Download
1 / 30
400 likes | 1.14k Views
Este o prezentar despre animalele disparute de pe Terra si RM
E N D
Specii de animale care au disparut de pe Terra
1. Ţestoasa de pe insula Pinta, 2012 Ultimul din specia sa, Singuraticul George (Lonesome George), a murit pe data de 24 iunie 2012 în ţarcul său de la un centru de cercetare. Vârsta sa exactă nu este cunoscută, dar a fost estimat că ar fi avut peste 100 de ani.
2. Baiji sau Delfinul chinezesc din fluviul Yangtze, 2006 A fost înscris în lista de animale dispărute în 2006, cu toate acestea în 2007 a fost făcută o înregistrare video a cea ce se pare a fi un delfin Baiji. Specia însă este încă considerată „funcţional dispărută”, cea ce înseamnă că dacă există doar un reprezentat vârstnic din această specie în viaţă, ea în mod normal nu va putea să mai lase urmaşi.
3. Rinocerul Negru Vestic, 2011 Constitue o subspecie de rinocer negru, care a trăit în principal în Camerun. Rinocerul vestic negru a fost victima braconajuului violent, chiar şi după ce a fost declarat specie protejată, în 1930. Oamenii de ştiinţă au căutat careva semne a existenţei speciei în 2006, dar din păcate căutările nu au adus nici un rezultat şi specia a fost oficial declarată dispărută în 2011.
4. Foca-călugăr din Caraibe, 2008 Deşi ultima a fost văzută în viaţă încă în 1952, foca – călugăr din Caraibe a fost declarată oficial ca specie dispărută abea în 2008. Cristofor Columb a înregistrat uciderea a câteva foce din această specie când a ajuns în Caraibe, ele au fost vânate intens în perioada anilor 1700 şi 1800 pentru grăsimea lor, care era folosită pentru lămpi şi maşini. Read more: http://inbors.com/17-animale- disparute/#ixzz45WmOB78d
5. Scoicarul Canarian, 1994 Această pasăre de ţărm a trăit pe insulele Canare de la coasta de vest a Africii, a dispărut din cauza epuizării principalei surse de mâncare şi anume a fructelor de mare. Diminuarea principalei surse de hrană a acestei păsări a fost cauzată de pescuitului comercial. Nu este precis stabilit când au murit ultimele păsări. Supraveghetorii farului local şi pescarii spun că nu a mai fost văzută din 1940, dar sunt informaţii care relatează că ele au mai fost observate prin anii ’80. Totuşi, din anul 1994 a fost oficial declarată dispărută. Doar 4 exemplare împăiate a acestei păsări există astăzi în muzee. Read more: http://inbors.com/17-animale- disparute/#ixzz45WnFzYmU
6. Ciocănitoarea – de – Fildeş, 1994 Ciocănitoarea de Fildeş a dispărut ca urmare a distrugerii mediului ei ambiant din mlaştinele regiunii de sud a SUA. Din 1940, când a fost ultima dată observată, nu au mai fost înregistrate semne a existenţei acestei ciocănitoare de-a dreptul excepţionale. De atunci au existat mai multe informaţii precum că ar fi fost observată. Există chiar şi o înregistrare audio din 2002 cu sunetul distinct care îl produce pasărea când ciocăneşte într-un copac, cea ce a declanşat un flux de oameni de ştiinţă şi ornitologi în zonă, dornici să o găsească. Necătând la unele concluzii şi indicii promiţătoare, pasărea încă rămâne oficial în lista de animale dispărute. Ciocănitoarea avea o lungime a corpului de 46-51 cm, o avengură a aripilor de 76-80 cm, o greutate de 450-570 g şi ocupa locul trei după mărime în topul celor mai mari ciocănitoare din lume.
7. Mariana Mallard – Raţa sălbatică Mariana, 2004 Este o specie care se întâlnea doar pe trei insule mici din Pacific, incluzând Guamul, insule care fac parte din arhipelagul Marianelor, de la care şi-a primit şi numele. Pierderea habitatului ca urmare a drenării mlaştinilor pentru agricultură şi daunele aduse insulelor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost cauzele principale care au adus la dispariţia acestei specii de raţă sălbatică. Ultima pereche de raţe au fost observate în mediul sălbatic în 1979, şi ultima pereche cunoscută în captivitate a murit în parcul – oceanarium „Sea World” din San Diego în 1981.
8. Vrabia-de-mare-cenusie, 1987 Pasăre a cărei mediu nativ îl constituea coasta de est a Floridei, a dispărut rapid de la stropirea câmpurilor cu DDT şi pierderea habitatului ca rezultat al utilizarii acestuia de către Centrul Spaţial Kennedy NASA. Ultima pasăre cunoscută a murit în în 1987, şi a fost oficial declarată dispărută în 1990.
9. Ursul brun Grizzly mexican, 1964 Gândiţi că ursul Grizzly a trăit doar în zonele reci? Apoi iată că ursul Grizzly mexican, ca şi grizzly care trăeşte la nordul S.U.A. şi Canada, sunt ambii subspecii ale ursului brun. Subspecia mexicană a fost vânată de către fermierii din zonă până la dispariţia totală a acestora, motivând prin aceea că urşii ucideau animalele lor.
10. Broasca de Aur, 1989 Oamenii de ştiinţă nu sunt complet siguri în cea ce priveşte cauzele care au dus la declinul acestei specii de broaşte Costa Ricane. Dar cea mai apropiată de adevăr teorie pune ca motiv principal, efectul climateric El Nino împreună cu încălzirea globală, poluarea, uscarea aerului şi bălţilor care constituiau mediul de trai a acestor specii de broaşte.
Specii de animale disparute din Republica Moldova
Saiga (lat. Saiga tatarica) este o antilopă aflată în pericol de dispariție, care, inițial a populat o arie vastă a zonei de stepă eurasiatică de la poalele munților Carpați (în vest) și Caucaz (sud) până în Djungaria și Mongolia (est). A viețuit și în America de Nord în timpul Pleistocenului.
Dropia (Otis tarda) este o pasăre de stepă specifică stepelor din familia Otididae care trăiește în sud-estul Europei și zonelor cu climă temperată din Asia. În România s-a găsit până acum câteva decenii în Bărăgan, în prezent mai apare regulat pe teritoriul administrativ al orașului Salonta, județul Bihor respectiv al comunei Beba Veche, județul Timiș. Aceste populații sunt comune cu cele de la Kis-Sárrét, Parcul Național Körös-Maros, Ungaria, respectiv Mokrin, Voivodina, Serbia.
Tarpanul (Equus gmelini) este o specie sălbatică de cai, care, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, era răspândită în stepele din jurul Mării Negre. Tarpanul de stepă are denumirea științifică Equus ferus gmelini, iar varietatea de pădure Equus ferus sylvaticus. Cuvântul "tarpan" este de origine turcică (după unii kirghiză sau kazahă) însemnând "cal".
Elanul (Alces alces, denumit și plotun [2]) este un mamifer sălbatic, fiind cel mai mare reprezentant al familiei cerbilor. El se distinge prin marile coarne palmate pe care le poartă masculii.
Colunul (sau Măgarul sălbatic mongol; Equus hemionus hemionus) este o subspecie de onagru. Se găsește în Mongolia și nordul Chinei, și anterior în Kazahstan înainte de a fi extirpat acolo prin vânătoare[1]. Unii oameni de știință propun un sinonim, o posibilă subspecie distinctă, Colunul de Gobi (Equus hemionus luteus[2], de asemenea, numit și chigetai sau dziggetai).
Bourul (Bos primigenius) este un mamifer bovin dispărut. Numele ştiinţific se traduce prin „bou primordial“.
Zimbrul (Bison bonasus) este o specie de bizon care se găsește în Europa. Animalul a fost descris prima dată în literatura științifică de Carl Linné în 1758. În 1996 a fost clasificat ca specie în pericol.Zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat. Un zimbru are o lungime de 2,9 - 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda sa apropiată bizonul american. De asemenea are păr mai scurt decât acesta. Zimbrii sunt pe cale de dispariție. Zimbrii trăiesc în păduri, având foarte puțini dușmani naturali; există doar câteva relatări din secolul al XIX-lea încoace despre atacuri din partea lupilor și urșilor. Zimbrul este ierbivor.
Bobacul (numită și Marmota de stepă; Marmota bobak) este o specie de marmotă care populează stepele din Europa de Est, (în primul rând Ucraina, Rusia și Belarus), și Asia Centrală (estul Kazahstanului).[2].
Brebul sau castorul european (Castor fiber) este un animal rozător (cel mai mare și greu din Europa), înrudit deaproape cu castorul nord-american (Castor canadensis), și care a lăsat în zonele locuite de români multe toponime precum Breb, Breboaia, Brebeni, Brebina, Brebenei, Bibor, Biber, Biborțeni ș.a.[4] A fost vânat pentru blană și castoreum aproape până a duce la dispariția sa, iar în 1900 mai existau doar 1.200 de brebi în opt populații relicte din Europa și Asia. A fost re-introdus în multe zone din arealul său original de răspândire și acum poate fi întâlnit din Franța până în China și Mongolia, deși este absent în Europa de Sud (Italia, Portugalia și Balcanii de Sud).[2] [5] Brebul, ca și ruda sa nord-americană, construiește, de-a curmezișul scurgerii apelor, stăvilare din ramuri, nuiele, mușchi și alte elemente vegetale, ridicând astfel nivelul apei și favorizând creșterea plantelor hidrofile pe care le apreciază ; din aceleași materiale construiește cuiburi cu accese submerse în care se adăpostește și în care își crește descendența. Vara se hrănește cu plante acvatice și erbacee ; iarna, cu vlăstare, semințe și coji.
Jderul de piatră sau beica (Martes foina) este un mamifer carnivor nocturn din familia mustelidelor, cu blană prețioasă, de culoare brun-închis, cu nuanțe spre violaceu, cu puful alb, și o pată pe piept albă cu prelungiri pe cele două picioare anterioare. Are greutatea de 0,9-1,2 kg. Trăiește 10-12 ani. Se hrănește cu șoareci, șobolani, iepuri, păsări de curte, fructe de pădure. Este răspândit în Europa și Asia Centrală, inclusiv în România și Republica Moldova. Preferă pădurile întinse și liniștite din zona de deal, se întâlnește frecvent și în zona de câmpie și în Lunca Dunării și în apropierea de localități sau chiar în localități (șuri, pătule de porumb, grajduri). Împerecherea are loc pe la mijlocul verii, în lunile iulie-august. Gestația durează 8 luni și jumătate. Femela fată 2-7 pui, orbi până la vârsta de 3-4 săptămâni. Este vânat pentru blana sa valoroasă. Este o specie folositoare hrănindu-se cu șobolani și șoareci. Sunt descrise câteva subspecii. În România și Republica Moldova trăiește subspecia Martes foina foina.
MEDIUM TEXT
MEDIUM TEXT
MEDIUM TEXT
