Cuprins 1. Biserica din Ierusalim. Inceputul dezvoltării ei istorice

1. ”FAPTELE APOSTOLILOR” Curs Anul IISemestrul I Anul universitar 2008-2009Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian TOFANĂ

2. Cuprins 1. Biserica din Ierusalim. Inceputul dezvoltării ei istorice 2. Viața liturgic-sacramentală a primilor creștini 3. Sinodul Apostolic de la Ierusalim 4. Cuvântarea Ap. Pavel din Areopag 5. Cuvântarea Ap. Pavel din Milet

3. Curs 1 BISERICA DIN IERUSALIM ­ APARIŢIA ŞI ÎNCEPUTUL DEZVOLTĂRII EI ISTORICE - (1 – 6). • După Înălţarea la cer a Mântuitorului, cei 11 Apostoli se adună în Ierusalim, în casa Mariei, mama lui Ioan Marcu • Mai erau de faţă şi Maria, mama lui Iisus şi fraţii Lui (1,14 ). • Probabil şi cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, numai aşa explicându-se numărul mare de „fraţi”, ca la 120 (1, 15). • Este completat acum colegiul apostolic , la propunerea lui Petru, prin alegerea lui Matia, ca Apostol, în locul lui Iuda • Procedeul alegerii - tragere la sorţi, procedeu prin care se arăta că nu oamenii aleg pentru misiunea de Apostol, ci Dumnezeu alege (1, 25).

4. Pogorârea Sf. Duh și întemeierea Bisericii creștine 1.Evenimentul Pogorârii Sfântului Duh - împlinirea făgăduinţei Mântuitorului Hristos (In. 14,26) - împlinirea profeţiei lui Ioil (2, 16 ‑ 21) - ”Limbi ca de foc” (2,3) – ”foc” – energie tranformatoare a Duhului – II P.3, 10-13)

5. 2.Cuvântarea Apostolului Petru - Scriptura s-a împlinit - scurt rechizitoriu făcut iudeilor pentru fapta lor - omorârea lui Iisus - scurt excurs asupra ultimelor 2 evenimente care Îl arată pe Iisus ca Dumnezeu adevărat - Învierea şi Înălţarea Sa la cer- ( 2, 32 – 33 ).

6. se botează ca la 3000 de oameni • Ia fiinţă în istorie o realitate nouă, Biserica creştină, dintr­‑o putere nouă, din cer, infinită, pe care o va purta în ea şi o va comunica lumii întregi ­ Puterea Sfântului Duh.

7. 3.Caracteristicile vieții cultice a primei comunităţi creştine • stăruinţă - în învăţătura Apostolilor - în comuniune - în euharistie - în rugăciune (2, 42) • egalitatea tuturor creştinilor şi dezinteresul faţă de cele materiale (2, 44-45); • unitate în - cuget şi viaţă morală (2, 46) - în credinţă şi bunătate (2, 47).

8. model de rugăciune al Bisericii primare (4, 24‑30) • imaginea vieţii interioare a primei comunităţi creştine (4, 32‑35). - vinderea averilor - ”comunism creștin” ? - eliminarea lipsurilor în funcție de trebuințe - autenticitatea faptei creștine – imperativ (episodul Anania și Safira - 5) - autenticitatea creștinismului – excursul de logică al învățatului Gamaliel (5, 34-40)

9. 4. Dimensiune sacramentală a vieții Bisericii – prima hirotonie consemnată (cap. 6) • În Noul Testament nu există ştiri despre hirotonirea celor dintâi diaconi, preoţi sau episcopi • hirotonirea celor 7 diaconi - prima hirotonire consemnată, nu cei dintâi diaconi - Elementele hirotoniei: rugăciunea şi punerea mâinilor (6, 6).

10. Din text nu reiese intenţia autorului Faptelor Apostolilor de a istorisi cele petrecute la hirotonirea celor dintâi diaconi: 1. După cum rezultă din cuvintele Apostolului Petru: „ Nu este potrivit ca noi, lăsând cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese” ( diakone‹n ta‹j trapšzaij – 6,2 ), slujirea aceasta de toate zilele ( ™n tÁ diakon…a tÁ kaqhmer…nh ) era strâns legată de oaspeţele comune ale creştinilor numite agape, adică mese ale dragostei (¢g£ph)

11. această slujire avea caracter religios, neputând fi împlinită de simpli creştini • Altfel, ar rămâne de neînţeles nu numai hirotonia celor 7, cu acel prilej, dar şi spusele Apostolilor că, în lipsa altor slujitori la mese, lucrarea aceasta ar trebui săvârşită de ei. • dacă această slujire la agape nu putea fi împlinită decât de membri ai ierahiei bisericeşti, este de la sine înţeles că aceştia au existat încă din primele zile ale Bisericii, când agapa constituia unul din principalele acte religioase zilnice ale creştinilor.

12. 2. Evreii nu priveau cu ochi buni, nu numai pe păgânii convertiţi, dar nici pe fraţii lor, aşa numiţii elenişti, care trăiau în diasporă şi vorbeau limba greacă. - este greu de admis ca evreii să nu se fi ridicat împotriva rânduirii celor dintâi diaconi numai dintre elenişti -şase, din cei şapte, erau elenişti; Nicolae, prozelit din Antiohia, fusese păgân cândva.

13. 3. Însăşi necesitatea împlinirii cerinţelor religioase ale creştinilor, în comunitatea lor, atât de numeroasă, la Ierusalim, îndată după pogorârea Sf. Duh, implică existenţa slujitorilor bisericeşti într-o vreme anterioară momentului la care se referă F. Ap. 6, 1-6. - Apostolii nu slujeau la mese, pentru că dacă ar fi slujit, nu era cu putinţă ca ei să fi trecut cu vederea văduvele eleniştilor. - Luca arată că, nu împotriva Apostolilor, ci împotriva Evreilor, au făcut cârtire eleniştii.

14. Cine erau aceşti Evrei ? • Nu puteau fi alţii, decât cei care ajutau pe preoţi ™n tÁ diakon…a tÁ kaqhmer…nh • Aşadar, erau diaconii hirotoniţi din rândul evreilor trecuţi la creştinism.

15. 4. Existenţa diaconilor evrei, înainte de cea a hirotonirii eleniştilor, se sprijină şi pe alte mărturii mai vechi. - în Codicele D ( Bezae Cantabrigiensis ) din sec. V –VI, - la sfârşitul versetului 1 din cap. 6, după expresia pareqewroànto (trecute cu vederea) ™n tÁ diakon…a tÁ kaqhmer…nh aƒ cÁrai ¡utîn (văduvele lor), există următoarea întregire: - ˜n tÁ diakon…a tîn Ebra…wn, - văduvele eleniste erau trecute cu vederea de către evrei.

16. Sinodul Apostolic din Ierusalim • Sinodul Apostolic de la Ierusalim are loc cândva între anii 49­‑50 d.Hr - eveniment relatat în Faptele Apostolilor cap.15 şi Galateni 2, 1‑10. • Sinodul este generat de lămurirea unei probleme majore din sânul Bisericii primare - obligativitatea sau neobligativitatea legii mozaice pentru păgâni.

17. Din partea Bisericii Antiohiei participă Barnaba şi Pavel. • Sinodul se ţine în două reuniuni. - prima reuniune, Pavel şi Barnaba prezintă un raport despre: - roadele activităţii lor printre păgâni (F.Ap.15, 4, Gal. 2,2 ) - Evanghelia pe care au propovăduit-o în lumea păgână.

18. a doua reuniune - Apostolii adunaţi în sobor, hotărăsc asupra viitorului însuşi al Bisericii creştine • Tomos Sinodal – prescripții 1. păgânii trecuţi la creştinism nu sunt obligaţi să respecte prescripţiile legii iudaice – în special, circumcizia (15, 10) 2. să se ferească de: - idolotite - de animale sugrumate - de sânge - de desfrâu Decretul este trimis la Antiohia, prin delegaţii Sinodului, Pavel, Barnava, Iuda ( numit Barsaba ) şi Sila (15, 23).

19. Importanţa Sinodului • O dovadă a istoricităţiiFaptelor Apostolilor • Descrie una din situaţiile dificile ale creştinismului - disputa dintre iudaizanţi şi liberali în ceea ce priveşte obligativitatea legii mozaice pentru creştinii dintre păgâni, dispută care este rezolvată, pentru prima oară, în istoria Bisericii primare, printr‑o procedură sinodală. • Mărturie evidentă despre prezenţa în interiorul şi în viaţa Bisericii creştine primare, a ierarhiei sacramentale (Apostoli şi preoţi), clar delimitată de restul creştinilor (preoţia împărătească). • A rămas formula sinodală „părutu‑s‑a Duhului Sfânt şi nouă”.

20. Apostolul Pavel la Atena(17,16-34) • Prezent la Atena – a doua călătorie misionară (51-53 d.HR) • Întâlnește un altar închinat „dumnezeului necunoscut”

21. Cuvântarea din Areopag (17,24-31) • Subiectul - vestirea Dumnezeului necunoscut • Ideile cuvântării:1. Însuşirile acestui Dumnezeu: „Creator al lumii”, „Stăpân al universului” şi având natură spirituală (17, 24‑25).2. În acest zeu necunoscut îşi are originea comună întreg neamul omenesc (17, 26)

22. 3. Sensul vieţii şi al întregii existenţe se găseşte în acest Zeu necunoscut - citează pe Aaratus din Cilicia ( sec.III î. Hr.) - pe stoicul Cleantes ( sec.III î. Hr.), când spune că „ în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, după cum au zis şi unii din poeţii noştri, căci ai Lui neam şi suntem” (17, 28). 4. Omenirea constituie neamul lui Dumnezeu, Pavel subliniind astfel ideea înrudirii neamului omenesc cu acest Zeu (17, 29).

23. 5. Sensul eshatologic al înaintării lumii spre acest Zeu, care va face şi o judecată a ei prin „bărbatul ales”, adică prin Fiul Său (17, 31). 6. Realitatea judecății argumentată de evenimentul Învierii din morţi a acestui bărbat, Fiul lui Dumnezeu (17, 31).

24. La propovăduirea Învierii din morţi, Apostolul este întrerupt, spunându-i-se ironic: „despre asta te vom asculta altădată” (17, 32). • Ironizat, Ap. Pavel pleacă din mijlocul lor, dar nu fără un succes, întrucât se convertesc două persoane influente în viaţa Atenei, Dionisie Areopagitul şi o femeie, numită Damaris și alții împreună cu ei (kai eteroi sun autoij)

25. Cuvântarea din Milet (20,17-35) • A treia călătorie misionară - 53‑58 d.Hr. • Din Troa, Pavel călătoreşte spre insula Chios, ajungând la Milet, ocolind Efesul, întrucât intenţiona să ajungă la Ierusalim, de Cincizecime. • La Milet cheamă pe preoţii Bisericii din Efes cărora le ţine o cuvântare

26. Cuvântarea are două aspecte: a. retrospectiv ­— Pavel subliniind dezinteresul său material în slujba apostolească (20, 24) b. de perspectivă - constând din îndemnul la veghere asupra turmei încredinţată lor de Dumnezeu: „ Drept aceea, luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu scump sângele Său” (20, 28).

27. Preoţilor li se atrage atenția asupra învăţătorilor mincinoşi, care se vor strecura în turma lor, încercând să zădărnicească lucrarea apostolilor (20, 29‑30). • Versetul 35 este un argument în sprijinul existenţei Tradiţiei. • Timpul propovăduirii - 3 ani îndemnându-i noaptea şi ziua, cu lacrimi, pe fiecare dintre ei

28. Subiectul – nu altul decât la propovăduirea Evangheliei împărăţiei şi la lărgirea ei prin administrarea tainelor şi a ierurgiilor, celor proaspăt convertiţi. • Iată unde poate fi originea rânduielii slujbelor Bisericii creştine !