FISCAL STATEMENT. LEGAL REGIME/ DECLARAŢIA FISCALĂ. REGIM JURIDIC Lect.univ.dr. Rada Postolache

1. FISCAL STATEMENT. LEGAL REGIME/DECLARAŢIA FISCALĂ. REGIM JURIDIC Lect.univ.dr. Rada Postolache Universitatea Valahia din Târgovişte Facultatea de Drept şi Ştiinţe Social-Politice

2. CUPRINS 1. Repere generale privind obligaţia fiscală 1.1. Noţiunea obligaţiei fiscale 1.2. Reglementarea juridică a obligaţiei fiscale 2. Declaraţia de impunere, act juridic distinct în cadrul procedurii de realizare a obligaţiei fiscale 2.1. Reglementare, noţiune şi arie de aplicare 2.2. Conţinut şi formă 2.3. Corectarea declaraţiilor fiscale 3. Natura juridică a declaraţiei fiscale 3.1. Act juridic asimilat deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare 3.2. Act juridic asimilat deciziei referitoare la baza de impunere. 4. Concluzii

3. Abstract: Declaraţia fiscală este reglementată generic în Codul de procedură fiscală, constituind piesa de bază a stabilirii obligaţiei fiscale. Aspectele procedurale, cât şi calitatea sa de act asimilat deciziei de impunere ori act cu privire la baza de impunere, după caz, îi conferă un regim juridic distinct, prezentat în continuare

4. 1.Repere generale privind obligaţia fiscală 1.1. Noţiunea obligaţiei fiscale • Obligaţia fiscală constituie elementul de bază al conţinutului raportului juridic fiscal, corelativă dreptului de creanţă fiscală. • În accepţiunea Codului de procedură fiscală, obligaţia fiscală semnifică: a) “obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile (s.n. - R.P.) sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat ; b) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; c) obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;

5. e) obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi taxele care se realizează prin stopaj la sursă; f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. Drept urmare: • obligaţia fiscală nu trebuie rezumată la obligaţia de a plăti un impozit, o taxă sau contribuţie; • elementele menţionate se constituie în veritabile etape ale procedurii fiscale, relevând, totodată, complexitatea obligaţiei fiscale, textul însuşi conţinând o formulare enunţiativă – „orice alte obligaţii (s.n. – R.P.) care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale”; • declararea obligaţiei fiscale este învederată aici element distinctiv al obligaţiei fiscale, dar şi o etapă procedurală.

6. 1.2.Reglementarea juridică a obligaţiei fiscale Elementele structurale ale obligaţiei reglementate cu specificul impozitului, taxei, contribuţiei sunt statuate în Codul fiscalşi în celelalte acte normative reglementând impozitele, taxele, contribuţiile (în esenţă, denumirea, contribuabilul, baza de impunere, cota de impunere, termenul de plată, declararea, beneficiarul). Determinarea conţinutului şi realizarea obligaţiei fiscale constituie obiectul Codului de procedură fiscală şi al reglementărilor executiv-dispozitive adiacente acestuia.

7. 2. Declaraţia de impunere, act juridic distinct în cadrul procedurii de realizare a obligaţiei fiscale 2.1. Reglementare, noţiune şi aria de aplicare a declaraţiei de impunere Reglementare: • Codul de procedură fiscală, art. 22 lit. a) C.pr.fisc. , art. 81-84, constituind temeiul comun al acesteia; • actele normative instituind impozitele, taxele, contribuţiile - dispoziţiile speciale ale acestora, vizând, în principal, termenele de completare şi de depunere a declaraţiei; • normele edictate de autoritatea din domeniu, Ministerul Finanţelor Publice, extrem de diversificate (pentru formularistica şi conţinutul acesteia). Noţiune.Codul de procedură fiscală denumeşte declaraţiile fiscale „documente” [art. 81 alin. (1)], relevând existenţa unei obligaţii fiscale sau individualizând-o, după caz, realmente, acte juridice de formaţie unilaterală.

8. Arie de aplicare. Declaraţia de impunere este inseparabilă de obligaţia fiscală. Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţineşi în cazurile în care: • a fost efectuată plata obligaţiei fiscale; • obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale; • pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia declarativă, conform legii.

9. 2.2. Conţinut şi formă Declaraţia de impunere are o formă şi un conţinut reglementate (art. 82), de la care nu se poate abdica, trebuie semnată de către contribuabil sau de către împuternicit, potrivit art. 82 alin. (3)-(4) C.pr.fisc., ataşându-i-se documentaţia cerută de prevederile legale. Atunci când legea materială prevede, de exemplu, cazul impozitului pe profit, contribuabilul trebuie să calculeze în declaraţia fiscală şi cuantumul obligaţiei fiscale, actul dobândind valenţe juridice distincte (titlu de creanţă).

10. 2.3. Corectarea declaraţiilor fiscale • Contribuabilul poate corecta, la iniţiativa sa, declaraţia de impunere, prin depunerea unei declaraţii rectificarive, în cazul existenţei unor erori vizând cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impunere. • Exercitarea dreptului este, însă, condiţionată de: • încadrarea în termenul de prescripţie extinctivă a dreptului de a stabili obligaţiile fiscale [art. 84 alin. (1)]; • să nu fi avut loc anularea rezervei verificării ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care corecţia se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiţii prevăzute de lege care impune corectarea bazei de impunere şi/sau a impozitului aferent [art. 84 alin. (4)]. În cazul acestor excepţii, corectarea are drept efect redeschiderea rezervei verificării ulterioare [art. 90 alin. (4)]; În situaţia în care în timpul inspecţiei fiscale contribuabilul depune sau corectează declaraţiile fiscale aferente perioadelor şi impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ce fac obiectul inspecţiei fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal.

11. 3. Natura juridică a declaraţiei fiscale • Declaraţia fiscală este un act juridic, emis în scopul constatării şi/sau individualizării obligaţiei reglementate cu specificul impozitului, taxei, contribuţiei, căruia legea îi atribuie valenţe diferite, în raport cu: calitatea sa de act asimilat deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare; calitatea sa de act act asimilat deciziei cu privire la baza de impunere

12. 3.1. Declaraţia, act juridic asimilat deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare • are aceste valenţe doar declaraţia fiscală prin care contribuabilul însuşicuantifică obligaţia fiscală (atunci când legea îl obligă în acest sens, de exemplu, cazul impozitului pe profit, declaraţia întocmită de contribuabil privind taxa pe valoarea adăugată, declaraţia vamală); • declaraţia având această calificare este integrată în aria titlului de creanţă, alături de celelalte tipuri de creanţă fiscală enunţate la art. 110 C.pr.fisc. (ex. decizia de impunere, procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională).

13. în acest caz, organul fiscal nu va emite un alt titlu de creanţă, declaraţia fiind prezumată ca reflectând realitatea până la descoperirea unor situaţii contradictorii celor exprimate, în limita termenului de prescripţie extinctivă a dreptului de a constata obligaţia fiscală. • legea atribuie organului fiscal rezerva verificării ulterioare (art. 90 C.pr.fisc.) a declaraţiei având aceste valenţe (o poate desfiinţa sau modifica, după caz) • nedepunerea declaraţiei fiscale conferă organului fiscal dreptul de a stabili din oficiu obligaţiile fiscale, în condiţiile art. 83 alin. (4) C.pr.fisc., mai puţin în cazul contribuabililor inactivi, atât timp cât se găsesc în această situaţie.

14. 3.2. Declaraţia fiscală, act juridic asimilat deciziei referitoare la baza de impunere. Potrivit art. 86 alin. (5) C.pr.fisc., „În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere”. În această ipoteză, actul are valenţe informative, de sesizare a organului fiscal cu privire la dobândirea, realizarea sau deţinerea unor venituri sau bunuri supuse fiscalităţii (elemente ale bazei de impunere), legea atribuindu-i, însă, în egală măsură, efecte juridice. Declaraţiile fiscale asimilate deciziilor referitoare la bazele de impunere devin, prin analogie, acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, supuse regimului juridic al verificării ulterioare. De regulă, intră în sfera deciziei referitoare la baza de impunere declaraţiile fiscale ale contribuabililor persoane fizice, cărora li se adaugă declaraţiile fiscale ale contribuabililor persoane juridice, altele decât cele în care împozitul, taxa, contribuţia sunt cuantificate.

15. CONCLUZII 1. Declaraţia fiscală este reglementată unitar, ca act juridic, prin dispoziţiile Codului de procedură fiscală, situaţiile aplicative având, însă, drept temei juridic special dispoziţiile actelor normative substanţiale instituind impozitele, taxele, contribuţiile cât şi formularistica aferntă. 2. Codul de procedură fiscală o consacră drept principalul instrument de stabilire a obligaţiei fiscale, asimilând-o deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare sau deciziei referitoare la baza de impunere, după caz, atribuindu-i, totodată, efectele juridice ale titlului de creanţă, ierarhizând-o imediat după decizia de impunere [la art. 100 lit. b)]. 3. Legea specială sancţionează încălcarea regimului său juridic

16. BIBLIOGRAFIE A. Fanu – Moca, Individualizarea impozitelor şi taxelor prin titlul de creanţă fiscală, în Revista de drept comercial nr. 11/2003, pp. 194 – 209. I. Gliga, Drept financiar public, Ed. ALL, Bucureşti, 1996. S. Iliescu, D. D. Şaguna, D. Coman Şova, Procedură fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996. M. Şt. Minea, Dreptul finanţelor publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 1999. R. Postolache, Drept financiar, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009. R. Postolache, Procedură fiscală, Ed. Macarie, Târgovişte, 2003. D.D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Eminescu, Bucureşti, 2000. L. Trotabas, J.-M. Cotteret, Droit fiscal, Dalloz, Paris, 1997. Acte normative: O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep., M.Of. nr. 513 din 31 iulie 2007; Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, M.Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003; Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, M.Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006.