Viziunea tronului ceresc (4,1-11)

1. Viziunea tronului ceresc (4,1-11)

2. Apoc. 4 și 5 constituie o unitate tematică și literară. • Capitolul 4 este prima parte a viziunii sulului sigilat; astfel pregătește scena pentru Apoc.5. • Capitolul descrie camera tronului ceresc și pe gazdele cerești aflate în închinare și laudă la adresa lui Dumnezeu, care stă pe tron.

3. 4,1 o ușă deschisă în cer. În greaca Vechiului Testament, cuv. thura (ușă) apare de peste 200 de ori, multe din referințe fiind legate direct de sanctuar și templu. Participiul trecut al vb. deschis, indică că ușa era deschisă înainte ca Ioan s-o vadă în viziune. Ușa prin care Ioan a privit în interiorul camerei tronului a fost cel mai probabil ușa templului ceresc. ce are să se întâmple după aceste lucruri. „Aceste lucruri” în mod evident se referă la lucrurile care sunt (1,19) – mesajul către cele șapte biserici.

4. 4,2 Tronul. Fără îndoială, conceptul vechiului testament al tronului lui Dumnezeu ca o expresie simbolică a suveranității, maiestății și autorității de a conduce, și-a împrumutat imaginile de la tronul pământesc din timpurile antice. Când un conducător se așeza pe tron, el avea puterea regală. • Dumnezeu este de multe ori descris ca stând pe tronul ceresc (1 Regi 22,19; Ps.47,8; Is.6,1; Ezech.1,26; Dan.7,9), conducând într-o covârșitoare maiestate și glorie (Ps.93,1-2; 97,1-9; 99,1-5) și înconjurat de ființe cerești (1 Împ. 22,19; Is.6,1-3; Ezech.1,4-24).

5. 4,3 Înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere. Identificarea celor trei pietre prețioase este foarte problematică. Iaspisul, sardiul și smaraldul sunt menționate de Platon ca fiind reprezentative pentru pietrele prețioase. Ele sunt printre pietrele prețioase care înfrumusețează pe regele Tirului (Ezech.28,13) și se găsesc pe pieptarul Marelui Preot din Vechiul Testament, pe care erau inscripționate numele semințiilor lui Israel (Ex.28,17-20).

6. Sunt de asemenea găsite printre pietrele de temelie ale noului Ierusalim (Apoc. 21,19) pe care sunt inscripționate numele celor 12 apostoli (21,14). • Sardiul și iaspisul sunt prima și ultima dintre pietrele de pe pieptarul Marelui Preot, reprezentând pe Ruben, cel mai vârstnic și pe Beniamin, cel mai tânăr dintre fiii lui Iacov. Smaraldul e a patra piatră în listă reprezentând pe Iuda, care este în mod particular important în lumina titlului „Leul din seminția lui Iuda” (5,5)

7. 4,4 douăzeci și patru de bătrâni. Pe lângă apariția lor din cap.4-5 (4,4.10; 5,8; 11,14), cei 24 de bătrâni mai sunt menționați de câteva ori în carte (7,11.13; 11,16; 14,3; 19,4). De vreme ce autorul Apocalipsei niciodată nu-i identifică, identitatea lor rămâne deschisă și ambiguă. De-alungul cărții, ei sunt portretizați ca stând pe tronuri ce înconjoară tronul lui Dumnezeu, îmbrăcați în robe albe și având coroane pe cap (4,4; 11,16). Ei se închină și dau laudă lui Dumnezeu continuu (4,10-11; 5,8-10.14; 11,16-18; 19,4); ei aduc lui Dumnezeu rugăciunile sfinților (5,8) si în două ocazii unul dintre ei îi explică lui Ioan ce nu înțelege din viziune (5,5; 7,13-14). În mod evident sunt un fel de ființe cerești. Au fost propuse diferite interpretări privind identitatea lor, cea mai larg răspândită fiind aceea că ei sunt îngeri devreme ce sunt în cer mai mult decât pe pământ.

8. Totuși dovezi puternice indică că cei 24 de bătrâni sunt mai degrabă umanitatea glorificată decât îngerii: • Îngerii nu sunt niciodată numiți bătrâni în întreaga Scriptură sau în literatura ebraică; nu sunt niciodată prezentați ca împărțind tronul cu Dumnezeu, ci doar stând în prezența Lui. • Cei 24 de bătrâni poartă haine albe. Hainele albe în Apoc. sunt mereu în strânsă legătură cu poporul credincios al lui Dumnezeu (3,4-5.18; 6,11; 7,9.13-14). Îngerii nu sunt niciodată descriși în Apoc. ca purtând haine.

9. 3. Bătrânii poartă de asemenea coroanele de aur ale victoriei. În gr. este stephanos, coroana victoriei, mai degrabă decât coroana regală (diadema), care reprezintă viața eternă și care este răsplata celor credincioși (2,10; 3,11). Pavel credea că va primi această coroană în ziua venirii Domnului (2Tim.4,8). Faptul că cei 24 poartă coroana victoriei sugerează că ei nu sunt conducători, ci mântuiții care au câștigat victoria. Coroana stephanos niciodată nu aparține îngerilor în Biblie. Toate aceste descrieri sunt limitate la poporul lui Dumnezeu și elimină fără nici un dubiu posibilitatea ca cei 24 de bătrâni să fie vreun for ceresc constând fie din ființe cerești fie din rândul drepților Vechiului Testament.

10. Numărul de 24 al bătrânilor este format din două seturi de 12. 12 este un număr crucial în Apoc. În Noul Ierusalim sunt 12 porți după cele 12 seminții ale lui Israel și 12 temelii după numărul celor 12 apostoli. • Este posibil ca cei 24 de bătrâni să fie cumva în legătură cu cei 144.000, număr în mod evident bazat pe 12 × 12.000. Pe lângă asta, 24 de succesiuni diferite de preoți în Templul Vechiului Testament s-au succedat în timpul serviciului (1Cron.24,4-19) și au fost numiți căpeteniile lui Dumnezeu (1Cron.24,5). • Cei 24 de bătrâni sunt în mod continuu implicați în slujire și în prezentarea rugăciunilor celor sfinți către Dumnezeu, ceea ce este lucrare preoțească (Apoc.5,8).

11. Toate aceste considerații sugerează în mod puternic că cei 24 de bătrâni sunt sfinții glorificați. Ei sunt cel mai probabil un grup simbolic reprezentând toți mântuiții și poporul credincios al lui Dumnezeu atât din biserica vechi testamentală cât și din Noul Testament. Descrierea lor se potrivește bine în tabloul mântuiților în Apoc: haine albe, coroane ale victoriei și șederea pe tron, toate acestea fiind promisiunile lui Dumnezeu pentru poporul Său. Ei stau pe tron lângă tronul lui Dumnezeu (4,4) ceea ce aduce aminte de promisiunea lui Isus din Apoc.3,21. Lucrarea lor din cer ne aduce aminte de dublul lor statut ceresc de preoți și împărați (5,8-10).

12. Când au ajuns bătrânii în cer? Apoc. nu explică. Conform lui Mat.27,51-53, când Isus a murit pe cruce, mormintele s-au deschis; și multe trupuri ale sfinților au înviat. Textul nu spune ce s-a întâmplat mai târziu cu acești sfinți. Pavel spune însă că atunci când Isus s-a înălțat la cer după înviere, el a luat robia roabă (Efes.4,8). Este foarte posibil ca acești sfinți înviați să fi fost luați la cer împreună cu Isus ca reprezentanți ai omenirii mântuite.

13. 4,6 patru făpturi vii. Aceste făpturi sunt menționate de câteva ori în Apoc. Ele se găsesc mereu în apropierea tronului (4,6; 5,6; 14,13) și în mod constant sunt angajate în lucrare și laudă la adresa lui Dumnezeu (4,8-9; 5,8-9.14; 7,11-12; 19,4). • Fără nici o îndoială că acest tablou este scos din viziunea lui Ezechel, unde profetul a văzut 4 ființe vii, fiecare cu altă față: om, leu, taur și vultur (Ezech.1,6-10; 10,14); și erau plini de ochi (Ezech.10,12). Ezechiel în mod definitiv îi identifică cu heruvimii (10,20-22).

14. De asemenea cele patru ființe vii din Apoc.4 ne aduc aminte de viziunea lui Isaia cu serafimul cu șase aripi și care strigă: „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor.” (Is.6,2-3). • Aproprierea celor patru ființe de tronul lui Dumnezeu atât în Apoc.4 cât și în Ezech.1 și 10, ne amintește de heruvimii asociați cu chivotul legământului; erau așezați acolo cu fața unul la altul și cu aripile întinse peste tronul milei (Ex.25,18-21; 1Împ.6,23-28). • Dumnezeu este de multe ori descris ca șezând pe tron între heruvimi (2Împ.19,15; Ps.80,1; 99,1; Is.37,16). • Toți acești factori indică clar că cele patru ființe vii din Apoc. sunt îngerii înălțați ai lui Dumnezeu care-L servesc și care păzesc tronul Lui; ei sunt implicați în a conduce ființele cerești în rugă și închinare. Forma lor poate sugera tot ce este mai nobil, mai puternic, mai înțelept și mai iute în natură. Cumva ei sunt implicați și în manifestarea mâniei lui Dumnezeu asupra pământului (6,1.3.5.7; 15,7).

15. Expunerea Cele șapte biserici au primit din partea lui Dumnezeu atât evaluarea condiției lor spirituale cât și sfaturi cum să corecteze și să îmbunătățească acestă condiție. Acum scena se mută de pe pământ în cer, și Ioan începe să desrie ceea ce pare a fi inima cărții Apoc. 4,1-2p.p Ioan spune cititorilor că a fost răpit într-o nouă viziune în care a văzut o ușă deschisă în cer. Ușa este cel mai probabil ușa templului. El aude aceași voce a lui Isus cel glorificat pe care o auzise anterior (1,10).

16. Ioan este pe cale să vadă ceea ce urma să se întâmple în viitor din perspectiva sa cu privire la biserică și lume. • El ne spune că e în Duhul în timpul viziunii, expresie folosită și anterior (1,10). Asta face clar că ceea ce vede și aude nu este făcut ca un act al voinței umane ci rezultatul lucrării Duhului Sfânt. • 4,2u.p-3 Prin ușa tronului Ioan este dus în viziune la tronul templului ceresc. Primul lucru care-i atrage atenția este tronul. Tronul este cuvântul cheie în Apoc.4; el apare de 14 ori în capitol și este centrul a tot ceea ce se întâmplă. El se află în camera cerească a tronului ca o expresie simbolică a maiestății suverane a lui Dumnezeu. Toate lucrurile și activitățile ce au loc în cap.4 sunt orientate către tronul lui Dumnezeu.

17. El se referă la ele ca stând pe tron (vers.2), în jurul tronului (vers.3,4,6; 5,11), din tron (vers.5), înaintea tronului (vers.5-6,10), în mijlocul tronului (vers.6; 5,6). Această centralitate a tronului din cap.4 a făcut ca unii să numească locul scenei din cap.4 și 5 camera tronului ceresc. • Nu este tronul ceresc în sine cel care este descris în Apoc.4, ci mai degrabă maiestatea înconjurătoare, amintind de viziunea tronului din Is.6,1-3 și Ezech.1,4-28. • În jurul tronului este curcubeul (4,3), înaintea lui cele șapte lămpi (vers.5) și ceva ca o mare de sticlă (vers.6). Din tron ies fulgere, glasuri și tunete (vers.5). În jurul tronului sunt 24 de tronuri cu 24 de bătrâni stând pe ele (vers.4) și 4 ființe vii ce-L laudă constant pe Dumnezeu (ver.6-8).

18. Următorul lucru pe care-l vede Ioan este Cel ce stă pe tron. Tronul simbolizează dreptul de a conduce. Persoana de pe tron are autoritate regală și dreptul de a conduce asupra regatului său. • Ceea ce este interesant e că Ioan nu face nici o încercare să-L descrie pe Dumnezeu în nici o formă umană. Altundeva în viziune se referă la El ca la Cel ce stă pe tron (4,3.9.10; 5,1,7,13), deși Îl identifică de două ori ca fiind Domnul Dumnezeu cel Atotputernic (4,8) și Domnul și Dumnezeul nostru (4,11). • În schimb splendoarea maiestății lui Dumnezeu este descrisă în termenii splendorii iaspisului, sardiului și smaraldului, care sunt pietre prețioase tipice. Această descriere ne amintește de viziunea din Ezech.1,26-28.

19. Lumina orbitoare a pietrelor prețioase portretizează în limbaj simbolic maistatea și gloria lui Dumnezeu (Ps.104,2; 1Tim.6,16). Ca un semn al legământului, un curcubeu ce se află în jurul tronului (Ezech.1,28) oferă o asigurare fermă a promisiunii legământului lui Dumnezeu de a fi cu poporul Său (Gen.9,12-17). Toate aceste descrieri al sălii tronului din Apoc.4 sunt paralele cu viziunea tronului Vechiului Testament (1 Împ.22,19; Is.6,1-3; Dan.7,9-10; Ezech.1,4-10.13-14,18,26-28). Este în mod special interesant că Apoc.4 este tronul mai mai degrabă decât Dumnezeu, ceea ce îl atrage pe Ioan. Dumnezeu Tatăl este prezentat simplu ca Cel ce stă pe tron, deși El este obiectul adorației și închinării adunării cerești (Apoc.4,8-11). O scenă asemănătoare apare în Apoc.20,11, unde tronul este locul judecății finale.

20. Acest fenomen este explicat ca fiind o ezitare a lui Ioan de a menționa numele divin, așa cum a fost evitat și în literatura ebraică târzie. Oricum, de patru ori în viziune Ioan declară Cel ce stă pe tron ca fiind Dumnezeu (4,8,11; 5,9-10), așa cum o face și în altă parte în carte. • Alții sugerează că motivul pentru nemenționarea numelui divin este imposibilitatea de a exprima măreția lui Dumnezeu sau evitarea detaliilor antropomorfice ale lui Dumnezeu. • Aceste argumente sunt însă slabe prin faptul că Ioan folosește limbajul antropomorfic cu referire la Dumnezeu (5,1; 6,16; 20,11) ci din contră, doar ocazional se referă la Dumnezeu ca la Cel ce stă pe tron. • Toate aceste exmple indică faptul că Ioan nu refuză să folosească limbajul antropomorfic cu referire la Dumnezeu care stă pe tron.

21. Aparent stilul lingvistic de aici se concentrează pe tron deoarece este tronul divin, mai degrabă decât Dumnezeu ca ființă, centrul scenei. Acest punct de vedere se încadrează în contextul viziunii unde tronul în mod clar este obiectul central al Apoc.4. în plus, se pare că scena Apoc.4-5 e construită pe declarația concluzivă a 3,21, unde Isus promite credincioșilor că vor sta pe tron cu El. Scena din cap.4 unde tronul este central, reprezintă preludiul la așezarea lui Isus pe tronul Tatălui din cap.5. Împlinirea viitoare a promisiunii privind răsplata celor credincioși de a sta pe tron cu Isus este rezervată pentru a doua venire și descrisă în cap.7.

22. O altă semnificație a concetrării pe tronul lui Dumnezeu în cap.4-5 este dată de faptul că Ioan a scris creștinilor ce suferau sub persecuția inițiată de tronul imperial al Romei. • Tronul lui Dumnezeu stă în opoziție față de tronul Satanei (2,13; 13,2) și al fiarei (16,10; 13,2). • În Vechiul Testament tronul lui Dumnezeu era privit de oameni ca fiind ultimul resort al speranței în zilele dezastrului și disperării (Ps.11,1-4; Ier.17,12-13; Plângeri 5,19). În zilele judecăților, profeții se refereau la tron ca fiind locul unde ei puteau face apel la Dumnezeu și să primească speranță pentru restaurare. Tronul lui Dumnezeu era locul unde cei ce sufereau nedreptăți puteau veni să-și prezinte ruga și să primească eliberare (Ps.9,4-5; Iov 23,3).

23. Conform acestei concepții vechi testamentale, Ioan dorește să comunice mesajul clar fraților lui creștini că tronul lui Dumnezeu controlează forțele în acest univers. 4,4-8 În apropiere de tron, Ioan vede 24 tronuri și pe ele 24 de bătâni – reprezentarea simbolică a poporului credincios al lui Dumnezeu din Vechiul Testament și Noul Testament - și 4 ființe care ar putea reprezenta iuțeala mișcării și o mare înțelepciune și discernământ. Sunt reprezentate ca și heruvimii din Ezechiel 10,20-22 și reprezintă probabil un ordin angelic mai ridicat, implicat în slujirea lui Dumnezeu și în conducerea ființelor cerești în închinare și laudă la adresa lui Dumnezeu (Is.6,2-3; Ezech.1,6-10; 10,14).

24. Aceste ființe sunt descrise ca având puterea unui leu (Ps.103,20), abilitatea de a executa o lucrare ca un taur (Evr.1,14), inteligență ca un om (Lc.15,10) și viteză ca un vultur (Dan.9,21), caracteristici prin care în Biblie sunt descriși îngerii. • Ioan mai adaugă câteva detalii în desrierea scenei din sala tronului ceresc (vers.5). În Vechiul Testament acest fenemomen este întodeauna legat de apariția lui Dumnezeu (Ps.77,18; Ezech.1,13). Ceea ce ar fi putut avea în minte Ioan, în mod particular este descrierea Muntelui Sinai la darea Legii (Ex.19,16).

25. Următorul fenomen ce atrage atenția lui Ioan, este o întindere din fața tronului ca o mare de sticlă asemenea cristalului (vers.6). Suprafața de cristal ce se întinde înaintea tronului, reflectă fulgerele, lumina multicoloră a tronului, oferind o suprafață pentru activitatea dinaintea tronului și creind pentru profet un simțământ de nedescris în cuvinte a transcendenței și maiestății lui Dumnezeu (15,2). • Descrierea tronului își găsește climaxul în strigarea celor patru ființe care ne amintește de Is.6,3. • 4,9-11 Când aclamțiile celor patru ființe sunt auzite, cei 24 de bătrâni cad cu fața la pământ și aruncă coroanele înaintea tronului și se închină Celui ce șade pe tron.

26. Textul reflectă câteva practici antice. Faptul că cei 24 de bătrâni își așează coroanele înaintea lui Dumnezeu reflectă un ceremonial de la curtea romană, când regii își prezentau coroanele înaintea atotputernicului împărat, exprimându-și subordonarea și omagiul. • Aclamația „tu ești vrednic” era salutul intrării triumfale a împăratului roman. • Domnul și Împăratul nostru era titlul oficial al lui Domițian, împăratul roman din timpul scrierii cărții. În refuzul creștinilor de a se închina lui, se găsea sursa persecuției lor. În contrast cu cererea împăratului roman, cei 24 de bătrâni, care reprezintă omenirea salvată, Îl proclamă pe Dumnezeu ca fiind singurul vrednic de închinare.