580 likes | 675 Views
Reflecția psihologică a ființei umane. Reflecția psihologică a ființei umane. Firea eroilor atrage după sine tragismul situației?. În proza psihologică accentul se deplasează spre conflictul interior, spre frământările individului.
E N D
Reflecția psihologică a ființei umane Reflecția psihologică a ființei umane Firea eroilor atrage după sine tragismul situației?
În proza psihologică accentul se deplasează spre conflictul interior, spre frământările individului. • Investigareadetaliata a vietiiinterioare • Observatiapsihologica,introspectiastarilorsufletesti • Conflictul interior • Protagonist(constiintaproblematizantădilematică) Trăsăturile prozei psihologice
Operestudiate • „Ultima noapte de dragoste întaia noapte de război”(CamilPetrescu) • “PatulluiProcust ” (CamilPetrescu) • “În vreme de război”(Ion Luca Caragiale) • “Nuntăîn cer”(MirceaEliade)
Camil Petrescu Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română în special ca inițiator al romanului modern. Mircea Eliade Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă.
În vreme de război (Ion Luca Caragiale)
Genul literar: Epic Specia literară: Nuvelă Tema: Evoluţiauneiobsesii până la nebunie, respectândtoatesimptomeleacesteiboli, eroul principal fiindurmăritprinanalizacrizelor de conştiinţăşi de comportament.
Popalancu din Podeni, căpeteniauneibande de hoţi, esteîn pericol de a fiprins de poteraşi de aceea, fratele său, Stavrache, îl sfătuieşte să se înrolezevoluntarîn armatăşi săplecepefrontul din Balcani, pentru a i se pierdeurma. Stavrache rămâne cu averea fratelui său, cu timpul devenind obsedat de ideea îmbogățirii. Se urmăresc îndeaproapeobsesiileşi coşmarurileluiStavrache, iscate deteama căfratele său nu arfimuritşi că s-arputeaîntoarce să-iiaaverea.Sfârșitul ilustreazăîntâlnirea şi confruntarea dramatică dintre cei doi fraţi şi declanşarea nebuniei lui Stavrache.
Stavrache trece prin sentimente contradictorii atunci când află adevărata identitate a fratelui său.El trăieşte un conflict interior bazat pe dorinţa de a-și salva fratele, dar mai alea bazat pe încercarea de a risipi ruşinea provocată de faptele acestuia. “-Cum?...Nenorocitule!să fugi! Să piei! Să te-neci mai bine decât să puie mâna pe tine! În fundul ocnii îți putrezesc oasele!”
Un alt conflict interior a lui Stavrache este declanșat de obsesia pentru averea moștenită de la fratele său, presupus mort. “în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria la citirea veștilor despre succesul de bravură a răposatului.”
Avariția si obsesia lui capătă proporții uriașe. Stavrache este chinuit de incertitudini și este nesigur în ceea ce privește moartea fratelui său. “…Dar o să-ndrăznească să se mai întoarcă? …Dar dacă îndrăznește și se-ntoarce?...Atunci, ce-i de facut? …Dar dacă-i vine așa o nebuneală sergentului să spuie că el e stăpânul averii, întâmple-se orice s-o-ntâmpla!că odată a purtat barbă și plete… …Da, dar atunci procurorul îl rade și-l tunde de-a binele. …O veni?...n-o veni?...”
Coșmarurile lui exprimă neliniștea hangiului și incertitudinea. Stavrache este bântuit de replica lui Iancu: “Credeai c-am murit, neică?”. Hangiul amestecă realitatea cu planul viselor, are halucinații și nu mai percepe corect universul înconjurător. Dezumanizarea lui Stavrache capătă proporții colosale. “Au trecut cinci ani de război și nimeni, în adevăr, n-a supărat pe d. Stavrache, afară decât de popa Iancu volintirul, care venea din când în când de pe altă lume să turbure somnul fratelui său.”
Freud și Jung spun că materialul visului îl constituie întotdeauna impresiile zilei anterioare visării.Toate întâmplările, reale și halucinatorii se petrec nopatea. Prima întrevedere între cei doi frați , îl prezintă pe Iancu îmbrăcat într-un ocnaș, care evadase. Acesta îi adresează întrebarea “Credeai c-am murit neică?”, care îl obsedează pe Stavrache și procesul psihologic se amplifică.
La a doua întâlnire, Iancu este îmbrăcat în haine de general și îi rostește aceeași întrebare lui Stavrache. Hangiul nu mai poate să distingă visul de realitate. Devine avar, obsedat și chiar nemilos. Toate aceste stări obsesive se reflectă și în scena în care o fetiță îi ia un covrig de pe masa. Stavrache devine inuman, de necontrolat.
În punctul culminant, când Stavrache își întâlnește fratele, înebunește complet. La început are o stare lentă, “se ridică în picioare foarte liniștit”, “făcu câteva cruci și mătănii”. Apoi începe o criză a încordării, drept dovadă stând manifestarile inumane a personajului: ”horcăielile se porniră ca un clocot, întrerupte de gemete din adânc, în timp ce trupul adormit tremura tot mai tare și mai tare, clănțănind din dinți.”
Principala cauză a apariției conflictelor este obsesia pentru bani, dorința oarbă de a deține averi impresionante. Dezumanizarea lui Stavrache distruge relația dintre cei doi frați.
Atitudinea lui Stavrache față de Iancu nu reprezintă comportamentul normal pe care un om ar trebui să îl aibă față de propriul frate. În relația dintre cei doi se reflectă mitul lui Cain și Abel. În mitul lui Cain şi Abel se prezintă conflictul dintre doi fraţi,conflict care porneşte tot din cauza avariţiei la fel ca şi în cazul lui Stavrache şi a fratelui său.
Pentru a rezolva conflictele care au apărut în viața lui, Stavrache ar trebui să acorde mai multa importanță lucrurilor spirituale,reprezentate de fratele și mama sa, și sa înțeleagă că interesul pentru avere distruge ființa umană. Din păcate sunt multe cazuri asemanatoareprotagonistilor acestei nuvele în ziua de azi. Mulţi fraţi se ceartă din cauza banilor şi a moştenirii, uitând clipele fericite ale copilariei lor. Ar trebui să fim mai atenți la cei din jur și sa nu cădem în aceasta boală cronică care face din ce în ce mai multe victime.
Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război (Camil Petrescu)
Genul operei: Epic Specia: Roman Tema operei: Drama intelectualului inadaptat, prins în cleştele incertitudinii sufleteşti în urma celor două experienţe: dragostea şi războiul.
Romanul este structurat în 2 părţi, prima fiind rememorarea iubirii eşuate dintre Ştefan si Ela , iar a doua reprezenând, sub forma jurnalului de companie, experienţa de pe front a protaginistului. Planul este unul interior, al trăirilor, sentimentelor care alternează cu planul exterior, al lumii, văzute însă dintr-o unică perspectivă, subiectivă. Eroul, Ştefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, însetat de absolut, dornic de cunoaştere.
În roman primează conflictul interior. Apare şi un conflict exterior între Ştefan Gheorghidiu si restul lumii, căci personajul intră în dispută cu rudele, cu ofiţerii , cu modul de viaţă bucureşteană , cu imaginea fondată a războiului, cu Ela. Dar esenţa o reprezintă conflictul interior, cel din propria conştiinţă a personajului care caută sa impună lumii standardele lui înalte si care trăieşte prăbuşirea lăuntrică în faţa realităţii crude.
La popota ofiţerilor se poartă o discutie despre dragoste si fidelitate, în urma unui fapt relatat în presă: “un bărbat şi-a ucis nevasta şi a fost achitat de tribunal”. Ştefan intervine pătimaş, iar discuţia declanşează memoria sa afectivă, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumătate de căsnicie cu Ela. În acest moment apare un conflict exterior între ofteri și Gheorghidiu.. “-Discuţiadumneavostră e copilaroasă si primară. Nu cunoaşteţi nimic din psihologia dragostei. Folosiţi un material nediferenţiat.”, spune Stefan Ghiorghidiu în apărarea propriilor concepții.
Prima tulburare apare când Ştefan primeşte o moştenire neaşteptată la moartea unchiului său Tache, un avar fară pereche. Atunci Ela se implică în discuţiile despre bani si testament, ceea ce displace lui Gheorghidiu: “ Aş fi vrut-o mereu feminină, desupra acestor discuţii vulgare”. La masaunchiuluiTache,Ștefanîl înfruntăpe bătrânulavarșipeNaeGheorghidiu, care il jignește pe tatăl sau: “-Drept să-ţi spun, n-am întâlnit om care sa fi avut mai puţin noţiunea banului ca el.”
În tot timpul discuției, analizând comportamentul celor doi soți, reies gândurile lui Ghiorghidiu: “Mai mult mă nemulţumea pasiunea cu care nevasta mea discuta afacerile si atenţia matură cu care cântărea totul. În acest interes al tinerei mele neveste pentru afaceri, vedeam vechiul instinct al femeilor pentru bani.” Probabil Ela dorea o situatie mai prosperă în căsnicia lor: “Eu nu incercam, decat să apăr drepturile noastre, care ne ofereau o stare materiala mult mai bună. Cred ca banii nu strică niciodată nimănui.”
În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ceîn cemai superficială. FidelitateaEleieste pusă sub semnulîntrebării, Ştefanobservândmimicaşigesturilefemeii care gustă cu familiaritate din farfuriadomnului G.Întreceidoi soţiintervine o tensiunestânjenitoare care se amplifică. În acest capitol este evidenţiată apropierea Elei de domnul G. și gelozia lui Stefan. “În cele 3 zile, cât am stat la Odobeşti, am fost ca şi bolnav, cu toate că păream uneori de o veselie excesivă. Îmi descopeream nevasta cu o uimire dureroasa.”
Din gândurile celor doi protagoniști reies frământări sufletești și îndoieli. Gheoghidiu:”- Ai fost tot timpul împreună cu acel domn , ai dansat aproape numai cu el.” Ela: “-Ei bine, dragul meu, dar asta e firesc atunci cand vii cu cineva pe drum, într-o excursie ca asta... . Toate femeile au făcut grupuri. Se creează inevitabile izolari. Nu pot fi familiară cu toată lumea.”
În cartea a doua este prezentată experienţa războiului. Regăsim frământările sale, atât legate de iubire cât şi despre lupta dintre viaţă şi moarte, neputinţa în faţa morţii. Viaţa lui putea lua sfârşit în orice clipă. „Mă gândesc la măcelul care vafipeste 30-40 de minute. Craniisfărâmate de paturi de aramă, trupuristrăpunsesi prăbuşite sub picioarelecelor care vin din urmă.Faclesiurlete.Explozii de obuze care sădoboare rânduriîntregi. Ştiu căvoimuri, dar măîntrebdacăvoiputeaîndurafizicrana care-mi vasfîşiatrupul. Si un gândstaruie, plutindpestetoate, ca o intrebare:pentru mine anume cum vafi? Glonţ… baionetăsauexplozie de obuz?” (Gheorghidiu, pag.196)
Consider că apariţia conflictelor dintre Ela si Gheorghidiu se datorează în mare parte lipsei de comunicare și incompatibilităţii dintre cei doi. Pentru a-și rezolva problemele ar fi trebuit să comunice mai mult, să-şi susţină cu argumente părerea, să încerce să ajungă la un punct comun în aşa fel încât să fie mulţumiţi amândoi. Aceste lucruri poate ar fi reaprins flacăra iubirii dintre ei.
În urma cu câţiva ani am cunoscut un cuplu. Deşi la început se iubeau foarte mult, dupa doi ani a intervenit monotonia, plictiseala, se certau foarte des, nu mai aveau lucruri în comun. Cei doi câstigau destul de bine, iar la un moment dat femeia era foarte atrasă de bani, de lux, de bijuterii, petreceri. Pe bărbat însă aceste lucruri îl lăsau indiferent, el o vroia pe ea alături de el, Între cei doi s-a creat o distanţă. Într-un final au decis că cel mai bine este să se despartă.
Patul lui Procust (Camil Petrescu)
Genul literar: Epic. Specia literară: Roman. Tema: drama omului superior, sortit să fie incompatibil cu lumea, cu iubireasi cu norocul. Fiecaredintreceletreipersonaje care reprezintăomul superior (doamna T., Ladimași Fred Vasilescu) este un inadaptat care nu se poateîncadraîn „patulprocustian" al iubiriisau al societății…
Romanul „Patul lui Procust” are o structură inedită, fiind alcătuit pe trei planuri şi cuprinzând patru părţi: - trei scrisori ale doamnei T.; - jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat „Într-o după-amiază de august”; - Epilog I; - Epilog II (aparţinând autorului).
Opera prezintă în paralel două poveşti de iubire . Cea a lui Fred şi a doamnei T. şi iubirea dintre Emilia si Ladima. Cele două poveşti de iubire sunt foarte diferite, prima bazându-se pe o iubire pură din partea ambelor personaje, dar totodată imposibilă din pricina orgolilul mult prea puternic al celor doi indragostiţi. Cea de a doua poveste dintre Ladima şi Emilia, este total diferită. Personajului masculin îi poartă o iubire oarbă Emiliei, o actriţă mediocră, lipsită de scrupule şi de etică, ce se foloseşte de sentimentele pure pe care i le împărtășește Ladima.
Fred îi poartă o iubire obsesivă Doamnei T. Orgoliul său puternic şi complexul de inferioritate pe care il are faţă de femeia iubită, il face pe acesta să nu îşi recunoască sentimentele decât după moarte.Dragostealuipentrudoamna T. ramane un mister, iaraccidentul de avionpoatefisi o sinucidere, adicapersonalitatealui Fred Vasilescuramaneenigmatica, sfarsitulsaupendulandintre accident de avionsisinucidere. "Tainalui Fred Vasilescu merge poateîn ceauniversală, fărănici un moment de sprijinadevărat, așa cum, singur a spus-o parcă, un afluenturmeazălegeafluviului", fraza care constituiefinalulromanului, ca o concluzieideaticăsugestivăpentruconcepțialiterară a luiCamilPetrescu.
În timpul convorbirii dintre Emilia, Fred și Valeria, cea din urmă insistă asupra talentului actoricesc înnăscut al Emiliei: “-Cum n-ați auzit-o pe Emilia niciodată?... Aaa! Te face să plângi. N-ați fost la teatru? Ia spune, Emilio, scena din Modelul. -A, păcat că n-ai auzit-o… a fost aplaudată mai mult decât celelalte și i-au aruncat flori pe scenă.” Fred observă interpretarea neprofesionistă a Emiliei, dar din respect minte: “Am început să mint gratuit și neconvins. -Dar, nu , dar nu, era foarte bine…”
Ladima, poet talentatşigazetar intransigent, cumuleazătoatecelelaltetrăsaturigenerale ale personajuluiCamilPetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar şidemnitate. Acesta se îndrăgosteşte nebuneşte de Emilia, lucru care îl duce cu paşi repezi spre sfârşit.Atunci când realizează ce fel de femeie este aceasta suferă o dezamăgire profundă, iar ruşinea pe care o simte din cauza faptului că a iubit-o îl împinge spre moarte.
Ladima era un bărbat pasional, care o iubea nespus de mult pe Emilia: ”Am fost destul de pedepsit, pentru că nu v-am putut admira la noi în redacție… și nu m-am putut ameți de parfumul atât de rar al mâinillordumneavoastră.Totzămbetul de azi nu mă poate consola de surâsul dumneavoastră pierdut…” Emilia era indiferentă și îl trata cu superficialitate “cu oarecare dispreț domestic”, “Pe urmă mă plictisea… Nu era om de înțeles, cum era să mi-l iau pe cap?”
În povestea dintre Fred şi Doamna T. conflictele apar din cauza sentimentelor de inferioritate pe care le simte el, pe când în povestea lui Ladima şi a Emiliei, conflictul apare din cauza lipsei femeii de moralitate şi a caracterului mult prea slab al iubitului său.
Fred Vasilescu ar fi trebuit să-i arate femeii iubite dragostea pe care i-o poartă și să aibă încredere în aceasta atunci când ea i-a împărtășit iubirea. Pe de alta parte, Ladima ar fi trebuit să o părăsească pe acea femeie lipsită de etică si materialistă.
Din păcate în viaţa de zi cu zi se întâmplă frecvent ca orgoliul să pună piedică unei frumoase poveşti de iubire cum s-a întâmplat şi în cazul lui Fred și Doamna T. Frica de a-ţi arăta sentimentele pentru a nu suferi o deziluzie te poate împinge uneori la o suferinţă mult mai puternică.
Nuntă în cer (Mircea Eliade)
Genul literar:Epic Specia literară:Roman Tema: Iubirea- soluția atingerii plenitudinii omenești
Primulpersonaj-naratoreste Andrei Mavrodin, care îidestăinuieluiHasnaşconcepţiasainiţialadespreiubire, cândcredea că "nici un bărbat nu s-arsacrificapentru un amor", dar, dupăce se îndrăgosteşte, consideră că "e un destin [...] care decide, fărăştireaşiîn absenţa noastră, pentru o viaţăîntreagă". Mavrodin spune ca oîntâlnisepe Ileana în casa unuiprietenarhitect. Impresionat de experienţa de iubire a luiMavrodin, BarbuHasnaş, simtenevoia să-idestăinuieacestuiapropriapoveste de dragostepetrecutămaidemult, cu "vreo opt-nouaani" înainte, întrucât poate că o să-l inspire într-un viitor roman. Ceeace-l uimeştepeHasnaşestefaptul căiubirealui "seamănă cu tot ceţi se povesteştedespredragoste.".
Personajanalitic, Mavrodin insistăasupradetaliilor legate de prima luiîntâlnire cu Ileana, deoarece "dragosteaşi tot cepoartă ea cu sine -suferinţă, jertfă, rodire - mi se pare a fiîncalucrulcelmaipuţin înţelesşipreavagcunoscut", neputânddetermina exact momentulîn care se lăsaseprins de farmeculfemeii, "vrajaaceea fărăînceputşi fărătimp", amintindu-şinumai "de dansulacelanesfârşit". Seteapersonajului de a-şianalizatrăirile, de a identifica exact momentuliviriisentimentului de dragosteestedefinităconvingător de el însuşi, ca fiind o boală "de a şti, de a întelege, de a identificaceasulacela fără seamăn al înecului". Întreceidoiianastere o iubireprofundă, căreia nu i se pot împotrivi: "noi amândoi nu suntem din lumea”.
Relația celor doi se destramă. Principala cauză a acestei despărțiri este dorința Ilenei de a avea un copil: ”Nu e vorba de altceva, înțelegi bine. Dar aș vrea atât de mult să am un fiu prin tine…”. Mavrodin respinge dorința soției argumentând: “Noi nu suntem o pereche din această lume, încercai eu s-o mângâi. Destinul nostru nu se împlinește aici pe pământ. Noi ne-am cunoscut numai în dragoste.”
Hasnaşîievocăinterlocutoruluiscenapetrecută la hotel. Lena părea total absentă, “îmi dădeamfoartebineseama că nu înţelegece se întâmplă cu ea, darîivafipesteputinţă să se apere, să se trezească măcar" şiHasnaşconstatăuimit că "fusese, într-adevar, fecioară; nici o mângâiere nu-itulburaseobosealasaîngheţată". Femeiailpriveamirată, "cu ochiieimariarşişinelămuriţi". Dacă la începutatitudinealuifusese obişnuită, orgolioasăşinepăsătoarefaţă de tânărape care o sedusese ("Era o fată tânără, frumoasă, inteligentă, care măiubeaşipe care o avusesem. Cam atât. Nu mă gândeam la nimicaltceva, nu bănuiamaltceva."), în ziuaurmătoare Lena, cu ochiistrălucitorişi cu faţa îmbujorată, îiacordă - în glumă - cincizile ca să se îndragostească de ea. Peste câtevazile, mărturiseşteHasnaş, el era total schimbat, încurcatşi timid, simţea cum "o nelămurităfericireîncepea să măcuprindă" şi se surprindedeclarând: "Cred că m-am îndragostit cu adevărat“.
Spre deosebire de cuplul Ileana Mavrodin, în relația Lena Hasnaș personajul masculin își dorește un copil: “Și din toate amintirile acestea neorânduite, care mă întristau, se ridica parcă mai apăsătoare dorința mea de a avea, cât de curând, un copil.” Însă Lena era încă un copil care nu se maturizase îndeajuns, fapt ce o făcea să se sperie de ideea de a fi mamă atât de curând: “M-ai înțeles greșit, a început ea sa-mi spuna, șovăitoare. Și eu aș vrea… Dar nu așa, deodată, la întâmplare… De ce nu mi-ai spus până acum?!...”.