530 likes | 703 Views
INTERNET. Capitolul 5. World Wide Web. Agend ă. Scurt istoric Dezvoltarea Internetului Arhitectura si funcţionarea Internetului Conexiuni, conturi şi adrese Internet Servicii internet Furnizori de servicii Internet Aplicaţii de reţea în Internet
E N D
INTERNET Capitolul 5 World Wide Web
Agendă • Scurt istoric • Dezvoltarea Internetului • Arhitectura si funcţionarea Internetului • Conexiuni, conturi şi adrese Internet • Servicii internet • Furnizori de servicii Internet • Aplicaţii de reţea în Internet • Securitatea şi protecţia reţelelor de calculatoare
INTERNET Internetul pare a fi cea mai importantă mutaţie tehnologică din informatica, după calculatoarele personale, având un impact la fel de puternic ca şi telefonul sau televiziunea. Aşa cum a evoluat este o cale de comunicatie foarte rapidă şi atractiva între membrii populaţiei globului, ce permite schimbul de informaţii cu multă uşurinţă, indiferent de zona de pe glob. La fiecare două minute, un nou utilizator îşi conectează microcalculatorul la Internet, intrând potenţial în legătură cu aproximativ 800.000 de reţele diferite, care comunică intre ele. Odată pătruns în acest sistem se poate « naviga » în spaţiul cibernetic, călătorind de la un calculator la altul, de pe un continent pe altul.
Din punct de vedere arhitectural, mediul Internet este de fapt o reţea gigantica de reţele de calculatoare răspândita la nivel mondial şi care inglobează diverse produse harware şi software ce gestionează o mare colecţie de baze de date ce conţin informaţii şi servicii de toate tipurile, acestea fiind accesibile de la orice calculator (terminal) conectat la reţea in orice loc şi la orice moment. Mediul Internet este cel mai mare sistem informatic din lume, perfect legal şi in multe cazuri gratuit. Resursele pe care le oferă sunt imense şi ele se schimbă aproape zilnic, aşa cum se schimbă tehnologiile informatice.
Scurt istoric Reţeaua Internet pe care o cunoaştem astăzi a evoluat în timp, fiind rezultatul unui proces de schimbare şi extindere de 40 de ani. Iniţial era folosită în scopuri militare. După ce reţeaua a trecut în domeniul universitar, a fost folosită mai ales pentru colaborarea între universităţi, profesori şi studenţi, în special pentru schimbul rapid de informaţii. Cu timpul, foarte multe reţele regionale universitare şi comerciale şi multe organizaţii s-au conectat la această reţea, iar rezultatul este Internetul din prezent.
In anul 1993, cîţiva cercetători de la un centru de cercetare în fizică din Elveţia (CERN) au inventat un instrument pentru publicarea pe Internet a infomaţiilor: World Wide Web, respectiv protocolul HTTP (Hyper Text Transfer Protocol). Odată cu apariţia primului browser grafic - Mosaic - în acelaşi an, publicarea informaţiilor pe World Wide Web a cunoscut o creştere şi o răspîndire uluitoare. Din acest moment, s-a produs o explozie de informaţii, iar utilizarea Internetului a cunoscut o rapidă răspîndire, numărul calculatoarelor conectate la Internet crescând exponenţial. Acest lucru se datorează atractivei interfeţe grafice a browserelor binecunoscute, ca Netscape sau Internet Explorer, şi a uşurinţei de a folosi aceste unelte, fiind posibilă accesarea datelor multimedia, de diverse formate, prin intermediul legăturilor WWW.
Reţeaua Internet şi World Wide Web-ul sunt reţele descentralizate, dinamice şi foarte diverse. Internet-ul nu este proprietatea nimănui, nu există nici o companie care să impună reguli. Desigur, fiecare componentă este proprietatea cuiva, dar reţeaua ca întreg nu are un "patron“. Totuşi, există şi o organizaţie a utilizatorilor Internet‑ului, numită ISOC (Internet Society), cu caracter voluntar, unicul ei scop fiind promovarea schimbului global de informaţii.
Dezvoltarea Internetului • De la 10 milioane de calculatoare gazdă , prezente pe Internet, la jumătatea anilor 1995, s-a ajuns , la inceputul anilor 2000, la peste 70 de milioane; • Potrivit www.isc.org, luna ianuarie 2001 a inregistrat un număr de calculatoare gazdă pe Internet de 109.574.429; • anul 2002 a înregistrat noi evoluţii : numărul utilizatorilor a ajuns la 605.600.000, ca în anul 2004 să se ajungă la 934.000.000 de utilizatori. Se estimează că se va ajunge ,în 2006, la 1.21 miliarde , iar in 2007, la 1.35 miliarde de utilizatori.
Arhitectura şi funcţionarea Internetului Din punct de vedere arhitectural, reţeaua Internet este constituită dintr-o mare varietate de sisteme de calcul : PC-uri, mainframe-uri, supercalculatoare, reţele de calculatoare LAN, MAN,WAN. Funcţionarea retelei Internet se realizează prin intermediul unor noduri (server-calculator) care oferă, cu ajutorul unor protocoale, exploatarea eficientă a resurselor mediului, noduri ce se numesc furnizori deservicii Internet (ISP – Internet Service Provider): Un utilizator poate accesa serviciile Internet dacă are acces la un terminal (calculator, staţie de lucru) conectat la reţeaua Internet, adică la un nod de reţea. Terminalul se poate afla acasă, la şcoală, la facultate, la bibliotecă, la serviciu, la un Internet-café etc.
Din punct de vedere arhitectural, în sistemul Internet sunt recunoscute trei tipuri de noduri : • Noduri de nivel inalt (clasa A), la nivel mondial, la care sunt conectate nodurile continentale ( ex. nodul EARN – European Academic and Research Network) de la nivelul ţărilor; • Noduri continetale(clasa B), la nivelul unei ţări ( în România exiată nodul UPB, nodul ICI) la care sunt conectate noduri locale ale unor reţele; • Noduri locale (clasa C) , la nivel local (regional) care trebuie să fie recunoscute de un nod continental ( în România există noduri locale în Bucureşti, Institutul de Matematica, ASE, Guvern, Parlament etc – şi in marile oraşe: Cluj, Iaşi, Constanţa, Craiova, Piteşti etc.
Din punct de vedere funcţional, în sistemul Internet sunt operaţionale trei tipuri de calculatoare (servere) : • Calculator router (de dirijare)– furnizează servicii de dirijare a informaţiilor între două noduri care se adresează prin emisie/recepţie; • Calculator gateway (de legătură)– calculator de legătură între nivelurile reţelei Internet şi care realizează conectarea între două reţele distincte; • Calculator host (gazdă)– calculator conectat la reţeaua Internet pe unul dintre cele patru niveluri (utilizator, local, ţară, mondial) de la care se cere servicii Internet.
Functiile principale ale Internetuluise pot clasifica în : • Localizare şi căutare (fişiere, adrese etc); • Comunicare/transfer (fişiere, scrisori, pachete etc); • Protecţia informaţiilor şi operaţiilor (accesul la parolă, drepturi de utilizare); • Prelucrare (operaţii de I/O, calcule).
Mediul Internet este conceput şi construit in jurul conceptului de niveluri de serviciu şi reprezintă o reţea de comutare de pachete (PSN – Packet Switching Network). Comunicarea (transferul) informaţiilor, în mediul Internet se realizează prin colecţii de date numite pachete (packets). Regulile utilizate, în mediul Internet, pentru a decide cum şi unde sunt transmise pachetele formează aşa-numitele protocoale de comunicaţii care constituie software-ul mediului Internet. Protocoalele reprezintă , pentru comunicaţii, ceea ce reprezintă limbajele de programare, pentru prelucrarea informaţiilor. Se foloseşte protocolul TCP/IP.
CONEXIUNI, CONTURI ŞI ADRESE INTERNET • Cea mai utilizată modalitate, în special pentru utilizatorii persoane fizice, rămâne conectarea prin intermediul unei linii telefonice. • acces telefonic de tip dial-up – foloseşte un modem şi o linie telefonică standard. Viteza de transfer este situată între 28 şi 56 Kbs, este foarte ieftină şi la îndemână, dar este lentă şi blochează linia telefonică prin care se face legătura cu furnizorul de servicii Internet (Internet Service Provider); • linie telefonică închiriată – necesită un modem de linie închiriată;
Integrated Services Digital Network (ISDN) – cunoscut ca un standard mondial în domeniul telefoniei fixe, foloseşte linii telefonice digitale. Acest tip de conexiune nu necesită modem, semnalul fiind transmis în format digital, folosind în schimb routere cu port digital. Viteza este între 64 şi 128 Kbs şi este mai scumpă decât conexiunea dial-up; • Public Switched Telephone Network(PSTN) – este un exemplu de reţea telefonică, utilizată în mod uzual pentru a transmite semnale audio (facilitând convorbirile telefonice) şi necesită un modem; • Asymetric Digital Subscriber Line (ADSL)– linie proprie digitală asimetrică de transmitere a datelor (asimetria se referă la diferenţa de viteză între procesul de primire a datelor şi procesul de transmitere a acestora). Viteza este între 128 şi 1500 Kbs, nu blochează linia telefonică, putând fi folosită simultan şi pentru conversaţii normale. Este o conexiune permanentă şi este rentabilă în special pentru clienţii care consultă mai mult decât trimit. În plus, necesită modem şi router ADSL.
B) Conectarea printr-un modem de cablu - este o modalitate ce foloseşte cablul de televizor. Viteza este foarte rapidă, fiind în plus şi o conexiune permanentă. Pare a fi o modalitate foarte bună de conectare dar are şi ea unele dezavantaje: utilizatorii împart între ei banda de transmisie, ceea ce conduce la fluctuaţii în viteza transferului de date; nu este disponibilă decât în zonele în care există operatori de cablu; posibile probleme de securitate (fiind o conexiune permanentă); C)Conectarea prin satelit – foloseşte o antenă satelit Printre avantaje putem enumera: nu necesită linie telefonică, banda de transmisie nu este partajată şi este o conexiune permanentă. Prezintă în schimb aceleaşi probleme de securitate fiind o conexiune permanentă şi implică costuri mari necesare achiziţionării
D) Una dintre modalităţile care câştigă teren în ultimii ani este cea de conectare fără fir (Wireless) – este foarte rapidă. Este o conexiune permanentă şi după cum am precizat nu necită prezenţa nici a liniei telefonice, nici a operatorului de cablu. Trebuie însă precizat, că posibiltăţile de conectare sunt limitate, cheltuielile iniţiale sunt mari şi că distanţa la care vă aflaţi de cel mai apropiat punct de acces nu trebuie să depăşască 30 de kilometri. E)Conexiunea de tip poştă electronică. Cei aflaţi în această situaţie pot transmite mesaje e-mail în Internet şi primi acelaşi gen de mesaje
Echipamentul necesar conectării • Pentru a realiza o conexiune Internet este nevoie de urmăoarele : • Un cont Internet; • Un calculator; • Un modem; • Un program de comunicare; • Un nume de legătură; • O parolă.
Adresa Internet Fără folosirea adreselor Internet este imposibil de identificat un utilizator Internet, o zonă a reţelei sau un calculator de pe care dorim să accesăm informaţii. Exemplu: adam@Mtv.com Aceasta este adresa Internet a angajatului Adam de la postul de televiziune Mtv. Prima parte a adrersei este identificatorul utilizatorului (user ID), iar partea după semnul @ (around, coadă de maimuţă) este domeniul şi se separă cu punct fiecare două nivele consecutive ale domeniului. Domeniile reprezintă diferite nivele de organizare şi ele sunt din ce în ce mai generale, de la stânga la dreapta. În exemplul anterior, domeniul era structurat pe două nivele.
În general, domeniul cel mai din dreapta (cel mai general nivel) dintr-un domeniu complet este un cod ce arată tipul de organizaţie căruia îi aparţine reţeaua. Cele mai intâlnite astfel de coduri : .com = unităţi comerciale; .edu = instituţii educaţionale; .gov = instituţii guvernamentale; .int = instituţii internaţionale; .mil = instituţii militare SUA; .net = resurse de reţea; .org = organizaţii non-profit
În cazul în care domeniul nu este din SUA se include şi un cod care arată ţara căreia îi aparţine (două caractere): ca = Canada de = Germania es = Spania fr = Franţa ro = România
Servicii Internet • Serviciile de comunicare. • Evoluţia acestui serviciu merge de la banal - poştă electronică - şi până la comunicarea în timp real, adică mesajele instant (IM – Instant messaging), şi unele din celelalte forme de comunicare on-line, cum ar fi discuţiile (chat). • Dintre formele mai noi de comunicare amintim: • - liste de distribuţie; • - grupuri de dialog (newsgroups); • - biblioteci de programe şi documentaţie; • - buletinele electronice; • - videoconferinţele electronice; • - grupurile de dezbatere; • - Internet Relay Chat (IRC).
B) Serviciile de informare • Marea majoritate a informaţiilor de pe Internet sunt oferite gratuit, acesta fiind o uriaşă sursă de informaţii. • De pe Internet se pot aduce informaţii sub formă: • de text – fie sub formă de fişiere Word, fie mai des sub formă de fişiere PDF (Format de Document Portabil) ce pot fi descărcate şi vizualizate cu ajutorul aplicaţiei Adobe Acrobat Reader; • fişiere audio – cel mai des fişiere mp3; • imagini, fotografii; • filme şi clipuri video; • jocuri; • aplicaţii software comerciale, actualizări (update pentru diferite programe), patch-uri, etc.
C) Servicii de căutare Practic, Internet-ul oferă informaţii din orice domeniu, posibilităţile de căutare fiind fără limite. Un motor de căutare este un program care permite utilizatorilor să găsească paginile Web referitoare la o informaţie specificată de utilizator. Dintre motoarele de căutare amintim: www.google.ro www.yahoo.com www.altavista.com www.lycos.com www.kappa.ro www.infoseek.com www.excite.com www.webcrawler.com www.hotbot.com, etc.
D) Servicii de divertisment Internet-ul poate fi folosit şi pentru jocuri interactive, pentru a asculta posturi de radio on-line, pentru a urmări emisiuni TV, pentru a vizualiza filme. De exemplu, programul WinAmp permite ascultarea posturilor de radio, ascultarea de fişiere mp3, vizualizarea de clipuri şi de filme, ce se găsesc pe Internet.
E) Serviciile comerciale Includ servicii care vizează vânzarea unui produs prin intermediul reţelei. Comerţul prin Internet s‑a dezvoltat mult in ultimii ani, incluznd domenii din cele mai diverse: vinzări‑cumpărări de software şi hardware, autoturisme, cărţi, locuinţe, rezervări de bilete de călatorie etc.
Pot fi identificate patru forme de comerţ electronic: • firmă-consumator (business–to–consumer/B2C); • firmă-firmă (business–to–business/B2B); • firmă-administraţie (business–to–administration/B2A); • administraţie-consumator (administration–to–consumer/ A2C). • Structura produselor cumpărate prin comerţ electronic, la nivelul anului 2000, a fost: cărţi (29%), CD-uri audio (20%), software (11%), haine (10%), produse alimentare (10%), material informatic (9%), turism (9%), altele (2%).
FURNIZORII DE SERVICII INTERNET (ISP) • Principalele întrebări ce trebuie lămurite în vederea alegerii furnizorului sunt : • Ce tipuri de conexiuni se oferă ? • Există taxă de conectare ? • Care este tariful abonamentului lunar ? • Taxarea este cu tarif fix sau în funcţie de numărul de ore de conectare ? • Ce lărgime de bandă se oferă utilizatorului ? • În cazul unei conexiuni de tip dial-up, există un număr suficient de posibilităţi de conectare ? • Se oferă asistenţă tehnică ? • Fişierele ataşate mesajelor de e-mail au o dimensiune maximă fixată ?
Principalii furnizori de servicii Internet în România sunt: ARtelecom (înfiinţată ca filială a Romtelecom), Astral Telecom (rezultatul fuzionării mai multor companii de televiziune prin cablu), Connex, EuroWeb, FX Comunications, Orange, PCNET, RDS şi ZAPP. Mai multe informaţii despre furnizorii de servicii Internet se pot obţine de pe site-ul Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor din România (www.anisp.ro).
Aplicaţii de reţea în Internet Odată cu amploarea luată de Internet, precum si a creşterii popularităţii acestuia în rândurile utilizatorilor, aplicaţiile scrise pentru manipularea informaţiilor puse la dispoziţie, de această mare reţea de calculatoare s-au diversificat şi numărul acestora este in continuă creştere.
1. FTP (File Transfer Protocol) • FTP-ul este serviciul care dă posibilitatea utilizatorilor de a transmite fişiere de la un calculator aflat undeva în Internet sau intranet, care se numeşte host, pe calculatorul local. FTP-ul reprezintă un protocol (set de reguli) de transfer al fişierelor. FTP-ul asigură : • conectarea la sisteme aflate la distanţă; • operaţii cu privire la directoare şi fişîere în sistemele respective; • transferul fişierelor.
2. TELNET Telnet-ul este un protocol care permite utilizatorilor să deschidă sesiuni de lucru pe alte calculatoare legate la Internet. Telnet-ul configurează un terminal simplu, numit terminal virtual în reţea. În felul acesta, oricine este conectat la Internet poate folosi resursele unui alt calculator prin intermediul serviciului Telnet. Tot ce se tastează se trimite calculatorului aflat la distanţă (host) şi orice este afişat de acel calculator este afişat şi pe calculatorul nostru. Înainte de a folosi Telnet-ul trebuie cunoscut numele gazdei pe care vrem s-o utilizăm. Aceasta poate fi numele de domeniu sau adresa IP a gazdei.
3. IRC (Internet Relay Chat) IRC-ul este o variantă de serviciu colaborativ ce permite comunicarea sincronă (în direct, on-line) între două sau mai multe persoane. Acesta este un sistem de servere (numit sugestiv servere IRC) la care se conectează zeci de mii de participanţi ce poartă discuţii în timp real. Pentru a beneficia de acest serviciu este nevoie de o aplicaţie (client), care, pentru platformele Windows este mIRC. Tehnologia videoconferinţelor se bazează pe acest principiu.
4. Mailing lists (Liste de discuţii) Se bazează pe conceptul de poştă electronică facilitând trimiterea simultană a unui mesaj către un grup de destinatari asigurând astfel suportul pentru discuţii şi schimbul de idei in grup. Comunicarea este asincronă, nu este necesar ca toţi participanţii la discuţii să se afle in acelaşi timp în faţa computerelor. Există şi variante implementate în tehnologie Web.
5. NEWSGROUPS (Grupuri de ştiri) Este un serviciu ce asigură difuzarea de ştiri pe diferite teme de interes. Grupurile de ştiri sunt grupuri de discuţii unde lumea poate să-si împărtăşească cunoştinţe, intuiţii, griji. Utilizatorii pot găsi ajutor, pot întreba şi pot răspunde la întrebări, pot chiar să trimită imagini sau alte tipuri de fişiere. Există peste 20.000 de grupuri de ştiri în Internet, cu subiecte din cele mai diverse domenii : politică, evenimente curente, software, automobile, animale de casă, tatuaje, filme etc. Un prezentator de mesaje (newsreader) este un program care îi permite utilizatorului să viziteze grupurile de ştiri, să citească şi să trimită mesaje. Serviciul de ştiri (news server) este o funcţie a reţelei Internet care face grupurile de ştiri accesibile. Internet Explorer, Netscape Communicator şi America Online posedă propriile lor programe prezentatoare de mesaje.
6. Poşta electronică (e-mail-ul) Milioane de utilizatori sunt conectaţi, într-un fel sau altul, la reteaua Internet şi pot trimite mesaje prin intermediul poştei electronice către orice utilizator. Uneori, singurul motiv pentru care cineva se conectează la Internet este sistemul de poştă electronică care permite utilizatorilor o comunicare rapidă, uşoară şi eficientă cu ceilalţi utilizatori conectaţi la sistemul Internet. Poşta electronică (e-mail) reprezintă un instrument puternic şi complex care permite utilizatorului să trimită orice document creat pe calculator, către oricine are o adrersă e-mail. Mesajele e-mail pot conţine text, grafică, alte fişiere ataşate, secvenţe audio sau video. Se poate transmite orice tip de fişier de tip text sau binar. Sistemul e-mail poate fi utilizat şi pentru a transmite acelaşi mesaj mai multor persoane în acelaşi timp. Pentru a transmite un mesaj prin intermediul e-mail-ului este nevoie de un calculator ; un modem care să conecteze calculatorul la reţeaua telefonică ; un program software care permite utilizarea acestui serviciu de Internet ; un acces la Internet oferit de un provider sau de un serviciu online şi o adresă de e-mail.
Mesajul de trasmis este preluat în reţeaua Internet de către un server şi apoi livrat calculatorului menţionat în adresa de e-mail. Adresa de e-mail este o adresă Internet care are o formă destul de simplă fiind formată din două părţi despărţite de caracterul @ (at) : ID-pers@adresa-nod Prima parte a adresei reprezintă numele de conectare a persoanei căreia îi este destinat mesajul (ID-pers) ; A doua parte reprezintă denumirea domeniului din care face parte persoana (identifică nodul destinatie : adresa-nod).
Cele mai cunoscute programe de e-mail sunt : • Netscape Navigator/Communicator ; • Microsoft Internet Explorer ; • Pine (sub SO Unix) ; • EndoraPro ; • America Online (AOL) ; •Outlook 98 ; • HotCast ; • Calypso ;
Pentru a primi sau a trimite un mesaj, un calculator trebuie să comunice cu un server de e-mail folosind un anumit protocol de livrare care trebuie ales in momentul in care se configurează software-ul de e-mail. Astfel, putem avea următoarele protocoale : • POP3 (Post Office Protocol –protocol de poştă) ; • IMAP ( Interactive Mail Access Protocol – protocol interactiv de acces la poştă) ; • DMSP (Distributed Mail System Protocol – protocol distribuit pentru sistemul de poştă).
Indiferent de programele utilizate pentru transmiterea poştei electronice (Outlook, Netscape etc) trebuie completate anumite câmpuri, fiecare având o anumită semnificaţie : • From = conţine adresa de e-mail a expeditorului (utilizatorul care trimite mesajul) ; • To= conţine adresa de e-mail a destinatarului ; aceasta trebuie să fie cunoscută de către expeditorul mesajului ; • Subject = este o descriere sumară a mesajului ; nu este obligatorie ; • Reply-to =este adresa la care expeditorul doreşte să primească răspunsul la mesajul rspectiv;
• Sender = poate desemna o persoană sau un sistem, în cazul în care expeditorul corespondenţei nu este acelaşi cu cel care a conceput efectiv textul ; • Organisation = este un câmp opţional. El reprezintă numele organizaţiei (companiei) care deţine calculatorul de pe care s-a trimis mesajul ; • Message-ID = un şir de caractere de identificare, generat de agentul de transport la trimiterea mesajului ; acest identificator este unic pentru fiecare mesaj ; • Received= fiecare calculator care primeşte mesajul şi îl trimite mai departe, adaugă căte un astfel de câmp. În felul acesta se poate reconstitui drumul urmat de mesaj, de la expeditor, la destinatar ;
•Cc (Carbon copy – copie indigo) = se poate scrie şi alte adrese dacă mesajul de transmis trebuie sa ajungă la mai multe persoane ; • Bcc (Blind carbon copy) = sunt copii trimise unei liste de cititori, la fel ca şi copiile indigo obişnuite (Cc). Totuşi, linia de antet care listează destinatarii este ştearsă automat din mesajul trimis. De aceea, nici unul dintre destinatarii mesajului nu va şti cine (dacă este vreunul) a mai primit « copii indigo blind ». Unele programme de e-mail pot transmite numai text, altele însă au facilităţi pentru transmiterea de imagini, fişiere scrise in alte editoare de texte etc. Pentru a putea transmite şi astfel de fişiere se utilizează optiunea Attachment. La primirea mesajului, destinatarul este atenţionat că mesajul primit conţine un astfel de fişier. Dintre sistemele de e-mail avansate menţionăm : Microsoft Exchange, Microsoft Mail.
7. World Wide Web Web-ul (pânza de păianjen mondială) este unul dintre cele mai interesante servicii oferite de reţeaua Internet, fiind instrumentul care a revoluţionat accesul la Internet. Web-ul este o colecţie uriaşă de documente hipertext interconectate. Documentele hipertext pot conţine conexiuni (links) cu alte documente, alt tip de fişiere sau alte locaţii din Internet. Cu un navigator Web (Browser) cum ar fi : Netscape Navigator, Internet Explorer se poare sări de la o conexiune la alta urmând o serie de conexiuni în orice direcţie dorită. În web, hypertextul nu este altceva decât un text simplu ce conţine conexiuni. Conexiunile sunt elemente ale documentelor hipertext ce pot fi selectate. Pe lângă transportul la alte documente, conexiunile ne îndreaptă la servere Gopher, la locaţii FTP, locaţii Telnet sau la alte facilităţi Internet. Conexiunile ne pot duce, de asemenea, la alte programe şi ne pot conecta la imagini, sunete, filme şi alte fişiere binare.
Web-ul este un sistem de comunicaţie global care permite calculatoarelor să transfere date hipermedia în Internet. Pentru a naviga în web sunt necesare : un calculator prevăzut cu un modem şi o legătură telefonică (dacă, calculatorul nu este legat direct la Internet), un cont de la un furnizor de servicii Internet şi un browser. Browser-ul web interactionează cu server-ul web printr-o relaţie client/server. Browser-ul, în calitate de client, cere server-ului să-i trimită anumite documente, pe care apoi le afişează într-o fereastră, pe ecran. Astăzi, majoritatea browserelor pot lucra cu text şi grafică.
Primul browser grafic, de largă răspândire, a fost browser-ul MOSAIC. El a fost o interfaţă între Internet şi web. Începând cu 1999, browser-ul Netscape Navigator a devenit sinonim cu navigarea pe web. El conţine o gamă completă de aplicaţii incluzând navigaţia în web, poşta electronică interactivă, grupuri de discuţii etc. Firma Microsoft are propriul browser : Internet Explorer care acceptă limbajul Java, extensii HTML (HyperText Mark Language), VRML (Virtual Reality Modelin Language – stabileşte scene tridimensional). Documentele ce pot fi vizualizate pe web sunt realizate cu ajutorul HTML (Limbaj de marcare hipertext), permiţând utilizatorilor să producă pagini care includ text, grafică şi indicatori către alte pagini de web. HTML-ul nu este un limbaj de programare, ci mai degrabă un set de reguli utilizate pentru formarea unui document web.
Web-ul reprezintă o colecţie imensă de documente la care orice utilizator, conectat la Internet, are acces. Pentru a putea accesa o pagină, utilizatorul trebuie să ştie : • cum se numeşte pagina ? • cum este localizată pagina ? • cum se face accesul la pagină ? Soluţia aleasă pentru rezolvarea acestor probleme este URL (Uniform Resource Locator – adresa uniformă pentru localizarea resurselor) care reprezintă o adresă Internet a unui document web. Pentru a găsi o informaţie într-o carte se consultă indexul cărţii. Pentru a găsi o resursă web trebuie utilizată adresa acesteia. Browserele web utilizează URL-uri pentru localizarea resurselor web.
Securitatea şi protecţia reţelelor de calculatoare • În literatura de specialitte sunt definite mai multe caegorii de intruşi : • Intruşii externi (hackeri, crackeri, infractori etc) sunt persoane din afara organizaţiei care pătrund în aceasta cu sau fără ajutor intern; • Personalul de service este una dintre cele mai periculoase categorii , deoarece membrii ei au acces la tehnici şi resurse la care nu poate ajunge majoritatea utilizatorilor; • Furnizoriisunt cei ce vând şi dezvoltă sistemele putând avea acces la resursele acestora, resurse care sunt transparente pentru utilizatori; • Utilizatori corupţireprezintă o categorie care poate conspira cu intruşii externi. Utilizatorii corupţi nu raportează problemele şi nu anunţă deteriorările din sistem, cu scopul de a permite complicilor să acţioneze.
Securitatea reţelelor este ameninţată în principal de : • Hacker– persoană din inerior sau din exterior cu “pasiune” pentru spargerea securităţii sistemelor; • Cracker – persoană din interior sau din exterior care se ocupă cu spargerea programelor protejate prin licenţe, drepturi de utilizare sau de autor; • Infractor – persoană din interior, neautorizată, care caută informaţii din sistem în scopuri personale; • Cal troian – program ascuns în sistem sau in aplicaţii software care realizează distrugerea sistematică a datelor, utilizând parametrii predefiniţi; • Virus– program distructiv, lent, sistematic, autoprotejat, desemnat producerii de pagube în sistem şi în reţea, prin erodarea programelor executabile, înainte ca acestea să devină inutilizabile.
Printre efectele negative ale spargerii sistemelor se pot enumera : • Pierderile de afaceri datorită accesului la datele confidenţiale, care permit competitorilor să câştige locuri importante pe piaţă; • Reputaţia şi imaginea, compromise; • Pierderile depozitare, organizaţia fiind responsabilă nu doar pentru pierderea bunurilor, ci şi pentru pierderea relaţiei de confidenţialitate; • Pierderi de bunuri care pot lua mai multe forme : de bani şi echipamente, de servicii, de capacităţi în reţele publice; • Pierderile de secrete comerciale, de producţie şi tehnologice, care prin comportamentul lor pot avea un efect dramatic asupra profitului organizaţiei.
Metode de protecţie • Metodele de protecţie vizează facilităţile (clădiri, laboratoare,etc) , reţelele de calculatoare şi datele, protecţia împotriva viruşilor, hacker-ilor, reviziile de securitate: • Protecţia facilităţilor; • Protecţia reţelei de calculatoare; • Protecţia datelor; • Criptarea conventională; • Semnături digitale; • Sigiliu digital; • Anvelopa digitală; • Certificat digital; • Notar public.