COLEGIUL TEHNIC “ELISA ZAMFIRESCU” SATU MARE PROIECT DE SPECIALITATE PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR PROF

1. COLEGIUL TEHNIC “ELISA ZAMFIRESCU” SATU MARE PROIECT DE SPECIALITATE PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR PROFESIONALE NIVEL 3 ÎNVĂŢĂMÂNT: LICEAL FILIERA: TEHNOLOGICĂ PROFIL: TEHNIC CALIFICAREA: Tehnician designer vestimentar Nume elev: Barbul Gheorghe Florin Îndrumător: Clasa a XII-a A ing. Prof. Kiss Izabela 2007 - 2008

2. ISTORIA COSTUMULUI POPULAR ROMANESC

3. PLAN TEMATIC I. Argument. Istoricul costumului popular II.Alcătuirea costumului popular pe zone geografice III. Elementele costumului popular românesc a) Croiala b) Broderiile costumului popular romanesc IV. Bibliografie

4. I. Istoric Poezia, cântecul şi dansul ocupă un loc important în viaţa de toate zilele a poporului românesc. Ele însoţesc ţăranul la muncă, îl înveselesc şi îi înviorează petrecerile. Folclorul românesc are o tradiţie milenară, iar forţa creatoare a poporului românesc este viguroasă. Tezaurul tradiţional a exprimat expresia idealurilor lui. Ca parte integrantă a istoriei şi civilizaţiei poporului român, portul popular constituie un document viu care, dăinuind peste veacuri, a transmis generaţiilor mesajul unei creaţii artistice autentice. Costumul popular este un preţios document artistic, social şi istoric. Ţărănimea noastră este înzestrată din fire cu atâta gust şi atâta pricepere încât provoacă şi admiraţia străinilor. Pe când bărbatul caută să împodobească cu fel de fel de ornamente încrestate sau cioplite case, mobile, unelte de lucru- covoarele şi brâiele ţesute pe stative şi îndeosebi cămăşile şi ştergarele, oferă femeilor familiei prilejul binevenit de a-şi manifesta talentul, de a- şi arăta gustul, brodându-le cu motive bogate în cele mai vii culori. Se poate spune că femeia de la ţară transformă acul în pensulă, firul de aţă în acuarelă pentru realizarea unor cusături de înaltă valoare artistică. Portul românesc ca şi întreaga artă populară (arhitectura, crestăturile în lemn, ceramică, etc.) s-a născut şi a dăinuit pe teritoriul ţării noastre din cele mai vechi timpuri. Obârşia broderiilor de pe îmbrăcămintea ţăranilor trebuie căutată în trecutul cel mai îndepărtat. Faptul că aceste broderii au atins la străbunii noştri culmea dezvoltării, dovedeşte cât de departe trebuie să fie începutul acestei arte naţionale româneşti.

5. II. Alcătuirea costumului popular pe zone geografice PORTUL POPULAR DIN OLTENIA În Oltenia, portul popular se deosebeşte de la un ţinut la altul. Cămaşa sau iia este elementul cel mai important al costumului din jurul oraşelor Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu, iile sunt încreţite pe lângă gât, iar peste creţi este aplicat un guler îngust şi acoperit cu broderie. Pe piepţi, galonul de broderie este la fel de îngust. Altiţele, care sunt aşezate la o distanţă oarecare de la guler şi care cad pe umeri, sunt acoperite complet cu broderie. În partea de jos, altiţa se termină cu un model de broderie într-o singură culoare deschisă (alb sau crem) şi care se numeşte „încreţ”. Din marginea de jos a încreţului, pe toată lungimea mânecii, sunt brodate două sau trei şiruri de râuri (galoane înguste de broderie). Pe linia de lungime, mâneca este încreţită pe o manşetă de lăţimea gulerului şi decorată cu aceleaşi motive. Această iie este croită din pânză de bumbac din trei foi (trei lăţimi de material), una în partea din faţă, una în partea din spate şi câte o jumătate de foaie în părţi. Mânecile se croiesc tot din trei foi, câte o foaie şi jumatate pentru fiecare mânecă. Poalele iiei, sau partea de jos a cămăşii, sunt croite din patru foi; două foi pentru partea din faţă şi partea din spate, iar din celelalte două sunt croiţi clinii din părţi. Pe linia de talie această parte se uneşte cu iia printr-o cusătură. Partea de jos este conturată pe linia de lungime cu motive de broderie, iar pentru ca să se poată vedea toată bogăţia ornamentaţiei de pe poale, fotele sunt mai scurte cu 10- 15 cm decât cămaşa. Broderiile de pe aceste ii se lucrează în punctele lănţişor, cruciuliţă şi tighel. Culorile folosite sunt: roşu, negru, galben, albastru, precum şi fire metalice aur şi argint, la fel şi paiete, fluturi, etc. Fotele din Oltenia sunt formate dintr-o singură bucată, în formă dreptunghiulară, care este încreţită, pe un cordon. Pe deasupra fotele sunt strânse pe linia de talie cu un brâu lat de lână, ţesut în dungi aşezate în linii verticale şi în mai multe culori. Fotele sunt ţesute cu diferite chenare aşezate în lungime sau în lăţime, iar în partea de jos câteodată sunt conturate de un galon pe toată lungimea fotei. În comunele din jurul oraşului Craiova, iile au aceeaşi formă însă cu aplicaţii de broderii mai bogate pe mâneci, iar fota este formată din două bucăţi: una aşezată în faţă şi alta în spate. Fotele sunt ţesute din lână în război manual, iar modelele de alesături sunt aşezate pe linii orizontale, formând câte un galon mai lat, apoi câteva dungi din fiecare culoare, după care se repetă galonul, urmărind tot astfel pe toată lungimea fotei. În acest ţinut, fotele numite şi catrinţe, mai sunt ornamentate şi cu motive florale sau imagini de oameni şi păsări. Aceste motive sunt aşezate tot în linie orizontală şi sunt mult mai late în partea de jos, continuând astfel până mai sus de jumătatea lungimii, de unde motivele se îngustează. În Oltenia, portul popular este completat cu marame fine pe cap, care sunt ţesute din borangic subţire şi sunt decorate cu motive lucrate cu fire mai groase în aceeaţi culoare. Pe deasupra, costumul are un cojoc de piele, lung până la genunchi, garnisit cu diferite broderii aplicate. Aceste cojoace sunt fără mâneci, uneori cu mâneci lungi, sau cu mâneci trei sferturi, încât se poate vedea toată bogăţia de motive brodate pe mânecile iilor. Iile din Vâlcea sunt tot atât de bogat ornamentate ca şi cele din Muscel, dar se lucrează în culori puţine, chiar şi într-o singură culoare, fiind preferată câteodată culoarea albastră. La aceste ii altiţa ocupă o suprafaţă mult mai mare decât la iile din alte regiuni, coborând până aproape de jumătatea braţului. O caracteristică a iiei de Vâlcea este şi aceea că mâneca se face foarte lungă şi se poartă răsfrântă, formând în acest fel, din îndoitură, un volan. În Vâlcea, peste costumul popular se poartă o haină lungă, fără mâneci, din dimie (postav) albă, cu ornamente brodate într-o singură culoare, cea mai des întâlnită fiind culoarea roşie.

6. Costumul popular din Oltenia

7. PORTUL POPULAR DIN ARGEŞ Costumele populare din Argeş sunt mai bogat împodobite decât în Oltenia, mai ales în Muscel. Iile din acest ţinut sunt cunoscute prin bogăţia ornamentelor şi prin armonia culorilor, completate din belşug cu fire de aur şi argint sau cu fluturi. Aceste ii au aceeaşi croială ca în Oltenia, dar piepţii şi mânecile sunt ornamentate cu motive mai mari şi mai dese, cu broderii compacte. Culorile care predomină în broderii şi alesături sunt: albastru, roşu aprins, negru, galben, verde, mai puţin fire de aur şi argint, care sunt mai ales întrebuinţate în alesăturile fotelor. La gât ia este încreţită pe guler, altiţele sunt complet acoperite cu broderii, iar mânecile sunt strânse pe mână printr-o manşetă brodată, de unde porneşte un volan ce cade pe mână, sau se termină printr-o manşetă mai lată fără volan. Motivele de ornamentaţie folosite sunt aceleaşi pe piept, altiţe, mâneci, guler şi manşete, diferind numai lăţimea galonului. Punctele folosite în aceste broderii sunt: cruciuliţa, lănţişorul, tighelul şi gura păpuşii. În partea dinspre Câmpulung Muscel se remarcă punctul bătrânesc care se distinge de celelalte puncte prin aspectul său reliefat şi buclat şi care este destul de greu de executat. În mod obişnuit punctul bătrânesc se lucrează într-o singură culoare. Culoarea cea mai des întâlnită este roşu. Pentru a da mai multă strălucire costumelor, se adaugă la aceste broderii fire de aur şi argint, fluturi şi mărgele. Fotele sunt formate din două bucăţi (faţa şi spatele) sau dintr-o singură bucată, care înconjoară corpul de jur împrejur şi se petece în partea stângă. Când fotele sunt din două bucăţi, cea din spate este mult mai lată, încât se uneşte în faţă pe linia de talie, margine în margine. Pe dedesupt se fixează fota din faţă, care este foarte îngustă. La fel ca şi iile, fotele din aceste regiuni sunt bogat împodobite cu alesături în culori, unde se folosesc mult firele de aur şi argint. Fotele sunt ţesute din fire de lână şi fondul lor este de culoare închisă, mai mult negru. Când fotele costumului sunt formate dintr-o singură bucată, partea din faţă, începând din linia de margine, este complet acoperită cu motive în alesături până în linia de şolduri. Marginea de jos a fotei este conturată cu un galon lat, format din aceleaşi motive. Aceste fote se fixează pe corp prin bete, care înconjoară talia de câteva ori. Costumul popular este completat de o maramă bogată pe cap, lungă până jos, ale căror ţesături şi alesături sunt de o frumuseţe rară. Aceste marame fiind ţesute din fire de borangic foarte subţiri, dau o transparenţă deosebită materialului, făcând astfel să reiasă motivele de alesături, lucrate cu fire de bumbac ceva mai pline.

8. Costumul popular din Arges

9. PORTUL POPULAR DIN JUDEŢELE ILFOV, PRAHOVA ŞI IALOMIŢA Prin aceste părţi costumele sunt frumos împodobite, iile sunt ornamentate cu motive mai înguste, formând două şiruri de râuri pe piepţi şi două pe spate, care marchează şi cusăturile de unire cu clini. În faţă, gura cămăşii este conturată cu acelaşi model de broderie şi tot astfel şi mânecile. Pe umăr altiţele sunt acoperite complet cu motive de broderii compacte, de unde pornesc mânecile neîncreţite. Culorile folosite la aceste broderii sunt: roşu, mult grena, galben, albastru, negru, portocaliu, fire de aur sau argint şi paiete. În Vlaşca, fotele sunt conturate pe linia din faţă şi de lungime cu un galon lat ales în culori în care predomină roşu. În partea din faţă costumul are un şorţ îngust, care este la fel împodobit cu diferite modele de alesături, aşezate în linii orizontale. Restul fotei este într-o singură culoare, cele mai des întâlnite fiind negre. Fotele sunt încreţite pe linia de talie pe un cordon, sau sunt gofrate ori plisate până în linia de unde începe alesătura. În părţile Bucureştiului, iile sunt cu mâneci largi, cu acelaşi model de broderie ca şi râurile de pe piepţi. Fotele sunt formate din două bucăţi (spate şi faţă) sau dintr-o singură bucată şi împodobite cu alesături în culori, iar pe linia de talie sunt fixate printr-un brâu lat sau prin bete. Costumele din aceste regiuni sunt completate prin marame vaporoase ţesute din fire subţiri de borangic, cu motive delicate din alesături, care sunt reliefate cu discreţie prin firele mai pline de bumbac, cu care sunt conturate.

10. Costumul popular din Ialomita

11. PORTUL POPULAR DIN DOBROGEA În Dobrogea iile sunt mai simple, pe umăr nu au altiţe, mânecile sunt fixate de ie neîncreţite, iar cusătura de unire a mânecii cu ia este mascată printr-un galon îngust de broderie. Pe linia de lungime mâneca rămâne largă şi se termină prin acelaşi model de broderie. Pe piepţi gura cămăşii este conturată de două şiruri de râuri. Fotele sunt formate din două bucăţi şi sunt mai bogat împodobite decât iile. Fota din spate este mai lată şi este adusă până în faţă, unde are un fel de şorţ îngust. Această fotă este conturată pe margini şi la tiv cu motive alese în culori, iar şorţul din faţă este ales în întregime cu galoane aşezate în linii orizontale. În talie costumul are un brâu lat, peste care se înfăşoară betele, de câteva ori. Pe cap acest costum este completat de un ştergar (maramă) dintr-o ţesătură mai plină de bumbac.

12. Costumul popular din Dobrogea

13. PORTUL POPULAR DIN CENTRUL ŞI SUDUL MOLDOVEI În aceste regiuni, în părţile dinspre munţi, iile sunt creţe la piepţi, cu altiţe pe umeri, pe care sunt aplicate mânecile încreţite. În partea de jos mâneca este strânsă pe mână, cu creţuri lucrate în fire colorate formând un galon, din care porneşte un volan ce cade peste mână. Din altiţă pornesc trei şiruri de râuri (galoane de broderie îngustă) pe toată lungimea mânecii. Spre şes, iile sunt întinse pe piepţi, uneori însă şi încreţite la gât. Mânecile sunt largi, neîncreţite pe mână; iar în lungimea lor au la fel râuri brodate. La gura cămăşii broderia este mai îngustă, iar pe piepţi, mâneci şi câteodată şi pe poalele cămăşii modelul de broderie este mai lat. În părţile Romanului, lărgimea mânecii în partea de jos este strânsă pe o manşetă îngustă de 2-3 cm şi acoperită cu broderie. În regiunea Iaşului, iile sunt fără altiţe, iar motivele de broderie sunt mai late şi plasate pe toată mâneca. În partea de jos se termină cu un volan lucrat pe margine cu un model îngust de broderie, care model conturează gura cămăşii, de asemenea şi poalele. Iile din aceste locuri sunt lucrate în general cu mult roşu, negru, galben, mai rar albastru şi cu fire de aur şi argint. În ţinutul Brăilei, iile, la fel şi partea de jos (fusta), se fac din ţesături de borangic foarte subţiri şi alese cu diferite motive lucrate cu fire de bumbac alb. Aceste materiale fiind fine şi transparente, atât iile cât şi fustele, se croiesc foarte largi şi bogate. Lărgimea iei se strânge pe linia de răscroitură a gâtului, iar a fustei pe linia de talie. Fotele sunt formate din două bucăţi (spate şi faţă) şi alese cu diferite modele în culori vii, pe întreaga suprafaţă. Marama care completează costumul este la fel de bogată şi are aceeaşi ţesătură cu iia şi fusta, dar cu motive de alesături diferite. În unele zone mai retrase din munţii Vrancei, portul popular are un element caracteristic şi anume cămaşa cu mânecia răsucită, care este o particularitate surprinzătoare în portul popular românesc. Această cămaşă se croieşte din patru foi, ca şi celelalte forme de cămăşi sau ii, iar pentru mâneci se foloseşte o foaie lungă de 1,20-1,50 cm, care se taie în diagonală. La gât camaşa este încreţită pe guler. Broderia este concentrată pe altiţe, piepţi, mâneci şi guler. Învârtitura mânecii începe de la altiţă şi galonul de broderie însoţeşte marginea cusăturii. Această mânecă, pe lângă faptul că este foarte lungă, se face tot mai îngustă în jos, iar broderia care urmează forma spirală a mânecii se răsuceşte în jurul braţului. Aproape la toate formele de ii şi cămăşi, partea de jos este croită în clini şi se uneşte cu partea de sus printr-o cusătură pe linia de talie. Peste cămaşă sau ie, costumul din aceste regiuni se completează cu catrinţe care corespund fotelor din alte regiuni. Catrinţa este ţesută din fire de lână pe urzeală, iar pe bătătură tot din lână sau bumbac şi are formă dreptunghiulară. Ea se înfăşoară pe corp în aşa fel, încât marginea ei să cadă pe şold în partea stângă. Catrinţele sunt simple pentru lucru, sau vărgate pentru zilele de sărbătoare. Catrinţa vărgată (în dungi) este mult mai frumoasă şi partea din mijloc, care cade în spate, este simplă, fără dungi şi se numeşte dosul catrinţei. Aceste dungi sunt ţesute în diferite culori în lung cele mai multe şi mai rar în lăţime. În regiunea Bacău partea din faţă a catrinţei este acoperită cu alesături în motive mari, iar câteodată pe poale este conturată de jur împrejur cu un galon lat format din aceleaşi motive. În părţile Iaşului iile sunt fără altiţe, iar motivele de broderie sunt aşezate pe mâneci şi piepţi. În aceste regiuni peste cămaşă şi catrinţă se poartă un pieptar, care pentru vară este din postav, iar pentru iarnă din blană. Pieptarele se fac fără mâneci şi sunt garnisite cu aplicaţii de piele. Pe cap se poartă o maramă lungă şi frumos aleasă. În ţinutul Roman, maramele sunt înlocuite cu un fel de ştergare dintr-o ţesătură mai plină şi cu alesături colorate la capete.

14. Costumul popular din Neamt

15. PORTUL POPULAR DIN JUDEŢELE BRAŞOV ŞI SIBIU În judeţul Braşov şi în special în zona Branului, portul popular la femei s-a menţinut într-o mare măsură până astăzi şi este cunoscut printr-o deosebită sobrietate datorită fineţei broderiilor şi alesăturilor. Iile au mai multe feluri de croieli şi sunt împodobite cu o artă deosebită, cu broderii care mai de care mai frumoase. Ele sunt croite din ţesături de in, cânepă sau bumbac. Aceste ii sunt strânse la gât prin creţuri lucrate în culori, sau se termină printr-un guler îngust. Pe mâneci sunt brodate galoane late pe toată lungimea. În partea de jos, mâneca este încreţită şi strânsă pe o manşetă brodată, care se numeşte pumnaşi sau printr-un galon format din creţi lucraţi în diferite culori de unde porneşte un volan peste mână. Tot în zona Branului se mai poartă şi iile cu mâneci largi, conturate pe linia de lungime printr-un galon lat de broderie, de asemenea se poartă şi cămaşa cu mâneca răsucită la fel cu cea din munţii Vrancei. Aceste forme de ii se închid în mijlocul feţei sau câteodată lateral. Poalele iilor sunt formate din două foi drepte (faţă şi spate) şi din patru clini ce cad în părţi. Ia se uneşte pe partea inferioară printr-o cusătură pe linia de talie. La iile de tip nou, partea de jos formează o piesă separată în formă de fustă. Această fustă are în partea de jos de jur împrejur râuri brodate, ce se văd de sub fotă, care pentru acest motiv se poartă mai scurtă. În privinţa ornamentelor de pe ii, ornamente ce acoperă aproape în întregime piepţii şi mânecile, ceea ce reţine atenţia în mod deosebit este un colorit viu de bun gust. În aceste broderii se foloseşte mult roşu, galben, negru sau maron, verde şi fire de aur sau argint. Fota constituie a doua piesă a costumului popular de Bran. Ea are o formă dreptunghiulară şi este formată din trei părţi: cele două pulpane care cad în faţă şi vânatul care este partea din mijlocul fotei şi care se poartă în spate. Părţile din faţă (pulpanele) sunt ţesute în diferite culori, unde predomină însă roşu. De jur împrejur, în partea de jos, are un fel de galon lat ţesut în dungi roşii. La ţesutul acestui galon se mai folosesc şi fire de lână în verde, galben, albastru, la fel fire de aur sau argint. Fotele care au fondul negru, iar părţile din faţă şi chenarul de pe linia de lungime colorate viu, cu mult roşu, crează efecte din cele mai reuşite din punct de vedere artistic. Fotele de Bran se deosebesc de cele din alte regiuni, în primul rând prin lărgimea lor (3,50-3,70 m), lărgime ce se încreţeşte pe un cordon în partea din spate, prin lungimea care acoperă complet poalele cămăşii şi printr-o mare distincţie în alesături şi colorit. În unele sate din jurul Branului, femeile poartă şi fote stâmte, ornamentate pe întreaga suprafaţă cu motive geometrice sau florale, folosind fire în culori sau mătase şi fire metalice de aur şi argint. Fotele strâmte se mai garnisesc şi cu galoane aşezate în linii verticale. Peste poalele cămăşii sau peste fustă, femeile se leagă cu un brâu roşu pentru a subţia astfel talia, apoi se pune fota, încinsă şi ea în brâie (brâu îngust sau bete). Tot din costumul popular din Bran fac parte şi pieptarele din piele brodate cu motive florale sau din stofă mai fină, ori din catifea şi garnisite de jur împrejur cu şnur sau panglică de mătase. Aceste pieptare nu se închid în faţă fiind distanţate pentru a se putea vedea toată bogăţia de pe piepţii iilor. Pe cap femeile se leagă cu ştergare sau cu marame subţiri ţesute din borangic, care dau costumului popular o eleganţă deosebită.

16. Port popular din Prahova

17. În părţile acestea se mai pot admira frumoasele costume din Sibiu. Acest costum se compune din următoarele piese: ie, fustă, două şurţuri (şorţuri), pieptar, cojoc, vestă şi jachetă; ia fiind piesa cea mai importantă a costumului. Costumele populare din Sibiu se caracterizează prin simplitate şi sobrietate. Tot în această regiune se pot admira şi costumele din Sălişte- Sibiu. Iile sunt ornamentate cu galoane înguste, aşezate pe piepţi şi pe mâneci. Aceste broderii sunt lucrate în fire negre şi fire metalice de aur şi argint, intervenind câteodată şi cu galben sau cu verde. La gât toată lărgimea iei este strânsă pe un guler îngust, decorat cu aceleaşi motive de broderie. Mânecile sunt foarte largi şi încreţite pe o bantă brodată, la fel de lată ca gulerul. Din această bantă porneşte volanul care cade peste mână şi care se termină cu o danteluţă tot neagră. Partea de jos a fustei este foarte largă şi încreţită pe linia de talie printr-un cordon, sau se face plisată ori gofrată. Atât ia cât şi fusta se execută din pânză albă de bumbac cumpărată din comerţ, mai mult din şifon. Fotele costumului de Sălişte care se îmbracă una în faţă şi alta în spate sunt din postav negru şi brodate cu fire de mătase neagră şi fire metalice, aur şi argint. Pe marginile laterale, aceste fote se termină cu o danteluţă lucrată cu croşeta, tot neagră, iar în partea de jos cu franjuri lungi de 5-6 cm. Peste ie costumul se poartă cu un ilic de catifea neagră, iar pe cap o basma tot neagră terminată de jur împrejur cu franjuri lungi de mătase. Portul popular femeiesc din jurul Făgăraşului este frumos şi foarte bogat. Între costumul de zi pentru lucru şi cel de sărbătoare, deosebiri constau în frumuseţea materialelor şi în bogăţia ornamentelor. Iile cu piepţi şi mânecile pline de broderie sunt încreţite la gât numai în faţă. Mânecile sunt fixate pe linia de lungime a umărului, foarte creţe şi sunt mai scurte decât în celelalte regiuni. În partea de jos se fac cu pumnaşi (manşete) întorşi. Partea de jos a costumului este formată din două catrinţe. În spate catrinţa este roşie, iar în faţă are un şurţ (şorţ) vânăt, sau invers, în spate o catrinţă în culoare închisă simplă, iar în faţă un şurţ ales în culori vii. Pieptarul care se îmbracă peste costum este din piele, brodat cu flori mari roşii şi de multe ori este garnisit cu ciucuri de lână. Costumul se completează cu o maramă albă sau în culori deschise şi cu flori roşii. Fetele tinere poartă la costumul popular pălăriuţe negre de postav cu bor mic şi întors în sus şi cu un ciucure de lână colorată ce atârnă într-o parte.

18. Costumul popular din Sibiu

19. PORTUL POPULAR DIN HUNEDOARA Acesta este şi el bogat în ornamentaţie. Iile sunt lucrate pe pânză de in, cânepă sau bumbac. Croiala este asemănătoare cu a iilor din celelalte regiuni. Iile de Hunedoara nu au altiţe, broderiile se fac pe piepţi şi mai ales pe mâneci, mânecile fiind încreţite o dată cu piepţii şi spatele pe linia de răscroitură a gâtului, peste care se aplică gulerul. Atât piepţii câi şi mânecile sunt împodobite cu galoane de broderii late şi compacte. Cusăturile de unire ale părţilor din faţă şi din spate cu mânecile sunt lucrate cu cheiţe în culori. În galoanele iilor de Hunedoara predomină roşu, grena şi albastru. Mânecile sunt strânse pe mână printr-un galon de broderie de unde porneşte volanul. Partea de jos a iei (poalele) este în clini, iar linia de lungime se termină printr-un galon brodat, sau se face fără nici un fel de broderie, gofrate sau plisate. Fotele sunt ţesute din fire de lână şi foarte înguste. Fota din faţă este mai scurtă decât cea din spate cu 10...12 cm şi sunt ţesute cu dungi în linii orizontale sau verticale în mai multe culori. De multe ori însă aceste alesături sunt formate din galoane înguste de broderie. Pe linia de talie fotele sunt fixate printr-un brâu lat de 10-14 cm, sau prin bete înguste care înconjoară linia de talie de câteva ori. La costumele populare de Hunedoara ştergarele de pe cap sunt din ţesături mai pline decât în celelalte regiuni şi garniste la capete cu ajururi sau şabace. În ţinutul Petroşeni iile sunt ornate cu galoane înguste de broderie (râuri) aşezate în linii verticale pe piepţi şi mâneci, mai rar se văd şi în linii orizontale. Fotele sunt largi şi încreţite pe linia de talie ori gofrate.

20. Port popular din Hunedoara

21. PORTUL POPULAR DIN BANAT Se distinge de celelalte regiuni printr-o bogăţie excesivă a broderiilor de pe ii, unde motivele sunt foarte late şi compacte. Părţile de deasupra ale mânecilor sunt brodate în întregime de linia de răscroitură a gâtului până jos în linia de lungime, unde se fixează pe mână printr-un elastic. Volanul ce cade pe mână este în întregime brodat. Mânecile iilor se fac şi mai scurte, trei sferturi şi se termină prin manşete late garnisite, cu aceleaşi motive de broderie ca şi mânecile lungi. Fustele sau poalele cămăşilor sunt conturate pe linia de lungime cu galoane ceva mai late de jur împrejur. Pe părţi, în direcţia şoldurilor, unde fotele vin distanţate, fustele au 3-4 rânduri de galoane aşezate în linie verticală, brodate cu aceleaşi motive ca cele de pe linia de lungime. Fotele se fac ţesute de lână cu diferite modele, însă tot cu motive compacte care acoperă întreaga suprafaţă. Aceste fote sunt foarte înguste, în aşa fel încât părţile de pe şold rămân libere, pentru a se putea vedea broderiile de pe partea de jos a cămăşii. Tot în această regiune se văd şi fotele cu franjuri care sunt cu totul deosebite. Ele sunt ţesute cu diferite motive în culori pe o distanţă de de 20- 30 cm din linia de talie, de unde firele de urzeală rămân libere până în linia de lungime a cămăşii formând astfel franjurile. În această regiune, femeile poartă pe cap bucăţi de pânză brodată, la fel cu costumul.

22. Portul popular din Banat

23. PORTUL POPULAR DE PE CRIŞURI Portul acesta nu diferă prea mult de celelalte ţinuturi. Croiala iilor este aceeaşi, numai motivele de broderii sunt aşezate pe mâneci în linii orizontale, iar pe piepţi galoanele sunt înguste şi aşezate în jurul gurii cămăşii. Ia este încreţită la gât, iar peste creţi este aplicat un guler foarte îngust acoperit cu broderie. Lărgimea mânecilor din partea de jos este strânsă prin creţi în culori care formează un galon lat şi care se termină cu un volănaş îngust de 2-3 cm. În general broderiile iilor sunt lucrate într-o singură culoare, mai mult în roşu. Fotele în schimb sunt foarte bogat ornamentate. Ele sunt alese în motive cu culori multe şi vii pe toată lungimea lor. Pe marginile de lungime şi de lăţime se termină cu franjuri înguste de 2-3 cm. În talie fotele se fixează cu aceleaşi bete înguste, iar pe cap se poartă marame subţiri. Peste costum se îmbracă o haină de piele lungă până la genunchi şişi garnisită cu broderii aplicate sau suitaşe.

24. Costumul popular de pe Crisuri

25. PORTUL POPULAR DE PE SOMEŞ Portul popular din această parte a ţării se deosebeşte ca aspect şi colorit. Iile, care se fac din cânepă, in sau bumbac, sunt încreţite în faţă, pe lângă gât cu fire colorate formând astfel un galon. Aceste puncte de broderie se execută pe muchia creţilor formând motive geometrice în culoare roşie la femeile tinere şi în negru la cele în vârstă. Pe mâneci sunt aşezate cele trei şiruri de râuri obişnuite, în lungime, dar la aceste ii şi pe linia orizontală se pot broda la fel râuri cu aceleaşi motive. Mânecile sunt încreţite în partea de jos ca şi la gât, formând acelaşi galon, de unde porneşte volanul. La Bistriţa- Năsăud, iile sunt terminate la gât cu un guler îngust brodat care se aplică peste creţi. Pe mânecă, în direcţia unde se termină linia umărului, ia are un galon de broderie lat. În partea de jos, mâneca la fel ca şi la gât este încreţită pe o manşetă brodată, de unde porneşte volanul, care este conturat cu un râu îngust. Culorile folosite în broderii sunt: roşu, negru, galben, albastru, fire de aur şi argint. În această regiune se folosesc broderii şi mărgele, care prin colorit şi sclipiri imprimă broderiilor o rară frumuseţe. Partea de jos a iei se face simplă, nebrodată, iar fotele sunt ţesute din lână şi foarte înguste. De obicei în această regiune cele două fote nu au acelaşi model de ţesătură. Fota din faţă este mai simplă, iar pe marginea de jos are un galon îngust. La o distanţă de 20-30 cm de primul galon este ţesut al doilea, mult mai lat decât primul (de 3-4 ori mai lat). Fota din spate este ţesută tot din lână cu fond roşu şi cu galoane alese, foarte înguste, aşezate în linii orizontale. Pe timp mai răcoros, peste costum se poartă o vestă din catifea neagră, decorată cu motive florale brodate cu mărgele colorate. Cojocul lung cu mâneci, care este împodobit cu broderii florale sau forme geometrice în culori vii şi cu ciucuri din mătase pe piepţi, spate şi mâneci, completează portul popular în timp de iarnă.

26. Costumul popular din Bistrita

27. PORTUL POPULAR DIN JUDEŢELE MUREŞ, HARGHITA ŞI COVASNA În această parte a ţării, costumele populare sunt variate. Aici se pot vedea, pe lângă costumele româneşti, costume cu specific maghiar. La Târnăveni, costumele populare româneşti se aseamănă cu cele din alte regiuni. Ia are aceeaşi croială şi este mai puţin ornamentată. Lărgimea din partea de sus este strânsă pe un guler foarte îngust, brodat cu motive româneşti. Altiţa, care cade pe umăr, este şi ea mult mai îngustă. Râurile de pe mâneci sunt în număr de trei şi pornesc de la altiţă în jos, de-a lungul braţului. Ele sunt înguste şi mult mai scurte decât râurile celorlalte ii. Râul de la mijloc ajunge până la cot, iar celelalte două din părţi se opresc mai sus cu 8-10 cm. Mâneca se strânge pe braţ printr-un elastic care o fixează sub cot, de unde porneşte un volan. În felul acesta mâneca rămâne trei sferturi. Marginea de lungime a volanului este conturată cu un galon îngust de broderie, la fel cu cel de pe guler. Pe piept ia are două rânduri de galoane înguste brodate cu aceleaşi motive. Aceste broderii sunt lucrate cu roşu, albastru, negru şi uneori se foloseşte şi galben. Fotele acestui costum sunt în număr de patru:câte una în faţă şi spate şi două pe părţi. Fotele din faţă şi din spate sunt roşii şi ţesute cu galoane înguste alese în război pe toată suprafaţa. Aceste galoane sunt aşezate în linii orizontale şi la distanţe mici între ele. Fotele din părţi sunt de culoare închisă: negru, albastru sau gri foarte închis şi garnisite numai pe marginea de lungime printr-un galon mai lat. Spre deosebire de costumele din celelalte regiuni, aceste fote nu se fixează pe corp prin brâie sau bete, ci printr-un şiret pe dedesupt, pe care sunt montate. Lungimea fotelor acoperă cămaşa. Motivele de broderie alese pe fotele din faţă şi spate sunt lucrate în culori mai închise şi fire metalice, iar pe fotele din părţi care sunt ţesute pe un fond închis, alesăturile sunt executate în culori mai vii, pentru ca astfel să reiasă frumos motivele.

28. Port popular din zona Muresului

29. Costumul maghiar din judeţele Covasna şi Harghita este format din bluză, fustă, şorţ şi ilic. Bluza este confecţionată din pânză albă (şifon) şi croită dintr-o singură bucată (spate, faţă şi mâneci) în formă de chimono. Pentru ca să nu jeneze la mişcări, această bluză are intercalată pe linia de sub braţ o pavă (o bucată croită în formă de romb din acelaşi material). Pe piepţi bluza are câte două sau trei cerculeţe înguste, pe toată lungimea, iar în mijlocul feţei o bantă lată de 3-4 cm care formează fenta. La gât această bluză este uşor încreţită, iar peste creţi se fixează o bentiţă îngustă. Mâneca nu este prea largă, iar ca lungime „trei sferturi” şi are aceeaşi terminaţie ca la gât. Ganitura acestei bluze, dacă nu are cerculeţe, o formează volănaşele aplicate pe piepţi în ambele părţi ale fentei, la fel la gât şi la mâneci. Aceste volănaşe sunt dintr-o broderie lucrată cu maşina pe pânză albă şi se termină pe margine cu colţi mici în formă de feston. Volănaşale se mai fac şi din acelaşi material cu bluza, iar pe margine se conturează cu o danteluţă îngustă. Bluza se completează cu o fustă largă, ţesută în dungi late de 3-4 cm aşezate în linii verticale. Culorile folosite la aceste dungi sunt roşu cu negru, iar câteodată se adaugă şi maro sau oliv. În mijlocul lungimii această fustă are o cusătură de jur împrejur care uneşte partea de jos cu cea de sus. Partea de jos este creaţă sau în cute, iar cusătura de unire a cestor două părţi, la fel şi marginea de lungime a fustei, sunt conturate printr-o bantă de catifea sau de mătase din acelaşi material cu care este garnisit şi ilicul. Pe linia de talie fusta este încreţită şi fixată pe un cordon îngust din acelaşi material. Fusta la costumul popular maghiar se mai face şi din pânză albă din in sau cânepă, ţesută în război cu diferite galoane mai înguste sau mai late, aşezate în linii orizontale pe toată lungimea ei. Aceste galoane se execută în culoare roşie. Fusta se montează în talie pe un cordon îngust din acelaşi material, strângând toată lărgimea ei în creţi sau în cutuliţe mici. Peste fustă costumul se completează cu un şorţ alb din acelaşi material cu bluza. El are o formă dreptunghiulară , lărgimea din talie este susţinută pe un cordon, iar de jur înmprejur se termină cu o danteluţă îngustă. Ilicul, care completează costumul, este confecţionat din catifea neagră sau roşie, ajustat în talie şi foarte decoltat în faţă. Când catifeaua este roşie, banta care se aplică în decolteu şi în talie este neagră, iar când ilicul este negru banta se aplică roşie. Marginea decolteului şi a liniei de talie sunt conturate cu colţişori mici din mătase sau şiret în aceeaşi culoare. În partea din faţă ilicul se închide cu copci aplicate pe dedesubt în aşa fel încât pe faţă cade margine în margine.

30. Port popular femeiesc din judetele Covasna si Harghita

31. PORTUL POPULAR DIN MARAMUREŞ Costumele populare sunt mai bogate ornamentate decât în alte regiuni. Iile, deşi au aceeaşi croială, se deosebesc prin felul cum sunt montate şi aplicate broderiile. În ţinuturile din Maramureş, iile sunt încreţite în faţă prin fire colorate, formând astfel un galon de la răscroitura gâtului în jos, pe o distanţă de 13-15 cm în formă de trapez. Mânecile sunt montate la fel, încreţite pe linia de răscroitură a gâtului, iar pe linia de lungime sunt strânse prin acelaşi galon brodat îngust (2-3 cm) de unde porneşte volanul. Stilul portului popular din Oaş este cunoscut prin marea bogăţie a creaţiei populare. În croiala acestui costum şi în ornamentaţie totul exprimă optimism. Armonia culorilor este realizată în tonuri aprinse, roşul fiind culoarea predominantă. Costumul este împodobit cu motive ornamentale stilizate şi în figuri geometrice în roşu viu, combinat cu verde, galben, negru şi albastru. Cămaşa cu platcă brodată în formă dreptunghiulară este de o frumuseţe artistică deosebită. Această platcă este răscroită pe lângă gât şi are o lungime de 18-20 cm din linia de umăr, atât în partea din faţă cât şi în partea din spate, fiind ornamentată în întregime cu o broderie compactă. În partea din faţă are o bantă de 5-6 cm, care porneşte din linia de lungime a plătcii, până în talie. Banta este brodată cu aceleaşi motive ca şi platca. Mânecile sunt largi şi fixate în creţi bogaţi pe linia de răscroitura a braţului. Fustele sunt croite în linii foarte largi şi montate separat încreţite pe linia de talie pe un cordon lat de 6-7 cm, acoperit de broderie. Pe marginea de jos, aceste fuste sunt conturate cu 2-3 rânduri de galoane brodate şi se termină cu volănaşe late de 3-5 cm. Fotele din Maramureş sunt ţesute din lână de culoare roşie sau neagră şi cu dungi de mai multe culori, aşezate în linia orizontală. La unele costume fota din faţă este roşie şi cea din spate neagră, sau ambele negre. În partea de jos, pe o distanţă de 25-30 cm din margine, fota este garnisită cu diferite motive colorate alese în război, în care însă predomină roşu. Ilicele care se poartă peste costum sunt din piele, fără mâneci şi brodate în diferite culori. Piepţii sunt foarte înguşti, în mijlocul feţei fiind depărtaţi unul de celălalt pentru a se putea vedea toată bogaţia broderiilor de pe ii. Aceste ilice sunt conturate pe margine cu un şiret sau cu o şuviţă îngustă de blană. Costumul popular de Maramureş se completează pe cap cu o basma din caşmir roşu brodată cu motive florale colorate, sau neagră cu motive roşii. Pe margini se termină cu franjuri de mătase.

32. Costumul popular din Maramures

33. PORTUL POPULAR DIN JUDEŢUL SUCEAVACostumul popular din judeţul Suceava se remarcă printr-o croială mai simplă, care dă corpului o linie zveltă. Cămaşa sau ia este din bumbac, in sau cânepă şi se croieşte din două foi, care se strâng în jurul gâtului prin creţi. Ea este ornamentată cu broderii în mai multe culori, îmbogăţite cu fire de aur şi argint şi cu mărgele. Motivele de broderie care îmbodobesc altiţele, mânecile şi piepţii au diverse forme geometrice, motive florale şi imagini de păsări şi animale, în cele mai variate culori. Pe mâneci motivele sunt înguste şi aşezate mai întotdeauna în linii diagonale, spre deosebire de celelalte regiuni unde motivele urmăresc liniile verticale şi câteodată şi liniile orizontale. Mânecile acestor forme de ii fiind foarte bogat împodobite, se termină în partea de jos pe o manşetă formată dintr-un galon foarte îngust. Partea de jos a iei, care are croială tot în clini, este conturată pe margine cu acelaşi motiv îngust de broderie de pe mânecă. Fotele sunt dintr-o bucată în formă dreptunghiulară, care înconjoară corpul şi se petrece în partea stângă. Ele sunt ţesute din lână în culori închise, mai mult pe negru şi conturate pe margine la fel şi pe linia de lungime printr-un chenar mai lat, sau mai îngust în mai multe culori, unde însă predomină roşul.În acestă regiune fotele sunt şi în dungi înguste verticale în diferite culori, pe un fond închis. Fota se înfăşoară strâns în jurul corpului şi se poartă cu un colţ suflecat şi prins în talie sub brâu.Pe linia de talie fotele se fixează cu brâu sau cu bete, care înconjoară corpul de câteva ori.Costumul popular din judeţul Suceava se completează pe cap cu o basma de culoare închisă, terminată de jur împrejur cu franjuri de mătase.Peste costum se poartă un suman din postav de culoare închisă, cu ornamente bogate din şnururi de lână neagră sau cu o bundiţă împodobită cu blană de jder

34. Port popular din Suceava

35. III. Elementele costumului popular românesc a) Croiala Aşa cum s-a arătat, costumul românesc are rădăcini în istoria neamului românesc. El continuă să se păstreze şi azi în multe din zonele ţării, dovedind că una din caracteristicile sale este continuitatea. O altă caracteristică a costumului românesc este unitatea ce există în structura, în componenţa sa. Armonios şi logic conceput, în ansambluri unitare, costumul popular românesc constituie o valoare a culturii naţionale de o mare bogăţie spirituală. Ia sau cămaşa, poalele, fota, vâlnicul, catrinţele, marama, iată costumul femeiesc. “Femeile dace sunt înfăţişate având o camaşă cu mâneci scurte şi o fustă pe deasupra. Pe columnă, ele se văd purtând peste haină o mantie dreaptă. Pe cap aveau un fel de broboadă, înnodată la spate, sub conciu”, spune istoricul Constantin C. Giurescu. Piesa care acoperă partea de la brâu în jos se deosebeşte de la o regiune la alta. Fota, compusă dintr-o singură bucată, este purtată în zonele subcarpatice începând de la Olt şi până în nordul Moldovei, cuprinzând zonele etnografice Argeş, Muşcel, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava. Vâlnicu, fota încreţită, este specifică Olteniei. Catrinţa este compusă din două piese fie egale, perechi ca în Maramureş, Năsăud sau în Munţii Apuseni, fie una mai îngustă în faţă şi alta mai lată în spate ca în Gorj, Mehedinţi, sau una scurtă în faţă şi alta mai lungă în spate, ca în Pădurenii din Hunedoara. Opreagul cu franjuri se poartă în Banat iar şorţul, în vestul Transilvaniei. Cămaşa, iţarii, căciula, iată costumul bărbătesc. Îmbrăcămintea e alcătuită din pantaloni nu prea largi, cam în felul cioarecilor, şi o cămaşă strânsă la mijloc cu o curea, bete, etc. Croiul iei şi cămăşii bărbăteşti au fost aceleaşi din cele mai vechi timpuri. Croiul simplu, din foi drepte, fără nici o răscroială, foi care se încreţesc la gât, s-a folosit întotdeauna şi se foloseşte şi astăzi. Practica îndelungată a croitului simplu, fără pierderea vreunui petec, s-a păstrat veacuri de-a rândul, din spirit de economie, precum şi ca uşurinţă şi ingeniozitate în tăierea materialelor.

36. b) Broderiile costumului popular românesc În arta noastră populară, cusăturile şi broderiile româneşti constituie un izvor nesecat de inspiraţie pentru generaţiile viitoare. Tinerele trebuie să ştie că prin talentul şi îndemânarea sătencelor noastre, broderiile şi ţesăturile româneşti, lucrate cu multă migală şi pricepere, au fost cunoscute de-a lungul veacurilor şi că ele vor rămâne ca lucrări de artă de o mare valoare. Aceste broderii sunt dovezi de mari posibilităţi artistice ale femeilor noastre de la sate, care, cu multă dibăcie, au folosit izvoadele după tipicul adevăratei noastre arte populare. Priceperea şi gustul lor artistic au ştiut să aleagă culorile armonios şi să le prepare singure, extrăgându-le din diferite plante (rădăcini, tulpini sau flori). Vopsitul este cunoscut la noi din stăbuni; aproape în fiecare sat erau femei care se îndeletniceau cu vopsitul în casă. În satele apropiate oraşelor, această îndeletnicire a început să dispară, deoarece fabricile produc materiale textile ieftine şi frumos colorate. În comunele mai îndepărtate de oraşe se mai practică încă vopsitul în casă. Sătencele noastre care sunt înzestrate cu un simţ artistic dezvoltat şi care au contribuit în mare măsură la executarea acestor lucrări de artă, formează de multe ori modelul de broderie din memorie sau din imaginaţie, brodându-l cu acul sau alegându-l în război. În unele regiuni din ţară sunt sate care au câte un motiv specific de broderie. Broderiile româneşti se caracterizează pe regiuni în felul următor: În regiunile de şes, broderiile sunt foarte variate, motivele fiind combinate din figuri geometrice sau stilizări inspirate din natură ori din mediul înconjurător. La aceste broderii se folosesc culori vii, dar întotdeauna armonizate. Modelele de broderii în regiunile de deal sunt formate din motive mai izolate, cu distanţe între ele, deci nu sunt compacte. Aceste broderii sunt conturate pe margini cu modele mici. Coloritul este variat, având mult roşu, galben şi albastru. În aceste regiuni, broderiile sa mai completează cu fire metalice, mărgele şi paiete. În regiunile de munte, modelele sunt înscrise în forme geometrice şi de multe ori inspirate din natură. Broderiile sunt compacte şi lucrate într-o singură culoare sau cel mult în două. Coloritul, în general, este sobru, predominând roşul, vişiniul şi negrul. Aceste costume sunt foarte variate şi se deosebesc între ele de la o regiune la alta după forma lor, după ornamentele, broderiile şi culorile folosite la aceste broderii. Motivele de broderie sunt conturate cu linii din fire metalice sau cu fire de mătase într-o culoare deschisă. Portul şi broderiile româneşti au o caracteristică proprie prin broderiile care împodobesc cu o artă deosebită iile, prin ţesăturile alese ale fotelor, prin sobrietate, printr-o armonioasă îmbinare a culorilor, precum şi prin îngrijirea migăloasă a formelor geometrice folosite în broderii.

37. IV. BIBLIOGRAFIE 1. Aurelia Doagă - Cusături româneşti, Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1978. 2. Natalia- Tăutu Stănescu- Aplicaţii de broderii româneşti, Editura Albatros, Bucureşti, 1972. 3. Leocadia Ştefănucă- Culegere de cusături populare, Editura Dacia, Bucureşti, 1990. 4. Erich Kolbenheyer- Motive ale industriei casnice din Bucovina, Viena, 1912. 5. www.romaniummuseum.com