CAPITOLUL IV. CIRCULAŢIA TURISTICĂ

1. CAPITOLUL IV.CIRCULAŢIA TURISTICĂ 4.1. Forme de turism 4.1.1. Tipologia voiajelor 4.1.2. Caracterizarea unor forme moderne de turism 4.2. Măsurarea circulaţiei turistice 4.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice 4.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţiei turistice

2. 4.1. Forme de turism Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia. Criterii de clasificare a formelor de turism • După locul de provenienţă sau originea turiştilor: - turism intern, practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale; - turism internaţional, rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă. Acesta, la rândul său, în funcţie de orientarea fluxurilor turistice poate fi: - emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv, referindu-se la plecările turiştilor străini peste graniţă; - receptor (incoming), de primire sau activ, referindu-se la sosirile de turişti din alte ţări

3. După modalitatea de comercializare a voiajelor (de angajare a prestaţiei turistice): - turism organizat, care presupune angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a tuturor sau a principalelor servicii legate de călătorie (deplasare). Angajarea se realizează prin intermediul contractelor (vocher-ul, biletul de odihnă şi tratament – BOT, rezervarea unui loc de cazare) sau a altor tipuri de înţelegeri. - turism pe cont propriu, care nu presupune angajarea prealabilă a unor servicii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei, duratei deplasării, perioadei de realizare, mijlocului de transport, modalităţilor de agrement, etc. - turism semiorganizat (mixt), care îmbină trăsăturile primelor două forme de turism ( o parte a serviilor – cazare, demipensiune – este angajată în prealabil, iar cealaltă este obţinută direct, pe măsura derulării călătoriei). Fiecare din formele de mai sus prezentă atât avantaje cât şi limite. Formele turismului organizat şi semiorganizat se particularizează şi în funcţie de mijlocul de transport utilizat, dând naştere unor aranjamente precum: voiajul forfetar (aranjamentul INCLUSIVE TOURS – IT), călătorii CHARTER, formule combinate de tipul FLY and DRIVE sau RAIL ROUTE etc.

4. După gradul de mobilitate al turistului: - Turism itinerat sau de circulaţie: grad de mobilitate ridicat, cu vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi perimetru; - Turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei în aceeaşi localitate (staţiune), indifernet de durata acesteia. • După periodicitatea sau frecvenţa de manifestare a cererii: - turism continuu (permanent), organizat pe întreaga durată a nului calendaristic (cura balneară, turismul cultural, de afaceri); - turism sezonier, legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente. • După tipul mijlocului de transport folosit: - drumeţie (deplasări pedestre) - turism rutier - turism ferovier - turism naval - turism aerian

5. După motivaţia călătoriei: - turism de agrement – oferă prilejul de a cunoaşte locuri noi, istoria şi obiceiurile lor; - turism de odihnă şi recreere – caracter mai puţin dinamic, cu un sejur ceva mai lung, legat de o anumită localitate cu particularităţi specifice; - turism de tratament şi cură balneară – este legat de anumite staţiuni cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, nămoluri; - turism sportiv – acoperă toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit; - turism ştiinţific – caracter ocazional, presupune participarea la conferinţe, vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, peşteri, rezervaţii naturale, monumente ale naturii; - turism de cumpărături – deplasări ocazionale în alte localităţi pentru achiziţionarea unor produse pe care nu le oferă piaţa locală • După caracteristicile socio-economice ale cererii: - turism particular (privat) – cei care călătoresc pe cont propriu, specific în general segmentelor de populaţie cu venituri mari - turism social – este o formă a turismului de masă, ce se adresează categoriilor de populaţie cu venituri reduse - turism pentru tineret – se adresează tineretului, apelează la tabere, cantonamente, vacanţe la preţuri avantajoase

6. Caracterizarea unor forme moderne de turism Formele moderne de turism sunt: turismul rural, agroturismul, turismul de afaceri, turismul urban, turismul cultural, turismul de croazieră, turismul în parcuri şi rezervaţii, turismul durabil. Turismul ruralse referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria ţărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât şi echipamente turistice de factură mai generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri. Agroturismulpresupune şederea în gospodăria ţărănească – pensiune, fermă – consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă şi participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la activităţile agricole respective. Dacă în 1985, turismul rural reprezenta, potrivit OMT, 3% din totalul cererilor de vacanţă, în prezent, el deţine circa 15%, cu ponderi ridicate în ţările cu tradiţie în domeniu: Franţa, Germania, Elveţia, Austria, Belgia, Polonia. În România, turismul rural a fost relansat, după 1989, şi încurajat prin reglementări interne şi asistenţă internaţională.

7. Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de reşedinţă, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni. Turismul de afaceri deţine în prezent circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o ţară la alta, în funcţie de dotarea turistică şi nivelul de dezvoltare economică. Din punctul de vedere al conţinutului, formele turismului de afaceri se împart în: • Turism general de afaceri – se referă la activitatea persoanelor ce lucrează, pentru o scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obişnuit (ex. reprezentanţi de vânzări, ziarişti); • Turismul de reuniuni – este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor şi este considerat una dintre cele mai obişnuite forme ale călătoriilor de afaceri; • Târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii, destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul. Ca formă de turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanţii şi vizitatorii

8. Călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajaţi şi, frecvent, familiilor acestora, cu accent de distracţie, relaxare, ca recompensă pentru performanţele deosebite obţinute în activitatea profesională. Turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale şi spirituale, a monumentelor de artă şi arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de artă. Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de organizare, se integrează celui urban şi se interferează – în acest perimetru – cu cel de loisir şi cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de elemente: cele culturale – dorinţă, obiect, ghid şi cele turistice – mijloace de transport, de primire, de găzduire şi de alimentaţie.

9. 4.2. Măsurarea circulaţiei turistice Metode de înregistrare a circulaţiei turistice • Instrumentele de bază pentru cercetarea turismului sunt observaţiile directe, complete asupra fenomenului – de tipul recesămintelor, inventarelor – şi observaţiile parţiale – de natura sondajelor – realizate pe eşantioane având comportament identic cu cel al ansamblului. • Ele se aplică în locurile cheie ale activităţii tursitice, respectiv la punctele de frontieră, în mijloacele de găzduire a turiştilor, cu prilejul realizării tranzacţiilor financiare. • Cu ajutorul acestor instrumente se obţin informaţii cantitative şi calitative ce permit alcătuirea unor statistici ale turismului intern şi/sau internaţional, statistici care, la rândul lor, sunt utilizate pentru fundamentarea deciziilor şi politicilor macroeconomice în domeniu.

10. Dintre aceştia, cel mai frecvent întâlnite, structurate după locul sau unitatea de observare, sunt: • Statisticile sosirilor/plecărilor la frontieră; • Statisticile mijlocelor de găzduire; • Statisticile mijloacelor de transport – proprii turismului sau în general; • Statisticile asupra altor echipamente şi activităţi: parcuri naţionale şi parcuri de distracţie, echipamente/instalaţii sportive şi culturale, muzee; • Anchete/sondaje asupra gospodăriilor şi persoanelor; • Statistici tip recesământ economic; • Alte statistici: balanţa de plăţi, ocuparea forţei de muncă, bilanţurile financiar-contabile ale societăţilor comerciale

12. Indicatori de cuantificare a circulaţei turistice Indicatorii turismului se prezintă într-o paletă foarte largă, ei pot fi direcţi, rezultaţi nemijlocit din sursele de înregistrare sau indirecţi, prelucraţi, simpli sau agregaţi, cantitativi sau valorici, globali sau parţiali, principali sau derivaţi, ai volumului activităţii sau ai efectelor. Sistemul de indicatori ai circulaţiei turistice cuprinde: • Indicatori ai cererii reale şi potenţiale: numărul de turişti, numărul de zile-turist, durata medie a sejurului; • Indicatori ai ofertei turistice: indicatorul structurii capacităţii hoteliere pe clase calitative, număr de locuri de cazare; • Indicatori ai relaţiei cerere-ofertă care se referă la gradul de ocupare; • Indicatori ai rezultatelor economice şi sociale directe şi indirecte.

13. Numărul turiştilor (Nt) – este un indicator fizic, cantitativ şi poate lua forma: • Sosiri/plecări de turişti, pentru turismul internaţional şi se obţine din statisticile înregistrărilor la frontieră; • Persoane cazate, utilizat atât pentru turismul intern cât şi pentru turismul internaţional, dedus din statisticile mijloacelor de cazare (găzduire); • Participanţi la acţiuni turistice – turişti şi excursionişti -, specific turismului intern, rezultat din centralizarea activităţii agenţiilor de voiaj. • Numărul înnoptărilor sau zile-turist (Nzt) – se calculează ca sumă a produselor între numărul turiştilor şi durata activităţii turistice exprimată în zile. Se poate obţine prin prelucrarea/cumularea informaţiilor din statisticile unităţilor hoteliere. • Durata medie a sejurului ( ) reprezntă numărul mediu de zile de şedere (rămânere) a turiştilor într-o anumită zonă (ţară, staţiune, etc.); este rezultatul raportului dintre numărul înnoptărilor şi cel al turiştilor:

14. Densitatea circulaţiei turistice (Dt) pune în legătură directă circulaţia turistică cu populaţia rezidentă a ţării (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a zonei X (P): • De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există şi zone (jud. Constanţa, în perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulaţiei turistice) sau ţări (Spania, Austria) în care valoarea este supraunitară. • Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii privind orientarea geografică a fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zonă, ţară etc); se calculează ca raport între numărul de turişti dintr-o ţară Y care se îndreaptă spre o ţară X (T1) şi populaţia rezidentă a ţării de origine Y (P): • O altă metodă de obţinere a preferinţei relative a turiştilor o reprezintă punerea în relaţie a numărului de turişti dintr-o ţară A care vizitează o ţară B (T1) şi totalul emisiunii turistice a ţării respective A (T). Această metodă este însă mai puţin practică datorită faptului că nu toate ţările urmăresc fluxul de turişti (emisia turistică):

15. Dintre indicatorii valorici, cei mai des utilizaţi sunt: • volumul total al încasărilor din turism, care se urmăreşte pe zone turistice, pe tipuri de acţiuni, pe societăţi comerciale, etc. şi • încasarea medie pe zi –turist (turist), care se calculează ca raport între volumul încasărilor şi numărul zile-turist (turişti). • Statisticile interne ale fiecărei ţări pot crea condiţii pentru calcularea altor indicatori, conţinutul şi valoarea lor informaţională fiind expresia acurateţei metodelor utilizate. • Indicatorii fizici şi valorici ai circulaţiei turistice se folosesc în practica internă şi internaţională şi fac obiectul dărilor de seamă statistice ale organismelor internaţionale (OMT, GATT, OECD, etc)

16. Sursa: Breviarul turistic al Romaniei 2012, INS, Bucuresti, p. 79

18. Sursa: Breviarul turistic al Romaniei 2012, INS, Bucuresti, p. 69

19. Sursa: Breviarul turistic al Romaniei 2012, INS, Bucuresti, p. 69

20. Sursa: Breviarul turistic al Romaniei 2012, INS, Bucuresti, p. 35-36

21. Sursa: Breviarul turistic al Romaniei 2012, INS, Bucuresti, p. 37