vijeliile ei.Dac-aş potrivi nefericirea meacu a ta,oare ce s-ar întâmpla? AUTOR: ANA SOFIAN retur

48. Orb?! Mi-am înălţat spre cerprivireaşi-n floarea de priern-a mai rămasdecât sărut de orbşi amintirea celuice-a atinscândva uimirea de-a fi putut vedeacu ochii ce-i fericirea Am plânscând orb tu m-ai atinspe corzi de sufletşi-ai văzut luminaşi uite,ca un ghem m-am strânssă mă răsfirşi să-ţi port vina...Şi ţi-am întinspalidă braţultu, nevăzând,mi-ai dăruit nesaţulcuvintelorşi sensuri am cititîn ochiul tăude orblumină am primitşi am pututsă sorbnecontenit...... AUTOR: ANA SOFIAN retur

49. Zăpezile nu cad în zadar Din mâna-ţi plină de zăpadă Voi lua un fulg – numai al meu, I-oi da contur  şi-aş vrea să vadă Pe unde-i oare Dumnezeu. De ce prin ţarini umblă orbii Cu mâna-ntinsă tot mereu, De ce le strică viaţa corbii?! Pentru ei am doar foi de-areu. De ce măicuţele bătrâne Îşi plâng în palme doruri noi Li-s duşi copiii-n ţări străine, Iar lacrimile-s numai ploi. De ce mor prunci acum de foame, Pământul oare nu-i făcut Săţină-n ramuri mereu poame Pentru acei ce-s de crescut. Tu du-te fulgule în lume, Credinţa mea sporeşte-o iar, Zăpezile, deşi n-au nume, Nu vor cădea nicând ‘n zadar. Împotriviri Chiar şi-ntr-un cimitircântă păsărileşi iarba e verde,aerul se respiră la suprafaţăşi zâmbetele nu se împart la intrarelacrimile se dăruiesc din bucurieşi se topesc în tristeţinu mă lăsa să pierd ceea ce am mai de preţcând ploaie mi-e numelecând nu te ştiam,mi-am promis un drumcând te-am aflat,mai vreau să zăbovescnimeni nu ştie să-mi spunăpoveşti de iubire ca ale taleşi-oricâtă durere trupească te va străbatesufletul tău va-nfloridoar atunci când va veni timpul... retur

50. Stare de veghe Ţi-am vegheat ploile să nu rupă din maluri; mi-ai fi curs prea mult cu iubire şi n-aş fi meritat să primesc. Ţi-am vegheat ploile să nu-ţi inunde inima în care fluturii nasc visuri pentru flori însingurate şi cu nume de femei. M-am mirat alături de tine, am respirat luminăşi m-am ascuns în frumuseţi pe care, dezorientat, nici nu le bănuiai. Ţi-am vegheat ploile, ca să te poţi bucura de mersul prin iarba sufletului meu, încolţind mereu într-o iubire cum nu s-a mai întâmplat Despre inimi În inima ta cu porţi însângerate se înalţă turnuri cu viaţă pe care mă caţăr cu gândul c-aş putea să te privesc din interior. copil nebun ce se joacă de-a urcuşul, fără miză, dincolo de hotarele inocenţei crezând că-n copilării nopţile nu există ori pot fi transformate cu un singur cuvânt. Scormonesc! prefer tunelele astea pline cu maci în care-mi învelesc toate căutările ridic trepte, construiesc alte turnuri şi de fiecare dată mă amăgesc cu gândul c-ajung la inima ta... retur