490 likes | 951 Views
Facultatea de Istorie, Geografie şi Rela ţii Internaţionale Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional în dreptul românesc. Profesor coordonator Asist . Univ. Adrian Popoviciu. Realizat de: Mara Bota Laura-Claudia Ciorba
E N D
Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale Relaţii Internaţionale şi Studii Europene Raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţionalîn dreptul românesc Profesor coordonator Asist. Univ. Adrian Popoviciu Realizat de: Mara Bota Laura-Claudia Ciorba Grupa I, anul II
Dreptul internaţional şi dreptul intern românesc • Dreptul international public şi dreptul intern al statelor sunt două sisteme de norme şi două tipuri de drept distincte, cu obiect de reglementare, izvoare şi metode diferite. Deşi diferite, însă, cele două sisteme se întrepătrund prin intermediul statelor, care sunt creatoare atât ale normelor de drept internaţional, cât şi ale normelor de drept intern şi care veghează la aplicarea lor atât în ordinea internă a statelor cât şi în ordinea internaţională. • Având în vedere distincţia fundamentală dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, există problema permeabilităţii şi a raporturilor dintre cele două sisteme, adică în ce măsură există norme secundare (de recunoaştere) într-un sistem de drept care să asigure efectivitatea normelor din celălalt sistem de drept.
Dreptul românesc “ cuprinde regulile care guverneazăorganizareaunui stat datşi raporturiledintreacel stat şiagenţiisăi, pe de o parte, şi ceilalţiparticipanţi la astfel de raporturi juridice, pe de alta” Normeledreptului obiectiv public sunt, prinexcelenţă, norme imperative, nici un participant la aceste raporturi juridice neputândderoga de la ele.
Dreptul public românescElemente caracteristice • Sistemul de drept românesc aparţine sistemului de drept continental. Izvoarele formale ale dreptului românesc sunt: regulamentul, legea sub diferitele sale forme – constituţională, organică şi ordinară (art. 73, alin 1), decretul, decretul-lege şi ordonanţa. Superioritatea legii este înscrisă în articolul 124 al Constituţiei României: • Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. • Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. • Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii” precum şi în articolul 16, alineatul 2 care spune că “Nimeni nu este mai presus de lege”. Caracterul obligatoriu al legii este prevăzut la articolul 1, alineatul 5:” În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Dreptul public românescElemente caracteristice • Articolul 126 alineatul 1 prevede existenţa unei instanţe supreme căreia îi sunt subordonate celelalte instanţe:” Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. Există astfel o verticalitate în ceea ce priveşte aplicarea legii. Poziţia primară o are Statul Român, urmat de Curtea de Casaţie şi Justiţie care îşi subordonează curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile. • De asemenea există o instituţie superioară, care este un instrument prin care Statul garantează caracterul independent al justiţiei. Aceata este “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei”(art. 133, alin.1). • “CurteaConstituţională este garantulsupremaţieiConstituţiei“(art 142, alin.1), legea supremă a Statului.
Dreptul public românescElemente caracteristice • Subiectele de drept publicsunt oamenii, luaţi individual sau în considerarea funcţiei lor în cadrul unei ierarhii sociale, politice sau profesionale şi persoanele juridice. • Raporturile juridice de drept publicprezintă următoarele caracteristici: • unul dintre subiectele raportului juridic este Statul; • Statul îşi subordonează celălalt subiect; • se urmăreşte realizarea unui interes public general; • Statul poate oricând să pună capăt raportului juridic sau să-i modifice conţinutul.
Dreptul public românesc*subdiviziuni* Dreptul public se subdivide în: 1. drept constituţional 2. drept administrativ 3. drept fiscal 4. drept penal 5. dreptul securităţii sociale 6. dreptul procesual 7. drept public internaţional
Dreptul internaţional “ansamblul principiilor şi normelor juridice create de către state, pe baza acordului lor de voinţă – exprimat în tratate sau în cutumă – în scopul de a reglementa raporturile lor reciproce, precum şi raporturile lor cu alte entităţi internaţionale şi, în primul rând, cu organizaţiile internaţionale” “ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile ce se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale”
Dreptul internaţionalElemente caracteristice: • Este un ansamblu de reguli juridice, dar nu conţine toate regulile de conduită care se adresează entităţilor cu personalitate juridică (ex. regulile de curtoazie internaţională, uzanţele diplomatice) • Este o creaţie a subiectelor sale, adică a statelor şi a organizaţiilor internaţionale, în măsura in care personalitatea internaţională a acestora este recunoscută (popoarele care luptă pentru eliberare →subiecte limitate şi tranzitorii ale dr. internaţ. dar nu participante la crearea lui) • Reglementează relaţiile mutuale dintre subiectele dreptului internaţional public • E creat pe baza acordului de voinţă al acestor subiecte →aplicabil doar în măsura în care e recunoscut şi acceptat • Normele juridice internaţionale sunt stabilite fie pe cale convenţională →prin tratate internaţionale, fie pe calea cutumei internaţionale • E respectat pe baza principiului bunei-credinţe (pacta sunt servanda), ceea ce nu exclude constrângerea efectuată individual/colectiv de subiecte
Dreptul internaţional • Obiectul dreptului internaţional public constă în relaţiile – de colaborare, de confruntare paşnică sau de confruntare violentă – ale subiectelor sale → statele (subiecte primare), organizaţiile internaţionale guvernamentale şi popoarele care îşi exercită dreptul la autodeterminare. • Aceste relaţii pot fi de natură: • politică • economică • militară • financiară • ştiinţifică • culturală • diplomatică etc.
Dreptul internaţionalpublic – repere istorice Dreptul internaţional a apărut odată cu apariţia statelor şi, implicit, a raporturilor dintre ele, dar s-a cristalizat ca sistem juridic abia în sec. XIX. • Cel mai vechi tratat internaţional cunoscut → Tratatul sublim, încheiat între faraonul Egiptului, Ramses al II-lea şi regele hitiţilor, în sec. al XIII-lea î.Chr. • Legile lui Manu (India, sec. V î.Chr.) → reguli de purtare a războiului • Încă din sec. VI-IV î.Chr. a apărut principiul fundamental al dreptului internaţional public – pacta sunt servanda – principiul respectării cu bună-credinţă (bona fides) a tratatelor internaţionale • Hugo Grotius – Mare liberum → principiul libertăţii mării, De jure bellum ac pacis (1625) → reglementarea războiului, drepturile fundamentale ale omului • Pacea Westphalică (1648) → tratatele de la Münster şi Osnabrück → “piatra unghiulară” a dreptului internaţional public
Dreptul internaţionalpublic – repere istorice • Declaraţia de independenţă a SUA (1776) şi Revoluţia Franceză (1789) →suveranitatea naţională şi dreptul popoarelor la autodeterminare • Congresul de la Viena (1815) → dr. diplomatic, dr. internaţional fluvial, interzicerea comerţului cu sclavi • Congresul de la Paris (1856) → războiul pe mare, navigaţia pe Dunăre, neutralitatea Mării Negre • Conferinţa de la Geneva (1864) → prima convenţie umanitară • Conferinţele de pace de la Haga (1899, 1907) → relaţiile interstatale pe timp de război • Primele organizaţii internaţionale – Uniunea Telegrafică (1865), Uniunea Poştală Universală (1874) etc. • Tratatele de pace de la Paris →Liga naţiunilor (1919) • Pactul Briand-Kellogg (1928) →principiul neagresiunii • Organizaţia Naţiunilor Unite – Carta ONU
Dreptul internaţionalpublic – ramurile sale • Dreptul tratatelor • Dreptul diplomatic • Dreptul consular • Dreptul mării • Dreptul internaţional fluvial • Dreptul internaţional aerian • Dreptul internaţional spaţial • Dreptul organizaţiilor internaţional • Dreptul internaţional al drepturilor omului • Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate • Dreptul internaţional umanitar (Dreptul de la Geneva) • Dreptul internaţional al conflictelor armate (Dreptul de la Haga) • Dreptul internaţional penal • Dreptul dezarmării • Dreptul internaţional al dezvoltării • Dreptul internaţional economic • Dreptul internaţional al mediului • Etc.
Dreptul internaţional public Particularităţi: Deosebirile dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor şi raportul dintre acestea constituie o problemă în interpretarea şi aplicarea dreptului. Aceste deosebiri sunt adesea considerate imperfecţiuni care afectează eficacitatea dreptului internaţional. Specificul elaborării normelor juridice internaţionale • Nu există o autoritate legiuitoare suprastatală → subiectele dreptului internaţional sunt creatoare, destinatare şi apărătoare ale normelor juridice internaţionale • Dezvoltarea practicilor de instituţionalizare a codificării dreptului internaţional prin conferinţe şi organizaţii internaţionale nu modifică acest lucru deoarece tot statele, în virtutea suveranităţii lor, acceptă sau nu regulile astfel stabilite.
Dreptul internaţional public Particularităţi: Obiectul de reglementare • Dreptul internaţional reglementează relaţiile dintre subiectele sale, în special statele ≠ dreptul intern reglementează raporturile dintre persoane fizice sau juridice, publice sau private, din interiorul statului • În cadrul dreptului intern, diferitele sale ramuri au ca obiect instituirea ori sancţionarea unui sistem de raporturi corespunzătoare nevoilor sociale la un moment dat. Dreptul internaţional public răspunde nevoii de a reglementa relaţiile dintre state şi de a satisface nevoile comune ale membrilor societăţii internaţionale. • Participarea persoanelor particulare la raporturi de drept internaţional este mediată de stat → doar în măsura în care statul acceptă regulile respective (ex. o persoană fizică ce apelează la Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
Dreptul internaţional public Particularităţi: Izvoarele dreptului internaţional public • Norma de drept internaţional public reprezintă o regulă comportamentală stabilită de state şi de organizaţiile interguvernamentale cu personalitate internaţională, prin acordul lor de voinţă, fie pe cale cutumiară, fie pe cale convenţională, pentru a reglementa relaţiile lor reciproce, precum şi relaţiile lor cu alte entităţi cu personalitate internaţională, regulă care este respectată, în principal, pe baza bunei-credinţe şi, în mod excepţional, la nevoie, prin constrângere individuală sau colectivă → elementul sancţiune apare foarte rar • Tratatul internaţional este un izvor specific dreptului internaţional public → modalităţi de punere în aplicare, suspendarea sa sau încetarea efectelor sale • Tratatul nu se regăseşte în dreptul intern şi este încheiat în funcţie de imperativele politicii externe ale statului • Cutuma se regăseşte atât în dreptul internaţional cât şi în cel intern, dar în primul caz exprimă practica politicii externe a statului respectiv
Dreptul internaţional public Particularităţi: Subiectele de drept ale dreptului internaţional public • Persoanele fizice nu sunt recunoscute ca având personalitate juridică juridică decât în mod excepţional ≠ în dreptul intern sunt cel mai des întâlnite subiecte • Subiectele consacrate ale dreptului internaţional rămân statele suverane şi egale în drepturi, organizaţiile internaţionale şi popoarele ce îşi exercită dreptul la autodeterminare. Acestea sunt entităţile care îşi asumă drepturi şi obligaţii în plan internaţional şi care trebuie să-şi regleze întreaga conduită în raport cu normele edictate sau acceptate de ele însele.
Dreptul internaţional public Particularităţi: Dreptul internaţional public este un drept coordonator ≠ Dreptul intern este un drept subordonator • Normele de drept internaţional public sunt obligatorii numai pentru subiectele care le-au acceptat ≠ normele de drept intern sunt obligatorii pentru toate subiectele, indiferent de poziţia lor de acceptare sau neacceptare • Pe plan internaţional se aplică principiul consensului ≠ pe plan intern se aplică principiul democratic al supunerii minorităţii faţă de majoritate. • Statele în condiţii de deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor consimţământ, într-un proces de coordonare, de punere de acord a voinţei lor, crează norme juridice care duc la formarea dreptului internaţional. Caracterul coordonator al voinţei statelor stă la baza obligativităţii dreptului internaţional, a aplicării şi respectării normelor sale. • Dreptul internaţional public are puţine garanţii de aplicare, spre deosebire de cel intern
Dreptul internaţional public Particularităţi: Sediul CIJ în Palatul Păcii de la Haga Caracterul facultativ al justiţiei internaţionale • Nu există o justiţie internaţională cu competenţă obligatorie pentru subiectele dreptului internaţional public → prin însăşi Statutul ei Curtea Internaţionlă de Justiţie are o competenţă facultativă • Excepţii: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, Curtea de Justiţie Europeană • Există o tendinţă de creare a unor instanţe internaţionale cu competenţă generală şi obligatorie (ex. adoptarea la Roma, la 17 iulie 1998, a Statutului Curţii Penale Internaţionale → crima de agresiune, crima de genocid, crima contra umanităţii, crimele de război )
Dreptul internaţional public Particularităţi: • Sistemul sancţionar • În lipsa unor autorităţi publice cu atribuţii legislative, administrative şi judecătoreşti suprastatale, prin intermediul cărora să se adopte norme juridice şi să se impună respectarea lor, forţa obligatorie a dreptului internaţional se întemeiază pe acordul de voinţă al statelor. Sala Consiliului de Securitate • Se deosebeşte radical de dreptul intern din cauza absenţei unei justiţii internaţionale obligatorii → principiul bunei-credinţe • Diferendele sunt rezolvate fie prin mijloace paşnice – negociere, arbitraj etc., fie prin sancţiuni non-militare – embargo, întreruperea relaţiilor economice/diplomatice/a comunicaţiilor etc. • Sancţionarea cu folosirea forţei armate se face doar în virtutea dreptului statelor la legitimă apărare individuală sau colectivă (Carta ONU, art. 51) sau în virtutea dreptului Consiliului de Securitate de a acţiona în scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale (Carta ONU, art. 42)
Dreptul internaţional public Particularităţi: Ordinea juridică internaţională • Se împleteşte cu ordinea politică internaţională, pentru că este dictată de interesele statelor, iar interesele statelor “poartă întotdeauna amprenta politică, deoarece interesele dominante ale statului sunt, în esenţă, de natură politică” • Este mai puţin completă decât cea internă, fapt care pune sub îndoială rostul şi eficacitatea dreptului internaţional public “Ce i se impută legii internaţionale? Posibilitatea ca ea să fie violată? Şi de când violarea legii atrage acesteia din urmă pierderea caracterului de lege?” (Nicolae Titulescu - foto)
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern • Cele două sisteme se întrepătrund prin intermediul statelor prin care acţionează şi în jurul cărora acţioneză. • Există norme de drept internaţional – cuprinse în tratate internaţionale- care obligă statele participante să ia măsuri de modificare a legislaţiei lor interne în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce le revin din aceste tratate, în domenii precum: -drepturile omului; -transporturile internaţionale:-pe uscat -pe mare -fluviale -trafic aerian: -de mărfuri -de călători -combaterea poluării -combaterea terorismului
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern • În celebrul său Aviz Consultativ din 25 mai 1926, Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională a stabilit chestiunea raporturilor generale dintre dreptul internaţional şi legislaţia statală: “Din perspectiva dreptului internaţional şi a Curţii care este organul său, legile naţionale sunt simple fapte, manifestări de voinţă ale statelor, la fel ca şi hotărârile judecătoreşti sau măsurile administrative”. • Excepţia este constituită de un set de norme constituţionale care fac legătura cu sistemul dreptului internaţional, norme care stabilesc competenţele organelor statului în materia tratatelor internaţionale.
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern • O serie de reglementări interne, specifice fiecărui stat, care reglementează relaţiile respectivului stat cu alte state sau organizaţii internaţionale, produc efecte în ordinea internaţională. În acestă categorie intră • stabilirea competenţei organelor statului prin intermediul cărora se desfăşoară relaţiile sale externe • probleme legate de : -cetăţenie -statutul juridic al străinilor • procedurile interne prin care statul devine parte la tratatele internaţionale
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern Aceste întrepătrunderi au ridicat problema raportului dintre ele, în sensul de a stabili dacă şi care dintre aceste sisteme primează asupra celuilalt. Poziţia adoptată în această chestiune determină modul în care se soluţionează practic următoarele probleme: • modalităţile concrete prin care se aplică normele de drept internaţional în ordinea juridică internă a diverselor state; • soluţia care se va da în cazul unui eventual conflict între normele juridice interne şi cele internaţionale.
Construcţii teoretice - Dualismul • Sub influenţa doctrinelor pozitiviste care accentuau importanţa “voinţei suverane a statului” ca fundament al dreptului, în general, şi ca urmare a perfecţionării sistemelor parlamentare, a funcţiei lor legislative, s-a conturat în secolul XIX şi la începutul secolului XX teoria dualistă în ceea ce priveşte raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional. • Din perspectiva acesteia dreptul intern şi dreptul internaţional reprezintă : două sisteme juridice distincte, care acţionează pe planuri diferite, cu domenii diferite de aplicare şi fără comunicare între ele, având izvoare distincte şi destinatari deosebiţi.
Construcţii teoretice - Dualismul De exemplu, un tratat internaţional se adresează adesea organelor statului şi nu conferă drepturi şi obligaţii subiectelor de drept intern. În absebţa unor mecanisme de receptare efectul normelor internaţionale pentru persoanele fizice şi juridice din sistemul intern este unul virtual şi indirect. De obicei, normele constituţionale interne care se referă la dreptul internaţional crează un ecran între acesta din urmă şi subiectele din ordinea juridică internă. Consecinţa este absenţa oricărui conflict potenţial de norme între cele două sisteme, deoarece ele se prezintă analizei ca sisteme închise sau complete, ceea ce exclude conflictul de norme. Însă din caracterul autonom al sistemelor de drept nu decurge teza că cele două sisteme juridice nu pot comunica sau că ele se situează pe un palier orizontal, de egalitate absolută. Autonom nu înseamnă impenetrabil sau impermeabil . Practic se observă că dualismul ramâne mai mult o poziţie de principiu şi nu o realitate juridică.
Construcţii teoretice Dualismul lui Heinrich Triepel În opinia lui H. Triepel (1868-1946) există două deosebiri fundamentale care împiedică interferenţa dintre ele: * Subiectele dreptului intern indivizii dreptului internaţional statele * Originea diferită: dreptul intern voinţa statului drept internaţional consensul statelor
Construcţii teoretice Dualismul lui H. Triepel-critici Argumentele sale şi-au pierdut din actualitate. Actorii societăţii internaţionale sunt şi : -organizaţiile internaţionale; -persoane fizice; -persoane juridice –transnaţionalele; ca destinatareale unor norme de drept internaţional. În dreptul internaţional contemporan caracterul obligatoriu al normelor juridice este atribuit prin condiţiile în care se manifestă acordul de voinţă al statelor, nu doar prin simpla sa constatare.
Construcţii teoretice Dualismul lui Dionisio Anzilotti • Conform opiniei lui Dionisio Anzilotti (1869-1950), separaţia dintre cele două sisteme se datorează • pincipiilor de funcţionare diferite: • dreptul intern caracterul obligatoriu al legii pentru toate subiectele de drept • dreptul internaţional pacta sunt servanda • Astfel aceste sisteme sunt în totalitate izolate, exluzându-se orice tip de conflict. Sunt posibile doar “trimiteri” de la un sistem la celălalt ori încorporarea totală a unor norme de drept internaţional în legislaţia internă.
Construcţii teoretice Dualismul lui Anzilotti-critici Pacta sunt servanda explică doar parţial caracterul obligatoriu al dreptului internaţional, al celui cutumiar cu precădere. Asimilarea cutumelor internaţionale unor “pacte” internaţionale tacite nu corespunde trăsăturilor caracteristiceale acestui izvor al dreptului internaţional-cutuma.
Construcţii teoretice - Monismul Prezintă dreptul ca pe o structură unitară, compusă din norme obligatorii, indiferent de subiectele cărora li se adresează, fie ele indivizi sau state ori alte entităţi asimilate acestora.
Construcţii teoretice Monismul – Şcoala de la Bonn • Pornind de la concepţiile teoretice hegeliene care susţineau că raporturile dintre statele independente şi suverane sunt raporturi de forţă, generatoare şi întreţinătoare de război, dreptul internaţional este considerat: • o proiectare a normelor de drept intern • ca suma normelor de drept intern ale diverselor state care reglementează relaţiile lor externe. Această orientare teoretică care susţinea primatul dreptului intern asupra dreptului internaţional a fost specifică secolului al XIX-lea. Reprezentanţi: M. Wenzel, E. Kauffman, A. Zorn G. F. Hegel
Construcţii teoretice Monismul – Şcoala normativistă Hans Kelsen Pornind de la concepţiile dreptului natural, se susţine existenţa unei ordini juridice universale care este superioară ordinilor juridice interne ale statelor. Normele juridice interne s-ar întemeia aşadar pe competenţele atribuite statelorîn cadrul ordinii universale. Suveranitatea statelor este prin urmare o sumă de asemenea competenţe, care în cadrul uni “stat mondial “ le revin fiecăruia. Avem de-a face aici cu primatul dreptului internaţional asupra dreptului intern, principiu dezvoltat mai ales după Primul Război Mondial sub inflenţa concepţiilor lui Hans Kelsen (1881-1973) şi a “şcolii normativiste” formate la Vina în jurul acestuia.
Construcţii teoretice Monismul – Şcoala normativistă Hans Kelsen era conştient de realitatea dualistă. Monismul lui Kelsen este “orientat politic” , cunoscut fiind faptul că juristul s-a implicat în construcţia păcii după cel de-al Doilea Război Mondial. O perspectivă monistă servea ca un suport teoretic coerent pentru centralizările care trebuiau instituite în sistemul juridic internaţional şi cărora monismul cu primatul dreptului internaţional încerca să le construiască o bază legitimă de legitimitate. În prezent, varietatea soluţiilor naţionale care se observă în practica constituţională a statelor ilustrează faptul că supremaţia dreptului internaţional în raporturile sale cu dreptul intern este incontestabilă pentru jurisdicţiile internaţionale. Ea rămâne însă pur nominală pentru jurisdicţiile statale. Hans Kelsen
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern Tendinţe actuale O tendinţă mai recentă a practicii indică o detrminare tot mai accentuată a dreptului intern de către cel internaţional. “Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”(Constituţia României,, art, 20 ,alin 2) Convenţia de la Viena asupra dreptului tratatelor (1969) urmează concepţia dualistă. Din art. 46 reiese că un stat nu poate invoca faptul că consimţământul său de a fi legat de un tratat a fost exprimat cu încălcarea unei prevederi a dreptului său intern privind competenţa de a încheia tratate. O asemenea încălcare poate anula consimţământul statului numai în cazul în care încălcarea a fost evidentă şi a privit o regulă din dreptul său intern care avea o importanţă fundamentală.
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern-tendinţe actuale Doctrina contemporană optează pentru o abordare empirică a problemei raportului drept intern/ drept internaţional şi propune analiza dipoziţiilor constituţionale sau dispoziţiilor altor legi interne ale statelor, precum şi a celor din practica instanţelor, pentru determinarea în fiecare situaţie specifică dacă şi în ce măsură prevalează un sistem asupra celuilalt. Se evidenţiază astfel necesitatea unei abordări pragmatice şi cazuistice fără ierarhizarea sau izolarea celor două sisteme de drept, căutând în practică soluţii care să le armonizeze.
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern pe teritoriul românesc Din punct de vederesistemic, România se încadrează unui sistem juridic permeabil deoarece posedă norme de recunoaştere care asigură efectivitatea normelor din sistemul juridic internaţional. În acest sens avem Legea 590/2003 care în articolul 31, alineatul 3 spune că: “Guvernul, MinisterulAfacerilorExterne, precumşialteministereşiautorităţi ale statului au obligaţia de a luatoatemăsurilenecesarepentruaplicareatratatelorînvigoare, precumşi de a controlamodulîn care se realizeazăacestea”. În ceea ce priveşte încadrarea României din punctul de vedere al raportului între dreptul intern şi cel internaţional este reglementată constituţional astfel: “ ( 1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.”(art. 11).
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern pe teritoriul românesc Prin monismul de tip kelsenian pe care şi-l asumă, ţara nostră recunoşte supremaţia dreptului internaţional asupra dreptului intern. “ (1)Obligaţiileprevăzute de tratateleînvigoare se executăîntocmaişi cu bună-credinţă. (2) Aplicareaşirespectareadispoziţiilortratatelorînvigoarereprezintă o obligaţiepentrutoateautorităţilestatuluiromân, inclusivautoritateajudecătorească, precumşipentrupersoanelefiziceşijuridiceromânesauaflatepeteritoriulRomâniei.”(art. 31, legea 590/2003) Aceasta presupune o procedură de receptare, adică de transformare a normelor internaţionale în norme de drept intern prin ratificare. “(1)MinisterulAfacerilorExterne, precumşialteministereşiautorităţi ale statului au obligaţiasăsemnalezePreşedinteluiRomâniei, GuvernuluişiParlamentuluiproblemelepe care le ridicăaplicareaunortratateînvigoare, învedereasoluţionării operative a acestora, îndeplinăconformitate cu dreptulinternaţionalşiintereselepărţiiromâne. (2) MinisterulAfacerilorExterneanalizează, înconsultare cu alteministereşiautorităţi ale statului, rezervele la tratatelemultilateralepe care le-au formulatalte state şipoate formula obiecţii la acestea, dacăestenecesar, conform dreptuluiinternaţionalşipracticiiinternaţionale.
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern pe teritoriul românesc “(3) MinisterulAfacerilorExternepoateiniţia, înconsultare cu alteministereşiautorităţi ale statului, retragerearezervelor formulate de partearomână la un tratat multilateral, care urmeazăaceeaşiprocedură ca şi la exprimareaconsimţământului cu privire la tratatulrespectiv. (4) Instrumentul de motivare a actului normativ prin care se aprobă retragerea rezervelor cuprinde cauzele pentru care s-a optat pentru aceasta. (5) După intrarea în vigoare a actului normativ prin care se aprobă retragerea rezervelor, Ministerul Afacerilor Externe notifică depozitarului retragerea rezervelor părţii române sau transmite instrumentul de retragere a rezervelor, care este, de regulă, semnat de ministrul afacerilor externe şi învestit cu sigiliul de stat.”(art. 37, legea 590/2003) Constituţia României încadrează şi alte prevederi cu privire la tratatele internaţionale precum cele prezăzute la articolul 3, alin 2:” Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.”
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern pe teritoriul românesc art 10, “ România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional. ” art. 18 alin 2, “(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.” art. 20, “Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. ”
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern pe teritoriul românesc Însă aşa cum Kelsen era conştient că monismul nu este aplicabil fără rezerve la fel şi România prin Constituţia sa îşi păstrează opţiunea de a nu adera la unele tratate pe care nu le consideră compatibile cu structura sa juridică. În acest sens invocăm articolul 146 litera b, “Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; ” şi articolul 147 alineatul 3 “ În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. ”
Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern pe teritoriul românesc Aşadar România deşi subscrie tendinţei moniste kelseniene are tendinţe dualiste care derivă din însuţi caracterul său de stat suveran şi independent: “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.(Constituţia României, art. 1, alin.1) şi din lipsa unui sistem de drept internaţional centralizat, fără caracter subordonator.
Declaraţia privind inadmisibilitatea intervenţiei în afacerile interne ale statelor şi protecţia independenţei şi suveranităţii lor Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 36/103, adoptată în 9 decembrie 1981 • [...] nici un stat nu are dreptul de a interveni direct sau indirect, indiferent de motiv, în treburile interne sau externe ale unui stat. • [...] instaurarea, menţinerea şi întărirea păcii şi securităţii internaţionale se întemeiază pe libertate, egalitate, autodeterminare şi independenţă, pe respectarea suveranităţii statelor, precum şi pe suveranitatea permanentă a statelor asupra resurselor lor naturale, oricare ar fi sistemul lor politic, economic şi social sau nivelul lor de dezvoltare. • Dreptul inalienabil şi suveran al unui stat de a-şi hotărî în mod liber propriul său sistem politic, economic, cultural şi social, de a-şi dezvolta relaţiile sale internaţionale şi de a exercita o suveranitate permanentă asupra resurselor sale naturale, în conformitate cu voinţa poporului său şi fără intervenţie, amestec, subversiune, constrângere sau amestec din afară sub orice formă s-ar manifesta acesta.
Bibliografie: • Valentin Constantin, DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC, 2006/2007; • Cristian Ionescu, DREPT PUBLIC, SNSPA, 2005; • Dumitru Mazilu, DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC, Ediţia a II-a, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005; • Raluca Miga-Beşteliu, DREPT INTERNAŢIONAL. INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC, Ed. ALL Educational, Bucureşti, 1997; • Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Ion Gâlea, DREPT INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN – TEXTE ESENŢIALE, Ediţia a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007; • Stelian Scăunaş, DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC, Ediţia a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007.