STRUCTURA COMUNICĂRII

1. STRUCTURA COMUNICĂRII • Argumentum • Precizări conceptuale • Cât de noi sunt educaţiile noi? • Alternativele educaţionale în România • Legislaţia învăţământului alternativ

2. STRUCTURA COMUNICĂRII • 6. Activitatea din subsistemul alternativelor educaţionale • 6.1. Iniţiatori – Planuri / Centre / Federaţii / Asociaţii • 6.2. Autorizare / Acreditare – Standarde / indicatori de evaluare pentru alternative • 6.3. Şcolarizare – Niveluri / Forme / Tipuri de învăţământ • 6.4. Reţea – Grupe / Clase / Unităţi • 6.5. Curriculum • 6.6. Evaluare / Monitorizare / Inspecţie / Control / Audit

3. STRUCTURA COMUNICĂRII • 6.7. Resurse • 6.7.1. Umane • 6.7.2. Financiare • 6.7.3. Materiale • 6.7.4. Informaţionale • 6.8. Formare şi dezvoltare profesională • 6.9. Management instituţional • 6.10. Comunicare / Parteneriate

4. “Să lăsăm natura să acţioneze în linişte şi încet , veghind doar asupra a ceea ce circumstanţele înconjurătoare susţin munca naturii”,,Secolul copilului’’, Ellen Key (1849-1929) “Marea noastră eroare constăîn încercarea de a obţine de la fiecare în parte virtuţi pe care nu le are, neglijând să le cultivăm pe cele pe care le posedă.”Marguerite Yourcenar

5. “Tot ceea ce nu reuşeşte să mă omoare îmi dă forţă” F. Nietzsche “Societăţile stupide sunt cele în care convingerile valabile, modalităţile de a rezolva conflictele, sistemele de evaluare şimodurile de viaţă slăbesc posibilităţile inteligenţei personale.”,,Inteligenţa eşuată. Teoria şi practica prostiei’’Jose Antonio Marina

6. Definiţia alternativelor educaţionale „Nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea” – Victor Hugo • „Dicţionarul de pedagogie”, apărut în 1979, nu conţine termenul. • „Dicţionarul de termeni pedagogici”, elaborat de Sorin Cristea, reia definiţia din „Dictionnaire actuel de l’éducation”. • „Dicţionarul de pedagogie”, autori Horst Schaub şi Karl G. Zenke, tradus la Editura Polirom, în 2001, înregistrează termenul învăţământ alternativ pe care îl defineşte ca fiind „activitatea care se desfăşoară în instituţii şcolare, după obiective, organizare, conţinut, forme de predare şi învăţare, mijloace, viaţa şcolii şi activitatea părinţilor, cu abatere totală sau parţială de la caracteristicile unitare ale şcolii de stat şi care oferă o altă variantă de instruire şi educare”.

7. ALTERNATIVE EDUCAŢIONALE MIRCEA ŞTEFAN - ,,LEXICON PEDAGOGIC’’ • Modalităţi de a rezolva în variante diferite o anumită problemă pedagogică prezentând avantaje educative dar şi riscuri; • Diferite variante ale organizării şcolare oficializate prin Legea învăţământului; • Multitudinea curentelor, cooperante sau contradictorii, consultând sisteme alternative, mai mult sau mai puţin compatibile între ele. ÎNVĂŢĂMÂNT ALTERNATIV – formă de organizare a procesului didactic, care oferă o altă variantă organizatorică decât cea din şcoala oficială. PLURALISM EDUCAŢIONAL – existenţa unor instituţii şcolare, pe lângă sistemul de învăţământ oficial organizat de stat, care oferă o nouă variantă de instruire şi educare, propunând alte conţinuturi, strategii educaţionale şi forme de evaluare, considerate ca reprezentţnd un progres pedagogic. Pluralismul educaţional reprezintă expresia libertăţii şi democraţiei în domeniul învăţământului.

8. SISTEME ALTERNATIVE DE INSTRUIRE Moduri diferite de abordare a precesului instructiv-educativ, care se intalnesc atat la nivelul institutional, cat si la nivelul procesualitatii si metodologiei didactice. Alternativitatea poate fi inteleasa, pe de o parte, ca adaptare a unor tipuri de institutii educative care s-au bucurat de rasunet in trecut, incercand sa rezolvam prin ele problemele actuale ale invatamantului. Alternativitatea poare fi înţeleasă şi in sensul adoptarii unei viziuni de ansamblu asupra marilor sisteme pedagogice contemporane, precum si asupra practicilor scolare actuale din lume. ,,Existenta mai multor sisteme nu prsupune neaparat negarea sau anularea reciproca’’. In realitate, ele sunt complementare. In raport cu cerintele dezvoltarii invatamantului nostru, putem folosi, intr-o etapa sau alta, in spirit pluralist, elementele care ne sunt necesare din diferitele sisteme alternative de instruire.

9. ,,DUBLETE’’ PEDAGOGICE nou / vechi tradiţional / modern unitate / diversitate static / dinamic identitate / schimbare etilism / egalitarism activism / pasivism omogenitate / eterogenitate succes / eşec dirijism / nondirectivitate individ / masa conformism / nonconformism varietate / diferenţiere egocentrism / alteritate conducere / autoguvernare autonomie / conformitate centralizare / descentralizare constrângere / responsabilitate informativ / formativ

10. EDUCAŢIA NOUĂ • Mişcare pedagogică care a reunit mai multe curente (şcolile noi, educaţia liberă, şcoala activă, şcoala muncii, şcoala în aer liber, centrele de interes, comunităţile şcolare, metoda complexelor, scoutismul etc.) unite prin câteva idei principale privind posibilitîţile copilului: • de a-şi manifesta liber trebuinţele de cunoaştere, acţiune şi comuniune socială; • de a se elibera de constrângeri; • de a se integra în grup; • de a se racorda la viaţa reală; • punerea copilului în contact cu natura; • experienţa practică devine sursă de cunoaştere.

11. Coordonate ale educaţiei noi /şcolii noi / şcolii active • Studierea riguroasă a fiinţei copilului, într-o dublă perspectivă: conformarea la exigenţele vârstei şi individualizarea acestui proces; • Educaţia se impune a fi funcţională, trebuie să rezolve o trebuinţă conştientizată; • Noua educaţie trebuie să refacă legătura şcolii cu viaţa; • Educaţia nouă se face printr-o şcoală activă, prin angajarea profundă a elevului în procesul propriei transformări; • ,,Şcolile gem sub povara materiilor de învăţământ şi de aceea trebuie cultivate preponderent forţele copilului în transformarea ştiinţei într-un bun cu valoare instrumentală pentru fiecare individ’’; • Educaţia moral-cetăţenească se realizeaza prin acordarea unei mai mari autonomii copilului.

12. SOLUŢII PROPUSE DE EDUCAŢIA NOUĂ / ŞCOALA ACTIVĂ • Introducerea metodelor active; • Promovarea unei legături permanente între şcoalăşi viaţa practică; • Individualizarea învăţământului; • Studiul psihologic al individualităţii ca punct de sprijin pentu individualizare; • Utilizarea intuiţiei ca modalitate de cunoaştere; • Primatul culturii formative; • Fructificarea spontaneităţii, ca mijloc de realizare a punctului de vedere funcţional; • Dezideratele disciplinei libere, al autoconducerii, al cooperării şcolare, ca mijloace de integrare activăîn realitatea socială.

13. CAT DE NOI SUNT NOILE EDUCATII? 1. ROUSSEAUISM 2. ,,ŞCOALA NOUĂ’’ 3. PEDAGOGIA EXPERIMENTALĂ 4. SISTEMUL MANNHEIM 5. EDUCAŢIA LIBERĂ 6. NOILE EDUCAŢII 7. ÎNVĂŢĂMÂNTUL GLOBAL 8. PEDAGOGIA SCOUT 9. PEDAGOGIA ACŢIUNII 10. ŞCOALA CETATE 11. ŞCOALA MUNCII 12. PEDAGOGIA MONTESSORI

14. CAT DE NOI SUNT NOILE EDUCATII? 13. ŞCOALA ACTIVĂ 14. PLANUL DALTON 15. PLANUL WINNETKA 16. PEDAGOGIA WALDORF 17. PEDAGOGIA CURATIVĂ 18. TEHNICILE FREINET 19. PLANUL JENA 20. PROGRESIVISM 21. SELFGOVERNEMENT 22. ÎNVĂŢARE EXPERIENŢIALĂ 23. CENTRELE DE INTERES 24. PEDAGOGIA PSIHANALITICĂ

15. CAT DE NOI SUNT NOILE EDUCATII? 25. PEDAGOGIA PERSONALISTĂ 26. PEDAGOGIA EXPERIENŢIALĂ 27. EDUCAŢIA PROGRESIVĂ 28. METODA COUSINET 29. NONDIRECTIVISM 30. PEDAGOGIA EXISTENŢIALISTĂ 31. METODA PROIECTELOR 32. EDUCAŢIA NEGATIVĂ 33. CLASELE DESCHISE 34. PEDAGOGIA INSTITUŢIONALĂ 35. ŞCOALA COMPREHENSIVĂ 36. TRANZACŢIA EDUCAŢIONALĂ

16. CAT DE NOI SUNT NOILE EDUCATII? 37. PEDAGOGIA PROSPECTIVĂ 38. PEDAGOGIA RECONSTRUCŢIONISTĂ 39. KELLER PLAN 40. NOUL INFORMALISM 41. PROGRAMUL PARKWAY 42. STEP BY STEP 43. ORGANIZAŢIA AUTOPERFECTIBILĂ 44. PEDAGOGIA TERAPEUTICĂ 45. PEDAGOGIA SCEPTICĂ 46. PEDAGOGIA CONSTRUCTIVISTĂ

17. 1. ROUSSEAUISM Orientare pedagogicăîn spiritul concepţiilor lui J. J. Rousseau: dezoltarea liberă a înclinaţiilor, educaţia în natură, conform naturii copilului, descoperirea adevărurilor prin cercetare proprie etc. Un rousseauist al secolului al XIX-lea a fost Lev Tolstoi, prin experimentul pedagogic de la Iasnaia Poliana. Mai multe curente pedagogice din secolul al XX-lea s-au declarat rousseauiste: educaţia nouă, nondirectivismul, noul informalism etc.

18. 2. ,,ŞCOALA NOUĂ’’ Tipuri de institutii novatoare, care utilizau procede didacticeatractive, ofereau copiilor prilej de contact cu natura si îi implicau efectiv în activitatea manuala, instituind o relatie educationala bazata pe afectiune. Erau scoli internat, aparute spre sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o reactie la intelectualismul invatamantului oficial. Principalele experiente de acest tip au fost facute de Cecil Reddie in Anglia, in 1889, de H. Lietz, in Austria, in 1896, de Ed. Demolins in Franta, in 1899, de G. Wyneken in Germania, in 1906. In 1899, s-a creat un Birou International al Scolilor Noi. Ulterior acest curent al scolilor noi s-a varsat in torentul puternic al miscarii pedagogice a educatiei noi.

19. 3. PEDAGOGIA EXPERIMENTALĂ Metodologie experimentală utilizatăîn studierea proceselor de educaţie. A fost folosită pentru prima oarăîn 1900, de pedagogul german E. Neumann, împreună cu colaboratorul său W. Lang, autorul unei ,,Didactici experimentale’’ (1903). La noi, un reprezentant valoros al pedagogiei experimentale la începuturile ei, a fost Vladimir Ghidionescu.

20. 4. SISTEMUL MANNHEIM Mod de organizare a învăţământului pe clase de nivel, care a fost experimentat în anul 1901 de pedagogul german Dr. Sickinger, în oraşul Mannheim. Existau în paralel clase obişnuite, clase de dezvoltare, clase speciale şi o secţie specială pentru copii cu aptitudini superioare.

21. 5. EDUCAŢIA LIBERĂ Ramura principală a educaţiei noi, cea mai radicalăîn proclamarea dezvoltării libere a copilului şi a nonintervenţionismului pedagogic care cere educatorului ,,să lase natura să lucreze liniştit şi încet’’. Şi-a găsit expresia în cartea ,,Secolul copilului’’ (1900), de Ellen Key, în Casa dei Bambini ai Mariei Montessori şi în şcoala organizată de Lev Tolstoi la Iasnaia Poliana.

22. 6. NOILE EDUCAŢII Au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi au avut o mare influenţăîn prima jumătate a secolului al XX-lea ca reacţie la intelectualismul şi rigorismul procesului de învăţământ tradiţional. Termen introdus de Ed. Demolins, creatorul şcolii de la Roches, prin lucrarea sa ,,L’Education nouvelle’’, apărutăîn 1898. Diferitele curente s-au unificat în 1921, în Liga Internaţională pentru Educaţia Nouă. Principalii reprezentanţi ai acestei mişcări au fost: J. Dewey, M. Montessori, Ad. Ferriere, Ed. Claparede, P. Bovet, O. Decroly, R. Cousinet. Aceştia îl revendicau drept părinte spiritual pe J. J. Rousseau. Mişcarea a preconizat forme active şi ludice de învăţare, a deschis drumuri noi educaţiei fizice şi estetice în şcoală, precum şi activităţii extraşcolare, a bazat relaţia educaţională pe afecţiune şi încredere.

23. 7. ÎNVĂŢĂMÂNTUL GLOBAL Conceput de iniţiatorul său Berthold Otto (1859-1939) drept ,,contrariul a tot ceea ce pana acum s-a numit invatamant’’. Copilului i se acorda autonomie totala, prin preluarea initiativei si stabilirea a ceea ce urmeaza a fi dezbatut, prin conversatii interactive, intre copii de varste diferite.

24. 8. PEDAGOGIA SCOUT Curent pedagogic nonformal care îşi propune să-i ajute pe tineri săînţeleagăşi să respecte datoria faţă de Dumnezeu, datoria faţă de semeni şi faţă de ei înşişi. Curentul a fost lansat în 1907, în Anglia, pe baza experienţei şi a lucrărilor lui Robert Baden-Powell.

25. 9. PEDAGOGIA ACŢIUNII Orientarea pedagogică care încearcă o extindere a îndeletnicirilor practice în învăţământ. A fost lansată de pedagogul german W. A. Lay, în 1911, prin lucrarea ,,Die Tatschule’’ (Şcoala faptei).

26. 10. ŞCOALA CETATE Sistem educativ american, care preconiza organizarea scolii dupa modelul viectii sociale: cu guvern ales de elevi, magistrati, functionari, munca productiva remunerata etc. A fost initiat de D. Gill, la inceputul secolului al XX-lea. Practic, s-a rezumat la cateva incercari izolate, cuprinzand mai ales tineri cu tulburari de comportament. Principalul atu pedagogic al sistemului scolii cetate era increderea acordata elevilor. Prototipul l-a constituit un oras al baietilor infiintat si condus cu mare succes de parintele Flanagan, în SUA, în anii ’30.

27. 11. ŞCOALA MUNCII Curent pedagogic apropiat de miscarea educatiei noi, care lua in considerare rolul muncii in dezvoltarea copiilor si in pregatirea lor pentru viata. S-a dezvotat in prima jumatate a secolului al XX-lea, mai ales in Germania. Termenul a fost introdus de principalul promotor al curentului, G. Kerschensteiner, prin lucrarea sa Begriff der Arbeitsschule (Notiunea de scoala a muncii), publicata in 1912. El a pus accentul pe munca in ateliere si in laborator, pe introducerea indeletnicirilor practice, pe structurarea scolii de tip profesional. Educatia in spiritul muncii era imbinata cu educatia cetateneasca, de cultivare a devotamentului viitorilor muncitori fata de stat si de patronii lor.

28. 12. PEDAGOGIA MONTESSORI Sistem de idei pedagogice care susţine că fiecare copil reprezintă o personalitate unică pe care trebuie s-o lăsăm să se dezvolte liber, prin propria activitate. Autorul noii educaţii este Maria Montessori, cu opera principală ,,Il metodo della pedagogia scientifica applicato all’educazione infantile nelle Case dei Bambini’’ (1909). Cartea a fost tradusăşi în româneşte, în 1919.

29. 13. ŞCOALA ACTIVĂ Curent pedagogic, care susţine dezvoltarea copilului printr-o activitate cât mai liberă, pornind de la interesele sale de cunoaştere şi acţiune. Termenul a fost creat de P. Bovet, în 1917şi s-a dezvoltat, în prima jumătate a secolului al XX-lea, ca parte a educaţiei noi. Principalul său reprezentant a fost Ad. Ferriere, care a publicat, in 1924, cartea ,,Scoala actiunii’’. Se inrudeste (dar nu in linie directa) cu scoala muncii a lui G. Kerschensteiner.

30. 14. PLANUL DALTON Renunţă la predarea ca atare. Experimentat de Helen Parchurst, în 1919, la Universitatea din oraşul Dalton (Massachusset). Incearcă individualizarea învăţării, prin încheierea unui contract între elev şi profesor, prin care elevii se obligă să-şi însuşească materia, într-un timp determinat. La termenul stabilit, elevului i se administrează teste de verificare, după care se încheie un nou contract.

31. 15. PLANUL WINNETKA Reorganizarea instruirii şcolare prin individualizarea muncii, în condiţiile păstrării claselor, care nu au o componentă fixă. Experimentat în 1920 de pedagogul C. Washburn la Winnetka (Illinois, S.U.A).

32. 16. PEDAGOGIA WALDORF Teorie pedagogică care propune o adaptare a educaţiei la ritmurile biofiziologice ale copilului. Fundamentată, în 1907, de Rudolf Steiner, în lucrarea ,,Educaţia copilului din perspectiva ştiinţelor spiritului’’. Aplicarea acestei teorii s-a făcut, în 1919, la şcoala pentru copiii angajaţilor de la fabrica de ţigarete Waldorf-Astoria din Stuttgart, după care s-a creat o întreagă reţea de şcoli. Asigură exprimarea liberă a copiilor prin activităţi artistice (muzică, dans, desen), lucrări practice (grădinărit, apicultură, silvicultură etc.) şi euritmie (,,gimnastică pătrunsă de suflet’’). Nu se dădeau note şi toţi elevii erau consideraţi promovaţi.

33. 17. PEDAGOGIA CURATIVĂ Ansamblu al acţiunilor educative, care sunt exercitate asupra persoanelor cu tulburări de natură fizică sau/şi psihică, în vederea ameliorării stării lor. Prima lacas de pedagogie curativa s-a infiintat la Lauenstein langa Jena, cu denumirea de ,,Institut de tratament si educatie pentru copii ce necesita ingrijiri sufletesti’’. Rudolf Steiner recomanda ca ,,mijloace adecvate’’: depasirea prejudecatilor colective, compasiunea obiectiva, completarea si echilibrarea defectologiei prin ,,potentiologie’’. In sens modern termenul a fost reintrodus de M. Debesse, în 1950, dar în 1969 definiţia dată a fost modificată, el susţinând că pedagogia curativă este ,,tratamentul acelor copii inadaptaţi, care, deşi inteligenţi, au rezultate şcolare slabe’’.

34. 18. TEHNICILE FREINET Procedee de instruire si educare, care puneau accentul pe activitatea independenta, pe aproipierea de natura si mai ales pe viata comunitara, de grup, a elevilor. Novatoare pentru vremea lor, au fost concepute si aplicate de institutorul francez C. Freinet, incepand din 1924. Printre inovaţii: imprimeria scolara, corespondenta interscolara, textul liber si desenul liber, prin care copilul sa se exprime spontan, folosirea cinematografului si a radioului in scoala s.a. Curentul pedagogic centrat pe aceste tehnici s-a numit L’Ecole moderne.

35. 19. PLANUL JENA Ansamblul măsurilor de reformare ale structurii şi metodologiei învăţământului, prin care se înlocuiau clasele şcolare cu comunităţile libere de muncă, cu program adecvat, conform înclinaţiilor copiilor. A fost conceput şi experimentat de pedagogul german Peter Petersen, începând din 1924.

36. 20. PROGRESIVISM Iniţiat de John Dewey. Promoveazăînvăţarea prin acţiune. În jurul acestui curent s-a organizat Asociaţia pentru educaţie progresivă care a reunit Planul Dalton, Planul Winetka, Metoda Proiectelor.

37. 21. SELFGOVERNEMENT Autoguvernarea este propusa de curentul pedagogic al educaţiei noi, dar a dus la multe exagerări. Raţional a fost susţinută de Ad. Ferriere, în cartea ,,L’autonomie des ecoliers’’ (1921). In Romania încercări de preluare a orientarii au fost făcute de Radu Petre, autorul cărţii ,,Conducerea de sine a clasei’’ (1925).

38. 22. ÎNVĂŢARE EXPERIENŢIALĂ Termen introdus de părintele nondirectivismului, Carl Rogers. El consideră că nu putem comunica nimic prin predare deoarece aceasta îl face pe copil să-şi piardăîncrederea în experienţă.

39. 23. CENTRELE DE INTERES Predarea pe obiecte de invatamant era inlocuita cu centrarea invatarii pe anumite interese ale copiilor: procurarea hranei, apararea de intemperii, prevenirea riscurilor, desfasurarea de activitati constructive etc. Metoda a fost promovata de pedagogul belgian O. Decroly (1871-1932). In Romania aceasta tehnica a fost prezentata in lucrari ale pedagogilor:I. C. Petrescu, Sevasta Dumitriu si Radu Petre. In 1938 programele analitice au fost alcatuite de Stanciu Stoian pe baza centrelor de interes.

40. 24. PEDAGOGIA PSIHANALITICĂ Ansamblu de orientări pedagogice, care se referă la problemele educative, la problema afectivităţii, la formarea motivaţiei în activitatea şcolară, la formarea imaginii de sine, la constituirea caracterului etc. Se bazează pe contribuţiile lui C. G. Jung, A. Adler, J. Lacan, F. Dolta etc. J. Lacan consideră că ,,dorinţa este resortul relaţiei pedagogice’’.

41. 25. PEDAGOGIA PERSONALISTĂ Scopul educaţiei este realizarea personalităţii libere şi creatoare. În 1936 E. Mounier afirma: ,,noi numim personaliste toate doctrinele care afirmă primatul persoanei umane asupra necesităţilor materiale şi asupra aparatelor colective care susţin dezvoltarea lor’’. Sustinatorii ei acuza scoala contemporană că depersonalizează copilul.

42. 26. PEDAGOGIA EXPERIENŢIALĂ Ansamblul ideilor pedagogice, care sunt născute empiric, din experienţa practică sau din intuiţia educatorului. Termenul a fost introdus de pedagogul belgian R. Buyse, în 1935.

43. 27. EDUCAŢIA PROGRESIVĂ Curent pedagogic american care a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea si s-a dezvoltat puternic in prima jumatate a secolului al XX-lea, legat de numele lui J. Dewey, care a formulat principiul invatarii prin experienta personala. In studiul ,,Experience and Education’’ (1939) el pledeaza pentru experientele de invatare, prin situatiile educative create, in raport cu obiectivele urmarite.

44. 28. METODA COUSINET Educaţia se realizează prin munca liberă a copilului, prin cooperare în cadrul unor grupuri de lucru, în care regulile de comportare exprimă chiar cerinţele cooperării. Prezentată prima oarăîn lucrarea ,,Une methode de travail libre par groups’’ (1943).

45. 29. NONDIRECTIVISM Curent care susţine că dezvoltarea copilului nu trebuie şi nici nu poate fi direcţionată de educator, copilul purtând în sine resursele propriei sale dezvoltări. Curentul a fost lansat în anii ’40 ai secolului trecut de psihoterapeutul american Carl Rogers şi apoi a fost teoretizat în principala sa lucrare, cu caracter pedagogic ,,Freedom to Learn’’ (1969). El preconizează o pedagogie experienţială, subliniind că experienţa personală trăită de copil, este adevărata sursă a educării acestuia.

46. 30. PEDAGOGIA EXISTENŢIALISTĂ Ansamblu de curente pedagogice, caresusţin că educaţia este ,,trezire’’, prin care tânărul ,,descoperă’’ libertatea şi responsabilitatea personală, implicate în actul devenirii proprii. Curentul se dezvoltă mai ales în S.U.A. şi are ca reprezentanţi pe F. O. Bolnow, F. G. Kneller etc.

47. 31. METODA PROIECTELOR Formă de organizare a muncii şcolare, care înlocuieşte disciplinele şcolare tradiţionale cu proiecte realizate pe echipe, asigurându-se o însuşire interdisciplinară a cunoştinţelor, prin studiul independent al elevilor, la care se adaugăşi lucrări practice. A fost iniţiatăşi experimentată de pedagogul american W. H. Kilpatrick, discipol al lui J. Dewey. Metoda proiectelor îi activează pe elevi, dar s-a dovedit vulnerabilăîn ceea ce priveşte însuşirea sistematică a cunoştinţelor şi competenţelor.

48. 32. EDUCAŢIA NEGATIVĂ Copilul se dezvoltă singur, conform naturii sale (J. J. Rousseau). Se dezvolta prin nondirectivism: să nu-i dăm copilului cunoştinţe ci doar mijloace de a le descoperi, să nu ştie nimic de la noi, ci numai ceea ce a înţeles el singur. Acceptă totuşi un directivism discret: copilul nu trebuie să facă decât ceea ce vrea, dar nu trebuie să vrea decât ceea ce trebuie să facă.

49. 33. CLASELE DESCHISE Sistem de instruire care a fost propus si experimentat in SUA de J. L. Tewskbury si B. V. Parvan. In locul claselor obisnuite s-au organizat clase eterogene cuprinzand copii de varste diferite si la niveluri de pregatire diferite.

50. 34. PEDAGOGIA INSTITUŢIONALĂ Curent pedagogic care critică violent, demolator,şcoala actuală cu accente de critică socială. Termenul a fost introdus în 1958, de J. Oury. Termenul instituţional sugerează că pentru a realiza schimbarea pe plan individual şi social trebuie să-l eliberăm pe copil de ,,apăsarea’’ instituţiilor scolare. Educatorul trebuie să renunţe la puterea uzurpatăşi să devină un simplu membru al grupului - clasa. Se pune accent pe autogestiune, rolul instituant revenind consiliului clasei, care-şi creează singur regulile, exercitând o ,,instituţionalizare permanentă’’.